noiembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

arhiva

noi, voi și restul lumii

Ieși sau nu din cutie?

Pe 22 noiembrie, Constanţa a fost gazda TEDx. Supratema ediţiei: Out of the box. A fi în afara cutiei. Ce este însă această cutie? Ca să despicăm cutia în patru voi folosi câteva parafraze. Speakerii veniți la TEDx Constanța au adus fiecare câte cel puțin o perspectivă asupra felului în care ne administrăm cutiile fiecare dintre noi.

O concluzie prematură e aceea că indiferent de unghi, cutiile nu sunt nici rele, nici bune. Dar există. Dacă la naștere ești cântărit și ți se pune o notă, și atunci când ți se pregătește copârșeul ai nevoie de măsurători. Și-atunci ești literalmente în cutie. Dar… să nu ajungem atât de departe.

Cum nu vreau să stric surpriza celor care vor vedea prezentările pe net, o să parafrazez doar câteva idei dintre cele pe care le-am primit de la cei ce au urcat pe scenă:

“ Încă de la naștere cineva începe să te ”încutieze” – Mădălina Petrencu.

Mama când îți spune să nu pui mâna pe plita încinsă, Doamna învățătoare când îți arată cum e ”corect” să faci bastonașele, toți cei care cunosc regula jocului, și chiar și ceilalți copii când îți spun că ”pentru că ai venit ultimul (la joacă) trebuie să ”pui ochii”.  Chiar și așa, explorăm. Suntem temerari. Vârstele mici sunt vârstele marelui curaj. Bine și-oleacă de inconștiență caracteristică momentului. Chiar și așa, adulți deveniți greu reușim să trecem peste frici.
Paul Dicu, după experiența sa de alergător la Marathon des Sables (da, sunt 250 de kilometri prin deșert) spunea:

”Pe la 40 de ani am descoperit că n-am scapat de frică. Vezi o dună și zici “paștele mă-sii, și p-asta tre’ s-o urc.”  pentru că așa se întâmplă: frică și rost.”

Ca să ieși din propriul mic univers te lovești de frici. Propriile temeri te îndeamnă să rămâi în cotlonul călduț, identitar validat de memorie și speranțele planurilor făcute și/sau realizate, iar unul dintre motoarele care îți generează nevoia de a ieși din celebra zonă de confort este rostul. În căutarea sensului pierdut mulți ne pierdem însă până și dorința de a mai căuta atunci când realitatea personală devine acceptabilă.
Interesant e faptul că suntem înconjurați de mai multe straturi de cutii. Asemeni celebrei Matrioșka în centrul celei mai mici cutii (și poate celei mai intime) suntem noi. Fiecare dintre noi. Unele straturi ni le punem de bunăvoie, altele vin impuse de societate și toate converg către ceea ce suntem la un moment dat. Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă brusc ai decide să îți întorci tot universul personal, ca pe-un ciorap, pe dos. Mădălina a pus și aici punctul pe un i destul de important.

”N-am să pot să ies afară din cutie ca să nu ma dea lumea afară din lume”.

Acceptarea socială, este prioritară pentru multă lume. Fii și tu normal, adaptează-te la mediu, împrietenește-te cu cei din jur, mi s-a spus la un moment dat. Ei bine, oricât de rezonabil ar suna asta, e mai degrabă o cale confortabilă de a intra într-o cutie decât de a găsi calea afară din labirint.

Am tot vorbit de cutii, dar conceptul de a ieși din ele implică schimbarea. Iar schimbarea asta are ca și scop propria evoluție necesară pentru a aduce un impact pozitiv mai puternic în jur. Ce te faci însă atunci când dincolo de speranța de a deveni un sine mai bun intervine prejudecata? Ce o să zică lumea? Ne-am întrebat cu toții la un moment dat asta. Surpriza pe care o putem avea e aceea că lumea poate fi destul de indiferentă. Și-atunci de ce să mai conteze o potențială părere care nici măcar nu prea există?
Reversul medaliei constă în aceea că ne-am dori poate ca lumea să nu fie indiferentă și preocuparea noastră față de opinia ei să fie validată tocmai de o părere venită de la ea (de la lume).
Divagație. Așa a apărut like & share & subscribe pe platformele sociale de pe net? Probabil…

” Fiți iresponsabili. Fiți ceea ce credeți că sunteți, nu numai ceea ce trebuie și ce vi se spune.” – Andrei Păunescu.

Bine, poate nu chiar atât de iresponsabili încât să prejudiciați integritatea personală și a celor din jur. Totuși e o întrebare aici. A fi acel ceva ce-ți dorești să fii implică și o doză de curaj. Acel curaj nu este absența fricii. Este a urma drumul cel mai bun, în ciuda pericolelor și-a fricii.  Când vrei o schimbare, ca să-l parafrazez din nou pe Andrei, e important să ai în minte printre alte idei și un aspect destul de simplu:

”Punctul de referință trebuie să fie față de noi, nu față de nedefinit.”

În aceeași direcție adaug încă o idee. Cu toții avem mai multe sau mai puține sechele. Trecutul nostru atât de important pentru a ne genera identificarea identitară este un loc care conține nu doar norișori roz. Problemele cu care ne-am confruntat fac parte din noi. Ne-am modelat și după chipul și asemănarea propriilor frustrări.

Și-atunci ce facem? Apelăm la o armă secretă, desigur. Speranța. Uitându-ne în jur la oamenii fericiți vedem acest mecanism comportamental foarte bine încorporat în stilul lor de viață. Optimistul are speranță.

”Trebuie să luptăm pentru finalurile fericite. Lumea se schimbă datorită celor care cred în finalurile fericite. Vă propun să lăsăm finalurile triste literaturii. Durerea noastră se va reflecta fără să vrem în gesturile pe care le facem” – Alice Năstase.

Bine, bine. Dar cum? Exprimă-te. Identitatea ta nu este doar numele din buletin. Nu e ca pe vremuri când erai doctorul Ionescu sau inginerul Popescu. Etichetele profesionale sunt bune pe de-o parte dar nu sunt tot. Tu ești tot. Caută-ți fericirea. Caută-te pe tine fericit. Găsește acel ceva ce-ți lipsește și fă pasul. Da, pasul nu pașii. Odată făcut primul pas vei fi mai aproape de propria împlinire și poate îl vei face și pe al doilea. A! și s-ar putea să te impiedici pe drum. Că deh! Vorba aia: Drumul cel mai scurt între două puncte nu-i neapărat o linie dreaptă, ci ăla pe care-l știi. Și-atunci, dacă nu știi drumul, nu te speria. Știi direcția.
Mă intorc la ideile TEDx-erilor constănțeni. Și pentru că mai devreme ziceam ceva despre probleme…

” De-aia te-ai născut – să rezolvi probleme. Problemele fac mușchi. Acolo lupți.” - Cătălin Ionescu.

Imaginează-ți cât de plictisitor ar fi să nu ai nici o problemă. Ar fi o problemă, nu-i așa? Ți-ai inventa probabil probleme doar pentru că suntem construiți genetic să fim puși în fața unui context în care trebuie să găsim soluții. Găsirea acestora implică două căi. Eșecul și împlinirea.  Dacă tot am ajuns la acest punct, subliniez și un alt fapt: De-a lungul istoriei multe dintre problemele umanității au fost rezolvate în momente de criză. Un exemplu? Ok. Știm de existența virusului Ebola de câteva zeci de ani. În ultimul an însă avansul tehnologic și cercetările medicale au dus la concentrarea eforturilor pentru găsirea unui leac. Un alt exemplu? Bine. Războiul. Indiferent de momentul în care încercăm să-l încadrăm pe cronologia existenței umane, războiul a fost un moment de manifestare a solidarității umane. Ne-a apropiat. De fapt, mai am un exemplu. Iarna când vin acele troiene peste babuțele degerate în case încălzite la un godin pricăjit, vlăjgani voluntari sapă tunele prin nămeți să scoată la lumină supraviețuitorii. La inundații apar iar voluntari.

Ce spun exemplele astea despre felul în care interacționăm cu problemele? Ce se întâmplă când reușim să le rezolvăm? De ce este schimbarea o problemă? Când ar trebui să facem schimbarea? În aceeași ordine cu întrebările, ideile următoare ar putea fi niște răspunsuri…

”Frustarea îți dă energie. Bucuria îți dă înțelepciune și înțelegere. Fiecare schimbare îți este dată ca să înveți ceva, să ajungi undeva. Trăiește în prezent.” – Cătălin Ionescu.

Poate că unii se vor întreba chiar și după atâtea rânduri care e secretul pentru a ieși din cutie.  Nu îl știu. Încerc doar să dau mai departe pe principiul ”idei care merită împărtășite” din ce am luat cu mine de la TEDx Constanța.

Așa că, în încheiere, cu mulțumiri îndreptate către organizatori, voluntari, speakeri și bucuria revederii unor oameni dragi o să mai pun cu ”liniuță de la capăt” câteva dintre ideile care merită împărtășite. Cu speranța că fiecare dintre noi ne vom găsi curajul, puterea și dorința de a ne ajusta propriile cutii, vă mulțumesc tutuor că ați citit acest articol. A! și încă ceva. Vă mulțumesc și celor care pe lângă citit îl împărtășiți cunoscuților voștri.

”Fă ceea ce-ți place. Fă-o zi de zi până devii mai bun. După care fă-o mai bine.” – Diana Slav.

