Un sfat pentru tânăra care se visează Andreea Esca

…n-am. Nici un sfat pentru ea. Însă am văzut titlul subliniat mai jos recent “pe rețelele sociale”.

Pentru cei care se eufemizează din cap până-ntre picioare în exprimări, titlul subliniat l-am văzut pe Facebook. Nu de alta da’ pe Twitter nu prea merge treaba.

__________________________________________________________________

A apărut recent după aşa zisa buluceală la facultăţi un articol construit pe nişte păreri de absolvenţi de liceu. “Un sfat pentru tânărul care se visează Mircea Badea”. În Gândul e materialul scris de Ramona Loznianu.

Pe bucăţele îl luăm la disecat. Pentru că dreptul la opinie o permite, nu de-alta.

Anul acesta, nouă candidaţi se bat pentru un loc la Jurnalism”. Şi cică asta-i concurenţă mare. O fi. În 3 ani plătești ca student în jur de 2 mii şi jumătate de euro pentru… studenţie. O fi una dintre facultăţile mai ieftine? Cine are chef să facă calcule şi comparaţii n-are decât! Mai adaug că sunt vreo 50 de locuri bugetate. Doar la Universitatea București. Câte specializări de jurnalism mai sunt în țară tot gratis?

 

Majoritatea celor care au ales această facultate spun că au crescut cu Mircea Badea şi Andreea Esca, iar acum visează să ajungă ca ei. Să apară la televizor şi să câştige foarte mulţi bani” mai adaugă autoarea.

Da, Badea şi Esca fac bani. Şi rating. Şi nu le moare limba-n gură la 3 cuvinte. Mă întreb însă 3 lucruri. De n-ar fi fost contextele de aşa manieră încât cei doi să fie pe sticlă atâţia ani, s-or fi ridicat alţi Bazi sau alte Esce?

Şi a doua întrebare: Cele două persoane au muncit mult ca să ajungă acolo sus unde sunt. Să mai zic o dată? Ok. Au muncit. Mult. Zilnic.

Desigur şi-a 3-a întrebare: Dacă majoritatea visătorilor de cariere în televiziune cu căcălău de bani la final de lună în teşcherea s-ar fi născut cu Hannah Montana drept model, s-ar fi urcat cu toţii în bucile goale pe-un bilău să dărâme ziduri în clipuri făcute din 4 cadre şi-un efect?

Meh! Şi mergem mai jos în textul invocat.

 

 

O altă chestiune sare-n ochi ca paiul de la vecinu’. “Jurnaliştii care au reuşit să-şi transforme numele într-un brand pot fi număraţi pe degete.” În era gugălfeisbucistică a fi „brand” e la îndemâna oricărui individ cu mult timp liber şi ceva cuvinte-n taste.

Să dau exemplul domnului care a scris o carte numită „Filosofia Sexului” şi brusc a ajuns un fel de guru al tristelor nebăgate în seamă? Fetelor, există o problemă la voi dacă nu vă caută nimeni. Credeți-mă, noi căutăm. Dar… să nu divaghez. Revin la subiectul cu căutări reciproce într-un articol viitor.

Autorul cărții ăleia de mai sus e un brand, nu? O comunitate de cititoare îi sorb cuvințelele de parcă ar fi mici mărgelușe gingașe tocmai bune de atins coarda sensibilă.

Există și alți lideri informali de opinie. Cu tot cu comunități. Deci… nu musai jurnaliști. Așa cum există jurnaliști de-ăia cum s-ar spune – pe bune – care de 20, 30 de ani fac meseria cu plăcere și spor și nu ies deloc în față decât prin niște inițiale la coada unei investigații sau a unui reportaj.

Perspectiva că Badea e un brand… lasă de dorit. Nu-i.

E doar un om c-o măsuță care face ceva deloc complicat. Mănâncă. Cu gura plină. De toate. Din principiu e pus pe a contra orice consideră el. Și are tot dreptul s-o facă. Dar, de la un nene c-o măsuță până la “jurnalistul” Badea și “brand”-ul Badea… e nevoie de ceva mai mult decât de o televiziune cu o căruță de rating.

Să mai adaug o chestie. Eu pe Badea îl văd moca. Pe Cola de la chioșc dau bani. Dacă ar trebui să dau bani pe brand-ul Badea, nu aș da. Oricât de nociv și interesant ar putea fi (asta doar ca să termin paralela metaforică cu sucul). A! Și nici pe Esca n-aș da bani s-o văd.

Și știi ce-i culmea? Dăm cu toții. Bani. Brandurilor. Chiar și alora jurnalistice. Indirect. Prin ce cumpărăm din reclamele lor.

Să fie sănătoși și să facă pui. Ești micuțe și Bădei vânjoși!

 

Revin la articol că iar divagai.

Aceeași Ramona mai adaugă spre finalul articolului următoarea idee: “tinerii aspiranţi ai gloriei jurnalistice trebuie să înţeleagă că, odată intraţi în acest malaxor infernal, trebuie să facă meseria cu pasiune şi să renunţe în mare parte la ceea ce se înţelege prin „viaţa personală”.

Unui proaspăt absolvit de copiat la teze și proaspăt introdus în sferele înalte ale holurilor universitare unde stai la coadă pe la secretariate i-aș împărtăși câteva ultime gânduri…

Te faci jurnalist? Pregătește-te să te transformi în sclav. Pe plantația rating-ului, cenzurii, experienței experimentaților care uneori habar n-au chestii elementare pentru secolul 21. Dacă se poate pipera cu incompetență, resurse limitate sau lipsă, management defectuos, o să ajungi la concluzia că mai bine dădeai banii pe combinația de cursuri fotografie + imo și te duceai pe vas să pozezi croazații.

Spor la jurnalism! Greu al dracului de făcut ca lumea pe la noi. Dar speranța nu-i moartă. Încă…

 

Autor: Bogdan Voșloban