”Totul e posibil dar nimic nu e așa cum pare a fi. Încearcă să produci schimbarea în mic.
Acolo, la nivelul tău. Ingredientul secret e pasiunea.” – Beatrice Popa.

”Cred cu tărie că ceea ce fac eu merită și e de ajuns. Asta e ”out of the box”.
Să-ți pui sufletul pe tavă. Și mai ales cu tine.” – Diana Giubernea.

”Primul ingredient pentru a ieși din cutie este șansa.
Puterea de a pune în practică un vis și munca sunt celelalte.” – Ștefan Gogotă.

 

Rita Pierson 

:
Un chiar final gând este cel pe care l-am împărtășit și pe pagina de facebook TEDxConstanța:”Imaginația. Puterea de a crea din nimic ceva. De-a lungul și latul existenței gândirii, constanta care a condiționat autodepășirea și dezvoltarea a fost imaginația. Presupusele miracole ale științei despicate ca firul în patru sunt la bază doar un pas în lateral. Unul mental.Gândirea outside of the box implică asumarea greșelilor și învățarea din acestea. A încerca de 1000 de ori să rezolvi aceeași problemă și a găsi 1000 de rezultate care nu o rezolvă nu e o eșuare atât timp cât rezultatul 1001 este cel care rezolvă problema.
Intervine o nouă constantă. Timpul. Ecuația s-ar scrie simplu: I x T=D. Unde T e timpul necesar Imaginației (I) să găseasca soluții alternative necesare Dezvoltării (D). Așa că, dacă sunteți în căutarea timpului pierdut, poate ar trebui să încercați o gândire scoasă din cutia plină cu idei fixe, ochelari de cal, constrângeri ale universului personal și prejudecăț
i și să vedeți cum dezvoltarea personală capată o nouă și pozitivă valență. A gândi outside of the box implică generarea dorinței de dezvoltare căreia să-i acorzi timp folosind un instrument pe care cu toții îl avem: imaginația.

Autor: Bogdan Voșloban

TEDX CONSTANŢA 2014 – “Out of the box”

TEDx Constanta 2014 - "Out of the box"

TEDx Constanta 2014 – “Out of the box”

Pe 22 noiembrie, Constanţa va fi gazda TEDx. Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” este locul unde “ideile care merită împărtăşite”, cum spune descriptorul TED, vor prinde viaţă. Acest eveniment reuneşte pe aceeaşi scenă, în aceeaşi zi speakeri români din diverse domenii de activitate.

Şi dacă tot suntem la capitolul acesta, Bill Gates, Steve Jobs, Stephen Hawking, David Cameron, Bill Clinton, sunt doar câţiva dintre speakerii de care a auzit măcar în treacăt o oarecare majoritate. Multe dintre numele celor care au urcat însă pe scenele TED nu sunt atât de familiare. Din fericire acest lucru nu diminuează cu nimic calitatea performanţelor dobândite de aceşti oameni şi nici ideile oferite publicului în calitate de speakeri.

Cum am avut de-a lungul timpului onoarea de a avea ocazia să întâlnesc personal două dintre doamnele care vor urca pe scena TEDx Constanţa, am încercat să văd cu ce gânduri privesc ele acest eveniment.

Beatrice Popa, mi-a fost colegă de două ori. Iniţial drumurile noastre s-au intersectat pe vremea când eram student, pentru ca mai apoi să fim colegi de muncă. Mai multe detalii despre ea găsiţi pe site-ul TEDx Constanţa.

Beatrice Popa                            speaker TEDx Constanţa

 

“Urmăresc platforma TED (www.ted.com) din 2011. A fost o surpriză plăcută să văd că aceste conferințe se răspândesc și în România. A fost o și mai mare surpriză atunci când am primit invitația de a fi unul dintre speakeri la TEDx Constanța.

Comunicările TED conectează la cunoaștere și propun perspective noi pentru a înțelege mai bine lumea înconjurătoare și transformările care au loc în ea, la fel cum vorbirea a fost principala invenţie prin care oamenii au reușit să descopere legile lucrurilor.

Cu toții știm că nu există un model teoretic perfect, valabil în toate condițiile, pentru a explica lumea înconjurătoare și rolul nostru în ea. Există calea științei, calea religiei, calea artelor, a culturii. Mai mult decât atât, cunoașterea, așa cum o știm, se poate schimba în orice moment.
Asemenea misiunii statement TED, cred cu tărie că ideile și comunicarea lor au puterea să schimbe vieți, atitudini și nu în ultimă instanță lumea. Suntem suma alegerilor pe care le facem și a acțiunilor pe care le întreprindem și, chiar dacă cei sceptici consideră că a explica actualitatea rămâne o pretenție, cred că totul e posibil: întâi visul, apoi împlinirea lui.”  – Beatrice Popa

 

TEDx Constanta 2014 - "Out of the box"

TEDx Constanta 2014 – “Out of the box”

Mădălina Petrencu a fost una dintre persoanele care mi-a demonstrat ce înseamnă pasiunea pentru artă, iubirea de oameni şi grija pentru viitor.

Trupa Sufleţel este brand-ul care oferă în Constanţa evenimente pentru copiii de toate vârstele. Dedicarea echipei “Sufleţeilor” este un model de urmat.
În galeria de personalităţi de pe tedxconstanta.ro găsiţi detaliile despre Mădălina.

Mădălina Petrencu                 speaker TEDx Constanţa

     “Primul impact in momentul in care am inteles ca sunt poftita sa vorbesc. Imi placea TED-ul de ani de zile, ca orice om dornic de idei interesante. Ma bucurasem sa stiu ca va fi si aici, in Constanta si abia asteptam sa vad.
Dar clipa in care am aflat  ca sunt invitata in partea  vorbitorilor m-a surprins. M-am simtit brusc cu o coronita pe cap, am zambit larg, m-am emotionat,am zis da, am inchis telefonul si am ramas cu ochii mari si mirati. Eu – sa vorbesc la TEDx Constanta. Subiectul editiei – think out of the box.  Usor, zambetul a scazut. De ce eu? Ce stiu eu sa vorbesc despre gandirea in afara cutiei?? Mi-am dat jos coronita tocmai primita si  m-am gandit la cutii. Am reevaluat momentele în care se poate spune că am fost în afara cutiei.

Am descoperit intrebari utile: cine mi-a dat cutia? cand si cum iti dai seama ca esti in cutie? cum poti fi sigur ca ai fost in afara cutiei?
Apoi am zambit iar larg. Cumva toti suntem experti in cutii! Mi-am pus coronita la loc! Ma simt onorata!      Sunt experta in cutii, am pregatit un speak-formance si sunt gata sa fac schimb de idei si de experienta cu toti cei prezenti!
E grozav ca avem TEDx Constanta!
Si ca incepem prin a-l scoate din cutie! ” – Mădălina Petrencu

 

Pentru că este un eveniment organizat independent, pentru a participa la TEDx Constanţa, este nevoie să vă înscrieţi pe site-ul dedicat, locul unde puteţi găsi toate informaţiile şi resursele necesare.

De asemenea, mă bucur să văd că există iniţiative de promovare a acestui eveniment şi în blogosfera constănţeană. Emilian Alexandru ai un like! Şi dacă tot suntem la capitolul ăsta, lansez o leapşă tuturor bloggerilor constănţeni care vor să promoveze acest eveniment. Cu mulţumiri anticipate. :)

În încheiere, ofer invitaţia de a urmări una dintre prezentările mele preferate.

 

Sir Ken Robinson – “Şcolile distrug creativitatea”

:

TED este o organizaţie nonprofit care începând cu anul 1984 a organizat conferinţe bazate pe sesiuni de prezentare de idei. Iniţial speakerii susţineau prezentări în cele 3 domenii de unde vine şi acronimul, Technology, Entertainment, şi Design. Ulterior domeniile acoperite s-au diversificat, în prezent cei care urcă pe scena conferinţelor TED aducând cu ei idei din ştiinţă, afaceri, sau probleme globale.

Autor: Bogdan Voşloban

Un sfat pentru tânăra care se visează Andreea Esca

…n-am. Nici un sfat pentru ea. Însă am văzut titlul subliniat mai jos recent “pe rețelele sociale”.

Pentru cei care se eufemizează din cap până-ntre picioare în exprimări, titlul subliniat l-am văzut pe Facebook. Nu de alta da’ pe Twitter nu prea merge treaba.

__________________________________________________________________
 

A apărut recent după aşa zisa buluceală la facultăţi un articol construit pe nişte păreri de absolvenţi de liceu. “Un sfat pentru tânărul care se visează Mircea Badea”. În Gândul e materialul scris de Ramona Loznianu.

Pe bucăţele îl luăm la disecat. Pentru că dreptul la opinie o permite, nu de-alta.

Anul acesta, nouă candidaţi se bat pentru un loc la Jurnalism”. Şi cică asta-i concurenţă mare. O fi. În 3 ani plătești ca student în jur de 2 mii şi jumătate de euro pentru… studenţie. O fi una dintre facultăţile mai ieftine? Cine are chef să facă calcule şi comparaţii n-are decât! Mai adaug că sunt vreo 50 de locuri bugetate. Doar la Universitatea București. Câte specializări de jurnalism mai sunt în țară tot gratis?

 

Majoritatea celor care au ales această facultate spun că au crescut cu Mircea Badea şi Andreea Esca, iar acum visează să ajungă ca ei. Să apară la televizor şi să câştige foarte mulţi bani” mai adaugă autoarea.

Da, Badea şi Esca fac bani. Şi rating. Şi nu le moare limba-n gură la 3 cuvinte. Mă întreb însă 3 lucruri. De n-ar fi fost contextele de aşa manieră încât cei doi să fie pe sticlă atâţia ani, s-or fi ridicat alţi Bazi sau alte Esce?

Şi a doua întrebare: Cele două persoane au muncit mult ca să ajungă acolo sus unde sunt. Să mai zic o dată? Ok. Au muncit. Mult. Zilnic.

Desigur şi-a 3-a întrebare: Dacă majoritatea visătorilor de cariere în televiziune cu căcălău de bani la final de lună în teşcherea s-ar fi născut cu Hannah Montana drept model, s-ar fi urcat cu toţii în bucile goale pe-un bilău să dărâme ziduri în clipuri făcute din 4 cadre şi-un efect?

Meh! Şi mergem mai jos în textul invocat.

 

 

O altă chestiune sare-n ochi ca paiul de la vecinu’. “Jurnaliştii care au reuşit să-şi transforme numele într-un brand pot fi număraţi pe degete.” În era gugălfeisbucistică a fi „brand” e la îndemâna oricărui individ cu mult timp liber şi ceva cuvinte-n taste.

Să dau exemplul domnului care a scris o carte numită „Filosofia Sexului” şi brusc a ajuns un fel de guru al tristelor nebăgate în seamă? Fetelor, există o problemă la voi dacă nu vă caută nimeni. Credeți-mă, noi căutăm. Dar… să nu divaghez. Revin la subiectul cu căutări reciproce într-un articol viitor.

Autorul cărții ăleia de mai sus e un brand, nu? O comunitate de cititoare îi sorb cuvințelele de parcă ar fi mici mărgelușe gingașe tocmai bune de atins coarda sensibilă.

Există și alți lideri informali de opinie. Cu tot cu comunități. Deci… nu musai jurnaliști. Așa cum există jurnaliști de-ăia cum s-ar spune – pe bune – care de 20, 30 de ani fac meseria cu plăcere și spor și nu ies deloc în față decât prin niște inițiale la coada unei investigații sau a unui reportaj.

Perspectiva că Badea e un brand… lasă de dorit. Nu-i.

E doar un om c-o măsuță care face ceva deloc complicat. Mănâncă. Cu gura plină. De toate. Din principiu e pus pe a contra orice consideră el. Și are tot dreptul s-o facă. Dar, de la un nene c-o măsuță până la “jurnalistul” Badea și “brand”-ul Badea… e nevoie de ceva mai mult decât de o televiziune cu o căruță de rating.

Să mai adaug o chestie. Eu pe Badea îl văd moca. Pe Cola de la chioșc dau bani. Dacă ar trebui să dau bani pe brand-ul Badea, nu aș da. Oricât de nociv și interesant ar putea fi (asta doar ca să termin paralela metaforică cu sucul). A! Și nici pe Esca n-aș da bani s-o văd.

Și știi ce-i culmea? Dăm cu toții. Bani. Brandurilor. Chiar și alora jurnalistice. Indirect. Prin ce cumpărăm din reclamele lor.

Să fie sănătoși și să facă pui. Ești micuțe și Bădei vânjoși!

 

Revin la articol că iar divagai.

Aceeași Ramona mai adaugă spre finalul articolului următoarea idee: “tinerii aspiranţi ai gloriei jurnalistice trebuie să înţeleagă că, odată intraţi în acest malaxor infernal, trebuie să facă meseria cu pasiune şi să renunţe în mare parte la ceea ce se înţelege prin „viaţa personală”.

Unui proaspăt absolvit de copiat la teze și proaspăt introdus în sferele înalte ale holurilor universitare unde stai la coadă pe la secretariate i-aș împărtăși câteva ultime gânduri…

Te faci jurnalist? Pregătește-te să te transformi în sclav. Pe plantația rating-ului, cenzurii, experienței experimentaților care uneori habar n-au chestii elementare pentru secolul 21. Dacă se poate pipera cu incompetență, resurse limitate sau lipsă, management defectuos, o să ajungi la concluzia că mai bine dădeai banii pe combinația de cursuri fotografie + imo și te duceai pe vas să pozezi croazații.

Spor la jurnalism! Greu al dracului de făcut ca lumea pe la noi. Dar speranța nu-i moartă. Încă…

 

Autor: Bogdan Voșloban

Bă, fii normal!

Trăim o eră eterogenă. O bizară ciorbă se fierbe mocnit pe pietre ascuțite de erori și încercări. În căutarea sensului pierdut anomalii personale devin modele. Tematica principală a discursului public e “mai-binele” perpetuat din gură-n gură ca un cântec popular fără autor. O școală dezrădăcinată produce teancuri de diplome inutile. O perspectivă și o viziune lipsesc grav din programul care ar trebui să decidă prezentul unui viitor apropiat. Dincolo de următorii 3 sau 4 ani nimeni nu îndrăznește să spere sau să cugete. Alegerile sunt cele care dictează direcția de imobilizare a unei populații ce de mult timp încoace nu se mai solidarizează sub flamura pe care scris cu cerneală fabricată din esență de speranțe și visuri șade bine-mersi cuvântul pronunțat și răs-pronunțat până la exhaustiva decojire de sens – popor. Normalitatea. Sau, “aspirația unei societăți imature către un ideal mediocru”. Nici urmă de “the land of the brave and the home of the free” sau, mai pe neaoșa-ne limbă: pământul celor curajoși și casa celor liberi. Departe de noi astfel de aspirații. Trecură 20 și mai bine de ani. Două decenii după care încă ne este înroșit în pulpă biciul. În continuare structurile sunt orice altceva decât democratice. “Muncă multă, bani puțini, că așa e la români” ar trebui să fie refrenul imnului national. Mă rog, până când bunicii și străbunicii vor trece în lumea drepților. Dup-aia piscina de votanți se va împuțina de-asemenea manieră încât nici cei 30 la sută așa-ziși majoritari nu vor mai exista în caz de consultare populară. Dacă m-ar întreba cineva ce îi este specific poporului român i-aș da doar două idei: speranța de mai bine chiar dacă situația e nasoală și frica. Speranța și frica. Dacă s-ar uita ai noștri specialiști în istorie în tot urcușul ăsta anevoios vor vedea că dincolo de baclavale și sarmale, de porci, Țepeș, mănăstiri moldovenești, aproape singurele trăsături ale poporului român sunt frica și speranța. Indiferent de ordinea lor. Uneori frica ne-a făcut să mergem mai departe, alteori speranța ne-a făcut să ne învingem temerile. De cele mai multe ori, adânc înfipt în inima fiecăruia s-a dus lupta între astea două. Revenind la titlu, noi nu suntem normali. Nu putem fi. De secole ne dezvoltăm și ne educăm să fim rezistenți în fața taifunului. În fața durerilor și-a greutăților. Asta-i normalitatea noastră. Să facem față. La orice. După caz, desigur. Poate unii sunt crescuți în puf. Poate unii sunt cu bani. Poate sunt vedete. Poate au spate. Ciudat e că, dincolo de orice proptea, există aproape mereu un pește mai mare gata să te halească. Dintr-o sorbitură. Și-atunci ce faci? Ce trebuie făcut, desigur. Indiferent de intuiție, sărind peste principii și valori personale, faci exact ceea ce trebuie. Nu mai contează nici măcar aprecierea. Nu mai contează nimic. Treaba trebuie să iasă bine. Stop. Oprește-te. Nu citi mai departe. Gândește-te un minut la tine. Te-ai gândit? Vezi? Și mă mai întrebi de ce uneori îmi vine să vorbesc singur… Autor: Bogdan Voșloban foto: http://goo.gl/4Vlnqd

Ignoră-ți aproapele ca pe tine însuți

În vreme ce planeta pare să se pregătească pentru un foarte curând posibil război mondial, poporul său e bine-mersi la meciu’ lu’ Steaua.
În timp ce China trimite o sondă pe lună, România arată ca un parculeț de joacă unde “giucălica” în mod evident exagerat intitulată “stat” pare să fie o bășică dezumflată iar cei care ar trebui să găsească soluțiile lipsesc din echipă.

Ploile torențiale „fac prăpăd”, “bolizii” se înfig cu sete în decor sau personajele episodice, hoții sunt în continuare capabili să se facă “nevăzuți” iar incendiile desigur că nu pot să existe dacă nu “mistuie”.  Dincolo de lemnoasele expresii ale multora dintre cei care tocesc fesele bătătorind buricele degetelor pe tastaturi există și ceva de interes public.

ignora-ti aproapele

În Gândul găsești și restul textului din care am extras eu acest fragment:

Flotele ruseşti din Mediterana şi Marea Neagră au fost puse în stare de alertă. Trupe importante sunt desfăşurate în centrul şi sudul Rusiei. De cealaltă parte, comandaţii militari britanici, francezi, turci, italieni, canadieni, saudiţi şi qatarezi s-au reunit duminică, în Iordania, la cartierul general al forţelor aliate, sub comanda generalului  Martin E. Dempsey, şeful Statului Major Interarme al Statelor Unite. Distrugătoare americane cu rachete Tomahawk au ajuns în Mediterana.

Dacă preşedintele Obama va decide, totuşi, să intervină, o va face (n-ar fi prima oară) fără mandatul Consiliului de Securitate al ONU (unde Rusia şi China au drept de veto). Va intra într-un război global, ale cărui etape sunt greu de anticipat. Şi (n-ar fi prima oară) s-ar situa, vrând-nevrând, inclusiv de partea jihadiştilor sunniţi, care luptă împotriva şiiţilor allawiţi fideli lui Bashar Al-Assad.

Pe scurt:

La o plesnitură de rachetă vecinu’, împăratul Roșu, pare să fi trecut demult de cafeaua de trezire. E re-sculat mai ales că-i cu ochi de drac toată treaba. Unde-s mulți morți, pardona-mi-ați cinismul, sunt multe arme. Care se vând. Cui trebuie și, mai ales cui nu. Sau… cel puțin așa ar putea să pară. Nicholas Cage face un rol interesant pe subiectul acesta în “Lord of War”. Cu alte cuvinte, parafrazez celebrul “dacă n-ar fi, nu s-ar povesti” și probabil că nici filme nu s-ar face pe subiecte atât de asemănătoare realității.

Revenind la subiect…

Prea am divagat de la ideea prezentă în titlu. Așa că revin. De 3 ani în Siria mor oameni. Nu puțini. Nu le știu exact numărul dar bănuiesc că e ceva de ordinul sutelor de mii. Cel puțin. Recent în presă a apărut ideea că Bashar al-Asaad ar fi folosit arme chimice împotriva civililor. Părerile sunt împărțite și nu intenționez să merg în direcția asta. America cu al ei Obama pare să vrea să-și vâre coada și-n povestea siriană. Tom și Jerry ai noștri se fugăresc în același episod care pare să nu se mai termine. Iar noi… tu, eu, vecinu’ de la 3, ne uităm la meciu’ cu Steaua și ne doare-n 3 litere de orice altceva.

Drept final îți adresez, desigur retoric, o întrebare, la al cărei răspuns mi-ar plăcea să te gândești când ești singur: Nu-ți poți iubi aproapele ca pe tine însuți din motive… obiective. De-acord. Poți însă să te ignori chiar pe tine însuți așa cum îți ignori aproapele? Să te mai întreb și de motive? Nu.

Autor: Bogdan Voșloban

Subiectul zilei e noaptea minții

Atenție! Acest articol conține expresii pe care unii le-ar putea considera vulgare. Copiii și persoanele sensibile nu ar trebui să citească mai departe.

Subiectul zilei e noaptea minții

Subiectul zilei e noaptea minții

Mult rahat! Mult mai mult decât ar umple un cozonac. Vine cu basculanta înspre noi și ne umple capetele și-așa pline cu propriul rahat. E atâta dulceață în parfumul ăsta bălegos încât greața e pusă pe locul doi iar fuga ia premiul cu coroniță. Ambiguă introducere, nu?

Subiecte de rahat

Am plecat de la o observație făcută de Spanac, un blogger. Se întreba și el ce-i mai important: Steaua sau gazele de șist. Așa că, preluând modelul, mă întreb și eu: ce e mai important? Informația utilă publicului sau rahatul? Pentru că, la o mini-analiză cantitativă se observă basculantele și nu informațiile care chiar ar fi de ajutor celui care se uită la tv sau citește prin diverse locuri “știrile”.  Cu siguranță șirurile de camioane se aliniază la porțile făcătorilor de texte.

Iată câteva dintre subiectele care îmi apar mie în rss-reader având 14 surse care se consideră serioase:
- Harley-Davidson primeşte binecuvântarea Papei. Mii de motorciclişti veniţi la Vatican!

- Adolescent de 16 ani, arestat după ce a ucis în bătaie un copil de 13 ani

- Şi-a părăsit iubita româncă şi acum este singur

- Obiecte care pot creşte nivelul energiei pozitive din casă

- VIDEO A fost ales juriul show-ului „Vedete la apă“

- “Nu am mai văzut niciodată aşa ceva!”. Ce au găsit poliţiştii în locuinţa unei femei după o şedinţă de exorcizare.

Astea cică sunt știri. De interes public. Superficial, o să adaug: eu fac parte din public și a dracu’ să fie ea de treabă, dacă mă interesează vreunul dintre subiectele enumerate mai sus.

Revizuirea Constituției 

Dezbateri televizate cu moderatoare crizate de parcă n-ar mai fi făcut amor din adolescență, titluri pompoase scrise cu litere mari pe burtiere cu fond galben, lătrăi care măcăne atotștiutori și deontologic pe la diverse posturi, kilometri de text care se pierde prin arhive, mult blabla și totuși… pare că publicul nu dă doi bani pe subiectul ăsta.

E ceva ce ne privește și ar trebui să ne intereseze. E un moment, scuzați-mi exagerarea, istoric. Dacă se bulește o singură virgulă în frază, o să fim martorii unui tsunami de fecale administrative și, totuși, nu ne batem capul de frica unui cucui.

Unii au interese mai mult sau mai puțin personale sau profesionale ca anumite amendamente și propuneri să “intre” în noua lege.
Unii au păreri de-a dreptul imbecile, motivate probabil, de nostalgii și intense emoții personale. Unii vor rege, unii vor familie din “mami, tati și copil”.
Să copiem de la alții care au nimerit textul cum trebuie și doar să-l adaptăm, ar zice alții. Specialiștii lucrează la modificările legii fundamentale, sărmanii, probabil, la foc continuu.
O să “predau legătura” unui articol din Adevărul care este despre acest subiect, și care, mi-a atras atenția: Ce cred românii despre revizuirea Constituţiei. Bătrânii – captivi în comunism, tinerii – rupţi de politică: “Votez şi eu ce votează tata”.

Exceptând formularea neinspirată “cetăţeanul de rând” din textul complet, merită aruncat un ochi pe ce spun colegii jurnaliști. Iată un fragment din articol:
“Doar bătrânii şi câţiva protestatari întârziaţi în Piaţa Universităţii se mai animă la astfel de discuţii. Pe tineri îi umflă râsul când aud de Constituţie şi regionalizare. Majoritatea celor de vârstă mijlocie refuză să vorbească despre politică. Dintre cei care acceptă, foarte puţini fac dovada că sunt la curent cu problemele ţării.”

Pe înregistrarea video realizată de Adevărul, unul dintre cetățeni spune că “bucureștenii dorm”. Așa o fi oare? Și dacă-i așa, oare nu se poate extrapola? Avem în imn un îndemn de trezire dar punem degetul pe “snooze” la alarma asta. Și de ce? Pentru țâțe, chiloți, buci, nunți, bighidoaice violate în budă, babe tăiate cu drujba?
Parafrazând, mergem mai departe pseudo-liric:

“Unde ești, OPC doamne,

Ca punând mâna pe ei

Să-i împarți în două cete:

În smintiți și în mișei?”.

Pustnicul interconectat

O să mi se reproșeze că am puterea dată de telecomandă sau mouse la îndemână. De-acord. O am. Dar, am și puterea de a scoate din grilă un post TV sau de a da “report as spam” unei postări. Nu vreau să fiu nevoit, însă, să folosesc “arme” când pot să apelez la decența bunului simț și la curtoazia profesională a celor care ar trebui să-și respecte job-ul care, mai presus de o chestiune tehnică, are o menire mai elevată, mai puternică, mai înaltă – una de respect al publicului.

Ar trebui să mă duc la frizer și el să-mi ciumpăvească freza după cum i se scoală lui cheful? Ar trebui să plătesc o reparație inutilă la mașină când eu m-am dus la service pentru un schimb de ulei? Ar trebui să mănânc ce vrea bucătarul restaurantului și nu ce am eu chef să îmi aleg din meniu?

Ce te faci însă, când în meniu ai numai ciumpăveli și inutilități? Taci? Dormi? Ignori? Ți se rupe pentru că tu, oricum ai problemele tale și viața ta, care este inatacabilă de orice porcărie care ar putea să iasă din căpuțele politice?  Bravo! Felicitări băi, oiță turmistă! Taci ca mortu-n păpușoi și te holbezi ca vițelul la poarta nouă când te pălește cursul leu-euro în portofel neimaginându-ți cum dracu’ a putut să-ți crească rata atât.

De ce să iei tu atitudine în legătură cu ceva care te afectează direct? Las’ că sunt ăia acolo sus și știu ei ce fac, că altfel nu-i alegea lumea, nu? Ghici ce: Nu!
Stai ca la “v-ați ascunselea” în cotlonul tău și scoți doar foarte puțin năsucul afară atunci când vezi că n-ai bani de-un kil de roșii.
“Eu nu mă duc la vot că și-așa nu țin cont ăia de părerea mea. Tot ca ei iese” ar zice unii. Aham. Mișto atitudine. Ține-o tot așa, vito! Pentru că asta ești: un animal legat cu funie în staul cu păpică la botic și caca la curuleț. Și-aștepți să vină din cosmos vreun miracol.

Tânăr și prea liniștit

Da, mă! Mă iau de tine, „tu-ți morții tei!” Cum faci frate? Ce pastille iei? Ce pușca mea fumezi? Pe ce puii mei de planetă participi la Survivor? Am senzația că ești mort dinainte de a fi făcut ceva în viața asta. Care pana mea sunt preocupările tale, dacă nu viitorul propriei existențe? Cum să fii, frățică, atât de ignorant? Cum? Mă doare neuronu când te văd că te doare în bulă de tot și toate. Îmi vine să te iau de urechi și să te duc la mă-ta să-ți bage mințile în cap bătându-te cu urzici la curu’ gol.

Scoate dracu’ iarba dintre dinți, acu’ din venă, ochiu’ din display și aruncă o privire în jur! Îți place? Nu! Păi și? Cum adică, mă? Cum, “nu e problema mea, frate”? Ba e a ta, idiotule! Babele alea care votează acum, mâine crapă! Tu rămâi cu efectele deciziei lor. Tu ești ăla care o să plătească 3 sferturi din salariu pentru porcăriile care se decid acum când pe tine te doare la bașcheți. Deschide-ți ochii și fă ceva. Informează-te. Ignoră gălețile de rahat care inevitabil ți se bălăngane deasupra și fii viu!

Cam așa aș scrie eu un editorial într-o publicație cu milioane de cititori. Dar cum (încă) nu lucrez acolo, “of”-ul îl arunc în cuvinte aici.

(Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.)

 Autor: Bogdan Voșloban

Guvernul a făcut-o de oaie! Ultima dudă: ORICINE are voie să intre în Universitate!

GUVERNUL A FACUT-O DE OAIE!
REVOLTA DE FOTOLIU

După titlul aparent senzațional, probabil că cititorul se așteaptă la un fel de scrisoare întredeschisă la adresa ministrului educației sau a primului ministru. Nu voi face asta pentru că ar fi un destinatar greșit. Iar greșeala este în parte a lu’ madam social-media sau cum îi mai zic unii, noua presă.

De dragul vizualizărilor unii prestatori de texte informaționale au întors fraza din condei de-așa natură încât pitpalacii 2.0 să pună ciocul la noul trend de mega-ofuscare anti-sistem.

Revolta de fotoliu făcută din vârful buricului de deget gâdilător de mouse cu replici aruncate într-un timeline de facebook a dus discuția atât de departe încât până și proștii care n-au luat bacul se mirau ce-i în neregulă.

 

APARENȚELE ÎNȘEALĂ

Ziceam în titlu că oricine are voie să intre ÎN univeristăți și nu LA facultate. Pe principiul ăsta, mi-aduc aminte de un proiecțel pe care-l organizaserăm pe vremea mea. Mai exact, în timp ce eram student făcuserăm niște “ateliere de lucru” cu niște ciutănei de generală care învățau ei chestii utile pentru viață. Ar fi fost probabil un moment propice pentru ziariștii lu’ Somn Prăjit să puă un titlu pe un fictiv articol cum că “Guvernul permite elevilor de generală să intre la Universitate fără BAC”? Probabil.

Cert e că după ce mulți așa-ziși lideri de opinie din crângul virtual s-au scremut pe ei să analizeze situația și să dea verdicte despre cât de nașpa o să fie cu atâția proști fără BAC care intră la facultate și dup-aia fură joburile, veni și domnul Pricopie cu declarația la interval ca să liniștească valurile.

CONFRUNTAREA

Hai să le punem față-n față iar concluziile le-o trage cine-o putea.

Așadar, de la Hotnews, sursă pe care au citat-o și răstălmăcit-o mulți, avem următorul paragraf:

“Ministerul Educatiei a deschis portile universitatilor pentru tinerii fara diploma de Bacalaureat: incepand de ieri, universitatile ii pot inscrie pentru acest an scolar la cursuri si pe cei care nu s-au prezentat la BAC sau care l-au picat. Ministerul Educatiei a publicat in Monitorul Oficial metodologia de organizare a colegiilor care primesc absolventi de liceu fara bacalaureat, adica actul de care universitatile mai aveau nevoie pentru a incepe inscrierile.”


După acest fragment vădit ambiguu, articolul continuă cu dezambiguizarea. Autoarea oferă chiar și fragmente din metodologia-cadru pe care o folosește ca suport pentru a-și îmbârliga inițial cititorii. Și, cum suntem în era vitezei, cine dracu’ are răbdare să citească mai mult de 2 paragrafe, nu?
Pe partea ailaltă a baricadei stă comunicatul de presă de pe site-ul Ministerului Educației. Ca să scutesc ochișorii de fraze lungi extrag ceea ce pare a fi esențialul ( Textul cu “detoate” îl găsești dacă dai, inevitabil, CLICK AICI! :P).

“Nimeni nu se poate înscrie la facultate şi nu poate dobândi statutul de student, nicăieri pe teritoriul României, fără diplomă de Bacalaureat sau adeverinţă care să ateste susţinerea şi absolvirea examenelor de Bacalaureat.”

“Aceste persoane nu au calitatea de student şi nu urmează cursurile unei falcultăţi, ci, în spaţiul oferit de o universitate, desfăşoară activităţi specifice şcolilor postliceale.”

“[…] instituţiile de învăţământ superior acreditate pot organiza şcoli postliceale cu o durată de 1-3 ani. Statutul acestei forme de învăţământ este cel terţiar nonuniversitar.”


Avem așadar la facultate doar studenții care merită să fie acolo pentru că au trecut BAC-ul. Cum au făcut asta, e treaba lor.

Nu se mai panichează nimeni când vede trecând pe hol pe langa secretariatu’ de la Drept pe unu’ cu tricou imprimat cu “Keep calm, I’m  elev în învățământul terțiar nonuniversitar” pentru ca pe spatele tricoului să fie un alt imprimeu cu “Allowed în spațiul oferit de universitate”.

CONCLUZII? Nu.

În loc de încheiere, ar fi drăguț să vedem niște alte exemple de neînțelegere sau (probabil) manipulare cu bună sau mai puțin bunăvoință a unor comunități de lecturatori online de texte  puse acolo de niște cetățeni care cică vor să informeze… sau ceva.

                – edu-news.ro spune frumușăl încă din titlu: “Elevii care nu au luat BAC-ul se pot înscrie, fără probleme, la facultate

- Vlogărița  Anne-Marie Chelariu are și ea o părere despre situația în cauză:

“Pe bune? Dobermanul de #Tonta a dat lege că se poate intra la facultate fără Bac? #puieMonta, că mi s-a acrit de cât de nesimțit și fără scrupule ești!

Ce urmează? Să ne facem “jurnaliști” fără să știm să scriem?

(Continuarea o găsiți pe timeline-ul ei).

- „LEGEA NON-EDUCATIEI: CINE N-ARE CARTE, ARE PARTE!” este titlul de pe blogul lui Cătălin Ionașcu care pare să aibă și el câte ceva de zis pe subiect. De exemplu:

Eu, personal, aștept un mare protest studențesc, la care să se alăture și reprezentanți ai universităților de prestigiu din România (dacă doresc să își păstreze acest prestigiu). Altfel, asistăm la un proces controlat de idiocratizare în masă, pe care va fi prea târziu să îl oprim.”

Cu ultima speranța la coadă la Grim Reaper, vă salut și doresc lecturi inspirate pe viitor. Preferabil comparate din măcar 3 surse? :)

-Acest articol este un pamflet. Ar fi de preferat un tratament ca atare-

Autor: Bogdan Voșloban

Revista_Anti_Presei 15 iunie 2014 Lichide. Senzuale.

De departe unul dintre cele mai tari subiecte din această ediţie este primul. Şi asta datorită poveştii şi nu a naratorului aşa cum ne-am obişnuit. Categoriile de azi sunt şi ele pe măsura subiectelor: Lichide; senzuale.

Totuşi, înainte de a intra în categorii vă prezentăm o povestioară absolut delicioasă. Mihai Eminescu, mortul nostru celebru într-ale datului cu pana-n coală fu omagiat de nişte enoriaşi cu oleacă de prea mult zel. Aşa că pentru a-şi manifesta aprecierea faţă de alţi enoriaşi prezenţi la eveniment, făcură… diplome. Da, dragii moşului. Diplome de pomană! Literalmente! Subiectul cu pricina e titrat astfel în Gândul: „Slujbă la Bellu, la mormântul lui Mihai Eminescu. Cei prezenţi au primit “Diplomă de participare” la pomană”.

Diploma de participare la pomanaAflăm din articol că Federaţia Naţională a Revoluţionarilor din România a emis prin biroul său executiv aceste foi A4 printate color.  Participanţii la slujba parastasului de la mormântul luceafărului poeziei naţionale se procopseau cu astfel de fiţuici.

Iniţiativa este lăudabilă pe de-o parte, dar ar putea să facă nişte curci să hohotească. Totuşi, aşa cum federaţia cu pricina a vrut să-şi exprime aprecierea faţă de cei prezenţi pentru „participare” zic că n-ar strica să se facă şi premii cu locurile 3, 2 şi unu, cel din urmă cu coroniţă. De garoafe. Două sau un multiplu cu soţ. Până la urmă n-ar strica nici nişte trofee pentru iubitorii „Scrisorilor” sau „Glossei”.

Versurile de pomană ar putea suna ceva de genul: „Mai am un singur dor în liniştea serii, să premiez cu spor toţi cetăţenii”… Sau mai bine nu. Oricum o fi, Revoluţionarii dau dovadă de spirit revoluţionar încă o dată (deşi poate nu ar fi fost cazul?) şi revoluţionează pomenile.

Poate când îi vom comemora pe alţi mari eroi populari ai neamului se vor găsi unii care să dea premii ceva mai consistente de-o foaie colorată. Poate o tabletă sau poate ultimul „Aifon”.

Desigur, mă-ntreb retoric dacă nu cumva la pomana porcului aceşti bravi oameni de ispravă n-or avea vreo medalie de agăţat de mameloanele pofticioase ale mesenilor.

 

Gata. Destulă introducere. Trecem la subiectele promise. Începem cu categoria…

Lichide

De la Realitatea vine primul şi cel mai umed subiect: „Dezvăluire ŞOCANTĂ despre pericolul apei sfinţite”. Dezvăluirea însă, oricât de şocantă ar putea părea pentru unii, este destul de … previzibilă. Apă de căcat. Bine, nu la propriu. Nişte cercetători din Viena (ce bine că nu-s britanici!) testară apa cu pricina şi, ghici ciupercă, e plină de mizerii, domne! Ete nah! Şi ce? Icoanele doar nu or fi mai neprihănite. Pardon: nepătate. Oricât de sfinte şi stropite cu extract de Ocimum basilicum diluat în apă.

Apa sfinţită e o păcătoasă. Sau dacă doriţi, plină de impurităţi. De la E. coli la urme de fecale şi alte bacterii care mai de care mai cu moţ. De data asta subiectul îşi merită medalia. Articolul e doar invadator în curtea Realităţii, el fiind băştinos cică-se pe BZI. Concluzia ar fi simplă. Decât să te apere Sfântul Duh de boli, mai bine fierbi apa sfinţită înainte de a o îndoi cu busuiocul sau cu ţuica. După gust.

Şi, ca să închei cu o poantă veche întâlnită de mine recent: “How do they make Holy water? They boil the Hell out of it.”

 

 

Venea o moară pe Siret. Subiectul este ”Venea”, predicatul este “o moară”? Nu. Venea o “ţavă” cu viitura. La începutul lunii iunie Rusia a avut parte de precipitaţii. S-a umflat vadu, şi-a venit cu rachetuţa la vale. Bine, ca să fim oneşti până la capăt e vorba cică de-un rezervor gol. Al unei rachete. Vechi. Inofensiv. În ciuda paşnicului obiect plutitor în viituri ruseşti titlurile noastre au făcut un caz de ziceai că a picat nu ceru’ ci toate Soyuzele, Apollo-urile cu Staţia Spaţială Internaţională în frunte fix în mijlocul buricului târgului. Ia de citeşte titlu, cică de ştire. „O bucată de RACHETĂ, adusă de inundaţii într-un sat din Rusia, spre şocul localnicilor”. Bănuiesc că e evident că localnicii n-au fost măsuraţi cu „şoco-metrul” prietenilor noştri de la Realitatea. În ciuda şocului plebeilor,  din articol reiese că e o practică destul de întâlnită pe la ei să se folosească astfel de obiecte pentru diverse întrebuinţări casnice. De-abia aştept să văd când vom folosi telescopul Hubble pentru crescutul lobodei dar şi acceleratorul de particule pentru măsurarea coliziunii dintre bere şi papilele gustative. Să vezi atunci şoc şi groază.

De la impurităţile acvatice de dimensiunea unei rachete mergem mai departe la următoarea categorie:

 

Senzuale

 

Tehnici pentru un sărut de megasenzaţie” vine de la de la Realitatea. Dacă mai băgau şi-un „esenţiale” mă aşteptam la un Bear Grills de România care pupă în condiţii extreme diverse chestii. Până acum recunosc cu deştuţu’ pe buzişoară că n-am pupat şi nici n-am fost pupat la stilul “megasenzaţional”. Nici răposatul OTV n-avea decât senzațional pe “meganimicul” prezentat 6 ore în direct. Deci, poate ar trebui să le dea cineva o coroniţă (da, de-aia din garoafe din primul subiect) celor de la Realitatea pentru alegerea acestui titlu.

Odată clicăit, titlul te duce într-un articol preluat de pe “sfatulparintilor” (da, fără diacritice). Luăm aşadar punct cu punct sfaturile pe care mai bine nu le-am citi, atât de “la mintea cocoşului” sunt. Cine ştie, poate că target-ul articolului cu pricina e orientat către ciutanii de 14 ani care acum descoperă că limba străină poate fi o plăcere nu numai la nivel conversaţional.

Aşadar, dacă vrei un țoc:

1 „E bine să ai buzele moi şi îngrijite”. Chiar mai e nevoie de comentariu? Imaginează-ţi nişte buze tari şi neîngrijite. După care imaginează-ţi că trebe să le pupi. Ce faci? Le mai pupi? Nu? Şi ce te faci în cazul în care, poate, cineva are vreun fetiş cu buze tari? Buzele sale sigur n-or să fie două petale.

2. „Menține-ți respirația proaspătă”. E, nah! Nu cumva și “rece ca gheața ce durează”? Cică să nu papi ceapă sau usturoi că-ți pute bușonul minim 24 de ore. Nu te mai pupă nici vampirii (ca să nu zic “dracu’”).

3. “Împrospătează-ți mereu respirația”. Preferabil (după spusele lor ar fi să) consumați mereu lămâie, frunze de pătrunjel, sau frunze de mentă… Ca să faci mirosul să dispară. Deci nici la numărul 3 nu te-nvață cum stă treaba cu pupătoarea. Îți zice doar să nu ai dihorul agățat de omuleț. Menta aia oare trebuie frecată înainte? Nu zice.

4. “Mergi la dentist în mod regulat”. Desigur nu ca să te învețe să mozolești megasenzațional ci tot pentru că ai o limbă care duhnește mai rău decât purtatele șosete uitate ale unui fotbalist după tot cantonamentul. Deși aia cu “În mod regulat” bate pe undeva. Și nu, nu e impresar.

Ai învățat să pupi? Nu? Nu-i bai. Inevitabil viața o să-ți dea contextele în care o să pupi nu numai în bot ci și-n alte 3 litere.

 

De la cavitatea bucală facem un ocoliș pe la înotătoarea dorsală. Căci despre fese e vorba. Și nu ale oricui. Ci ale braziliencelor. Articolul este unul preluat de pe “curademiere” care se vrea a fi “revistă online de bun gust”. O fi. Nu știm. Dar să dăm curei cururile. Sau cum era? A, da! Cezarului. În fine. Din articol aflăm secretul Adrianei Lima și “Secretul feselor Alessandrei Ambrosio”. Și nu numai. Cert e că asta se vrea a fi o știre. Sau ceva…

Povestea asta fesieră mi-aduce aminte de-o dumă mai veche. Vine cam așa: O femeie se pregătește să iasă la o întâlnire. Stă o oră în baie, încă o oră în baie pentru machiaj și coafură. Își face unghiile în vreo 20 de minute că-s cu model și trebuie să le șteargă că nu-i place cum a ieșit fluturașu’ pe unghiuța mică. Stă încă vreo 30 de minute goală cu mâinile-n șold în fața dulapului nehotărâtă cu ce să se îmbrace. În sfârșit alege o combinație care crede ea că o avantajează. Își pune ținuta. O schimbă. De minim 3 ori. În cele din urmă după ce-și dă seama că deja e cu vreo ora în întârziere aruncă pe ea o rochiță semitransparentă și decoltată, pune niște papucei drăguți sau săndăluțe. Mai aruncă vreo 5-10 minute ochii prin oglinzi schimbând cerceii. Uită telefonul după ce a ajuns în stația de autobuz, se întoarce și și-l ia. Trimite un sms scurt: “Scuze de întârziere. A apărut ceva neprevăzut. Ajung în 5 minute.” Și ajunge în jumătate de oră.

Primul gând care-i vine în cap tipului pe care-l întâlnește este: “Mda… mișto cur.”

 

Gata! Asta fu tăt. Știi că ți-a plăcut ce-ai citit dacă te-ai surprins măcar o secundă cu un zâmbet în colțul gurii. Apreciez aprecierea ta prin like-urile, subscribe-urile și comment-urile date de tine. Așa că intră pe Facebook, Twitter, sau email și exprimă-te! :)

Până la ediția viitoare de #revistaantipresei… cele rele să se spele… pe dinți. Cele bune… pot să mănânce și usturoi că oricum toată lumea vrea să le pupe!

 

Autor: Bogdan Voșloban

- Acest articol e un pamflet. Dacă nu-l tratezi ca atare, se tratează singur. –

Revista Anti Presei – 8 iunie 2014

Desigur, subiectul ultimei săptămâni a fost domnișoara Halep, cu parafraza de rigoare, cea mai iubită dintre tenismeni (cel puțin o perioadă până când vom avea cu toții alt subiect de mare anturare socială on și offline).

Personal m-a deranjat supraexpunerea pe care a căpătat-o subiectul și, dacă aș fi fost în locul ei, probabil că m-ar fi afectat presiunea pusă în felul ăsta. Trecem, așadar, peste fileul făcut feliuțe de toată presa mai mult sau mai puțin serioasă la neserioasele titluri și subiecte din marile noastre publicații online. Ediția aceasta din #Revista Anti Presei e dedicată într-un fel sau altul animalelor. Așadar, cu sau fără cioban, să lăsăm vorbele să curgă-n turme, cuvintele să zboare-n stoluri și, fără adăugiri intrăm direct în subiect.

 

Narcolepsia nu face pat bun cu zoofilia. Sau, cum titrează cei de la Adevărul, “Iubitorilor de animale, e timpul să daţi patrupedul jos din pat!”. La o primă impresie ai putea crede că e vorba de boul vecinei sau de capra vecinului dar… nu-i așa. E chiar vorba de animale. Și, desigur, un citat indirect al unui studiu preluat  via Huffington Post explică povestea. Pe scurt dacă dormi cu mâța sau cu potaia o să dormi prost. Nu, n-o să și rămâi așa. Poate doar dacă citești penultima frază din articol ai însă șanse: “Cercetătorii nu au descoperit nicio diferenţă semnificativă între somnul celor două sexe ale proprietarilor de animale, şi nici între dormitul cu un câine sau cu o pisică.” Cum vine asta: “celor două sexe ale proprietarilor de animale”? Dacă sunteți proprietari de animale de “companie” vă invit să vă dați cu părerea despre propriile voastre sexe. Desigur, cele două… oricare or fi ele. Și oricât de somnoroase or fi.

Deși știrea e serioasă, titlul e absolut superb! De la Gândul vine următoarea idee: Veste bună pentru România: “Avem statut de ţară cu risc neglijabil la boala vacii nebune”. Vacile noastre sunt așadar sănătoase. Ceea ce ne umple de mândrie națională… nu? Nu. Dincolo de seriozitatea subiectului, interpretabilitatea titlului este ceea ce ar putea fi amuzant. Vacile noastre sunt ok. Ce te faci însă cu bivolii și alte orătănii de prin funcțiile strategice? Or fi fost și ei testați în cadrul analizei cu pricina?

 

Ca să nu ne facem griji, parafrazăm un vers dintr-un vechi șlagăr: Nu contează cum am vopsit părul, important e cât și cum gândesc. Tot de la Gândul vine și următorul subiect. Blonda nu e proastă, domne’!  E doar blondă. “Studiul care contrazice stereotipul “blondei proaste”: culoarea părului nu are legătură cu inteligenţa”. În sfârșit se confirmă faptul că bancurile cu blonde sunt niște făcături. Poți fi prost și dacă ești brunet sau roșcat. În orice caz, la fel de drăguț ca titlul e și următorul fragment din articol: “Testele realizate pe şoareci au arătat că un anumit factor declanşator duce la naşterea unor animale cu blană deschisă, galbenă.”  Blondelor, nu vă îngrijorați. Există barbați care vă iubesc indiferent de cum vă vopsiți sau epilați.  Apropo, mișto-ul nu e la adresa voastră ci la a celor care din lipsă de subiecte prezintă informația asta drept știre.

 

Încheiem ediția asta de Revista Anti Presei cu un subiect din Adevărul: “Consimţământul sexual, curs obligatoriu la Cambridge, în urma creşterii violenţelor din campusurile marilor universităţi” Subiectul? Serios. Felul în care este abordat? Semi-serios. Și spun asta legându-mă de expresia “asaltați sexual” evident tradusă cu o adaptare făcută probabil de autor direct din englezescul “Sexual assault”. Avem și noi cuvinte românești care să descrie fenomenul: molestare, abuz sexual, viol, hărțuire sexuală sunt câteva dintre ele. Dar deh, nu sună la fel de dramatic ca “asalt”.  Există (pentru unii) și o parte bună dincolo de workshop-ul referitor la consimțământ: “Din cauza problemelor de violenţe sexuale din campusurile americane, mai munte universităţi au creat cluburi erotice, care organizează întâlniri private cu studenţii care au gusturi mai aparte în materie de erotism. De curând, la Harvard s-a înfiinţat clubul Harvard College Munch”.

 

Revista Anti Presei 8 iunieGata. Astea au fost subiectele din ediția de #revistaantipresei de săptămâna aceasta.

Până data viitoare, șeruiți pe Facebook, Twitter, și dacă aveți ceva de spus,

scrieți un text sub articol la comentarii sau pe email.

Autor: Bogdan Voșloban

 

- Acest articol este un pamflet. Nu-l tratați ca pe un “E” moale, ci ca “A” tare. -

Peştii şi pisicuţele Revista_Anti_Presei – 1 iunie 2014

Începem aşa cum se cuvine cu un tradiţional internaţional “la mulţi ani!” pentru toţi copiii atât din exteriorul cât şi din interiorul oamenilor mari (şi nu mă refer la gravide ci la ăia de pe facebook care-şi urează la mulţi ani pentru “copilul din mine”). Mineritul e pe ducă aşa că mai bine în loc de “lăsaţi copiii să vină la mine” aţi lăsa copiii să meargă la şcoală. Deşi şi-aia pare şubredă …

Şi dacă tot vorbim de şubrezeli, să vedem şi subiectele din ediţia asta de #revistaantipresei: peştii şi pisicuţele.

Revista Anti Presei 1 iunie 2014

 

Peştii

Cât trebuie să dureze un pui de somn pentru a te simţi minunat este întrebarea pe care am putea să o adresăm unora dintre cei (cel puţin) 300 de spartani din Parlament. Din fericire cercetătorii (ăia necitabili decât vag şi indirect din articole traduse din engleză), au ajuns la concluzia că puiul de somn, ca să fie taman bun, trebuie să aibă nişte dimensiuni. E după gust. Şi nu-i cu carne.
Aşadar, de la 5 minute la 90 ai de ales 3 sortimente de pui de somn pe care să le testezi pe propria pernă şi piele. Articolul explică o chestie dar… la ce bun? Unii dorm când mai apucă, alţii nu mai apucă să facă şi altceva. Într-o realitate în care somnul variază de la un mandat la câteva secole, parcă puiul de somn mai are de halit ceva mămăligă (şi nu de-aia pusă în cârlig) ca să fie demn de a fi luat în seamă.

Pui de somn #revistaantipreseiRetoric, desigur, mă-ntreb dacă nu cumva în loc de „deşteaptă-te, române” n-ar fi mai adecvat un vers de genul „române, du-te la pescuit de pui de somn”.

Pe principiul ăsta, un banc vechi suna cam aşa:

“ – Ce spune o ştiucă pedofilă?

- Aş f**e un pui de somn…”

 

 

De la plin de învăţămintele somnoroase din articolul cu acvariul lui Moş Ene sărim în bazinul celor care şi-au pus descriptor sub logo “specialişti în ştiri”: “Avertizările meteorologilor s-au ADEVERIT. 36 de judeţe şi Capitala vor fi AFECTATE ”. Ce-i drept, ei se vor a fi specialişti în ştiri şi nu în titluri. Aşa că ăsta le-o fi scăpat printre taste. În cazul în care nu se observă cu ochiul liber, meteorologii sunt un fel de Nostradamuşi care stau cu ghiocul pe budă şi dau cu părerea pe principiul melodiei Andrei.  Aia cu “ne minţim ca la meteo”, da?Nostradamus meteorolog #revistaantipresei

Aşadar, mincinoşii ăştia pseudo-ştiinţifici ghicesc viitorul planificat în agenda lui Sfântul Ilie iar noi, specialiştii în ştiri îi desconspirăm pe nenorociţi.

Cam aşa ar putea citi cineva printre rânduri titlul antenist:  Avertizările s-au adeverit fraţilor! Fugiţi! Otrăviţi ogoarele, ardeţi femeile şi… alte cele! Nu de alta, da’ … o să plouă! Şi nu ştii niciodată când se mai adevereşte câte-un cod (asta cu codu’ poate fi legată de aia de mai devreme cu puiul de somn).

Felicitări autorului care se semnează O.P. Înţelegeam dacă era la primul articol dar pare-se că nu-i. Sper ca redactorul şef sau şeful redactorilor de pe site-ul antenist să fi văzut titlul cu pricina şi să i se mai calmeze simţul exhaustivului oleacă.

Pe scurt, ştirea era următoarea: Plouă.
Pe larg, ştirea era un fel de Apocalipsă umedă.

Vara nu-i ca iarna, dragă O.P. Vara plouă. Indiferent de avertizările celor de la A.N.M. asta nu-ţi dă ţie dreptul să faci din rahat bici. Pe bune, e simplu: „Mâine plouă în aproape toată ţara”. Chiar trebuie să fie senzaţională chestia asta? Nu.

 

 

Subiectul următor ne coboară cu picioarele nu pe pământ, ci pe fundul oceanului. Deşi titlul şi articolul vin din puţul gândirii. Tot pe principiul senzaţionalului otevistic vine, de data asta de la Jurnalul, următorul headline: “Imagini de INFARCT în Bahamas. O scufundătoare dă nas în nas cu un rechin, pe fundul oceanului. Ce a urmat e INCREDIBIL”.
fata in fata cu rechinul #revistaantipreseiÎn primul rând e necesar să subliniem dezinformarea produsă de titlu. Din clipul preluat de jurnalişti de pe (cică) sursa “youtube”, ne dăm seama că rechinul nu stă nas în nas cu scufundaca. Mai degrabă e un 68. Datoria probabil că i-o va plăti la următoarea scufundare când… Dar să nu fim chiar atât de vizuali, ok? Bun. Imaginile nu sunt nici ele de “infarct” ci de “GoPro” dar şi asta-i altă mâncare, culmea… în anumite cazuri chiar de peşte.

Ok, mergem şi la corpul articolului pentru ca să vedeţi ce formulări jurnalistice au presarii de la Jurnalul: “Secretul Cristinei, care lucrează de peste 18 ani cu rechinii, constă în stimularea acestora într-o anumită zonă. După aceasta, peştii intră într-o stare asemănătoare unei transe, în care rămân aproximativ 15 minute. În acest interval de timp, Cristina face cam tot ce vrea din rechinii “adormiţi” şi chiar organizează şedinte foto pe fundul mării.”
Din fericire Cristina cu pricina nu-i chiar unică. Am cunoscut cu toţii probabil domnişoare care au secretul de a stimula “rechinul” într-o “anumită zonă” pentru ca mai apoi acesta să rămână “aproximativ 15 minute într-o stare asemănătoare unei transe”. Similaritatea constă chiar şi aceea că, odată intrat în transă… mă rog, cunoaşteţi restul poveştii aşa că n-o s-o mai dezvolt.

 

Pisicuţele

De la Shark whisperer încheiem ediţia asta cu un titlu absolut ştiristic, un subiect fără de care omenirea nu putea să mai supravieţuiască o fracţiune de secundă. Un secret atât de mare încât de-a lungul istoriei s-au purtat zeci de războaie pentru a-l păstra ascuns în arhive codate: “De ce cad pisicile întotdeauna în picioare”.pisica cade in picioare #revistaantipresei

De pe Digi24 nu aflăm nimic pentru că ei doar au tradus subtitrarea clipului pe care l-au inserat în articol. E bine însă că cei din Marea Britanie când nu mai au subiecte pe care să facă documentare încep s-arunce pisicile de la etaj şi le filmează cu încetinitorul.

Brusc încheiem ediţia. Cu sfat şi rugăminte de conectare prin toate canalele. Aproape toate: Facebook, Twitter, găsiţi chestii cu autorul şi pe Soundcloud. Dacă există feedback îl primim aici în comentarii dar şi pe mail. De vă plăcu, reveniţi sus la sumar sau în rubrici şi vedeţi şi altele articole. De vă plăcu şi mai tare de-atât, lăsaţi sfiala şi daţi cu like şi share înspre prietenii voştri virtuali. ;)

- Acest articol este un pamflet. Trebuie tratat ca “A” (sau oricare altă literă) tare. –

 

Autor: Bogdan Voşloban

Sportul, rutierele şi sfintele Revista_Anti_Presei – 25 mai 2014

Dincolo de subiectele zilei precum huiduitul plagiatorului şi flegmatul prezidentului,  în această ediţie am reuşit să facem o selecţie de subiecte aranjată pe secţiuni. Sportul, rutierele şi sfintele. Dacă vreţi să vedeţi cum se leagă, n-aveţi decât a parcurge subiectele preluate din presa de pe la noi în continuare.

#revistaantipresei 25.05.2014

“Sport”

Cătinel îi dăm, aşadar, bice. Primul subiect vine de la Mediafax: “Şahul va fi introdus în şcoli ca materie opţională, din toamnă”. Sahul optional la scoalaO idee bună, rămâne de văzut ce se va face şi cu restul învăţământului din toamnă. Ingorând probabil inadecvările dintre nevoile de pe piaţa muncii şi benzile rulante de diplome ale universităţilor, cu siguranţă că un opţional de şah va aduce un impact pozitiv în societate şi, desigur, în economie. Probabil că liderii viitorului vor avea ceva mai multă strategie şi vor anticipa mişcările necesare pentru a obţine traiul decent pentru populaţie. Probabil liderii de-acum n-au făcut şah când erau la şcoală şi de-aia le e mai dificil să înţeleagă nişte chestiuni pe un termen mai lung decât durează mandatul.

 

De la sportul minţi(ţi)lor mergem, sau mai bine spus – alergăm, mai departe. Prezentă la un eveniment (momentul cu pricina se suprapunea cu perioada electorală) cu ale(r)gători (cică profesionişti) Elena Udrea s-a arătat nemulţumită de absenţa membrilor Guvernului la acel eveniment. Drept răspuns, Dan Şova, ministrul Transporturilor, s-a găsit să umple presa cu o invitaţie pentru doamna blondă.
Titlul e absolut delicios: “Şova vrea să o alerge pe Udrea pe Arena Rapid”.Sova alearga cu Udrea Domnu’ Dan vrea, deci, să-i arate stamina lui doamnei Nuţi, pemepista (de la PMP, da?). N-am mai urmărit subiectul după ce-a apărut articolul din link, dar sunt curios câţi politicieni or mai avea doruri de-astea de fu…găreală cu doamna dePUTAtă.  Finalul articolul din Gândul, vine la fel de izbitor ca titlul: Şova cică ar mai preciza că “ indiferent dacă Udrea se va prezenta la această cursă, el va alerga zece kilometri în numele Guvernului”.  Singurel? Şi nu oricum, ci în numele Guvernului? Asta e! Şova va face o … alergare tristă… dacă nu-i înveseleşte jogging-ul prin prezenţa-i atletică doamna mişcării cunoscute de unii băieţi încă din adolescenţă – mişcarea populară…

„Rutiere”

De la mersul pe jos care face membrul frumos, ne căţărăm la volan ca să observăm o idee genială care trebuia să apară cam pe vremea când se inventa, dacă nu roata, măcar volanul.  Cu tot cu literele mari din titlu, Gândul ne aduce următoarea informaţie: “Lege DURĂ pentru rărirea bizonilor de pe şosele: o nouă condiţie ELIMINATORIE pentru cei care vor permis de conducere”. Ideea e bună. Titlul mai trebuie lucrat. Care-i faza de fapt? Simplu: nu ştii să citeşti? bizoni la volanN-ai cum să dai de permis. Nici cu şpagă! Şi asta pentru că poliţiştii de la rutieră vor avea cu ei o tăbliţă şi-un ciot de cretă şi te vor opri să-ţi dea dictare! Bine, ştirea e de fapt alta. Totuşi, curiozitatea ar consta în metodele de pedeapsă aplicate şoferilor care iau permisul prin metode ilicite. Vor trebui să scrie pe asfalt de 1000 de ori caligrafic “sunt un analfabet, mi-am luat permisul cu şpagă şi mi se rupe dacă intru într-un pom sau într-un om”? Veţi vedea (zise oftalmologul).

 

Cu sau fără permis ne ducem să parcăm subiectul următor, culmea, tot din flota de subiecte Gând(ite).  Din fericire nu se întâmplă la noi faza cu pricina. Încă… “Ţara care a inventat locurile de parcare pentru femei. Sunt mai mari şi au marcaje roz”. Aşa sună titlul. Parcari roz pentru femeiAmbiguu, nu? Ai putea crede că femeile sunt mai mari şi au marcaje roz. Ceea ce ar fi într-un fel bizar destul de amuzant. A, da! Stai. Unele îşi bagă şi măriri dar şi marcaje roz. Ce ne-am face fără piţipoance…

Acum că suntem salvaţi, să vedem pe scurt şi care-i treaba cu subiectul ăsta. Autorităţile din Coreea de Sud vor să bage vreo 95 de milioane de dolari în parcări roz, mai mari şi cică asta n-ar avea nimic de-a face cu abilităţile inexistente sau proaste ale unora dintre soferiţe. Deşi aşa pare… Şi cică eu sunt misogin. Nu-s. Iubesc femeile indiferent de cum sofează. Şi nu pentru asta.

Tangenţial cu subiectul găsisem cu ceva vreme în urmă un clip. Despre o idee drăguţă care ar ajuta şoferii în parcările aglomerate. Ironia constă în faptul că tot în Coreea de Sud se întâmplă povestea din clip. Cine se bagă să facem aşa ceva şi pe la noi, să ridice două degete. Preferabil nu mijlocii.

 

“Sfintele”

De la locuri de parcare mergem la locuri de veci. Da, e o săritură anevoioasă dar musai de făcut. Dacă nu, ne trezim la avizier cu anunţul că n-am dat Cezarului ortul. Căci cumva în zona datoriilor şi-al micii publicităţi bate subiectul următor.  “Notificări pe crucile din cimitire. Cei care nu plătesc şi au datorii mai vechi de 10 ani rămân fără locurile de veci” titrează colegii de la Adevărul. Dacă ne era unora greu cu găsitul locurilor de parcare, se pare că e dificil şi cu păstratul locurilor din cimitir. Dacă nu-ţi plăteşti datoriile. Ce-i drept, e vorba de plata datoriilor mai vechi de 10 ani.  “Comisia de conducere a cimitirului de lângă podul Decebal aduce o ultimă înştiinţare chiriaşilor care nu-şi plătesc datoriile de peste zece ani: dacă nu îşi rezolvă situaţia, vor pierde locurile de mormânt, care vor putea fi apoi oferite altora”-, informează Episcopia.” Notificari in cimitirRetoric, propun un exerciţiu de imaginaţie: Să zicem că mortul nu mai are pe nimeni. Nici un “aparţinător” cum zice articolul. Ce se întâmplă atunci? În cazul în care nu-ţi plăteşte nimeni chiria se pare că odihna veşnică durează doar 10 ani. După care, ce? Partea bună e că, la fel ca pe litoral, se poate inventa un nou job neoficial. Cazare pentru … cei care nu şi-au mai plătit chiria. Întrebări ar fi mai multe: cum şi cu ce îşi vor plăti cei care n-au rude noile chirii sau ce se va întâmpla cu ei după ce vor fi evacuaţi. Or veni oare şi unii care să stea cu cheia pe marginea aleii?

De la locul unde veşnicia se măsoară în decade mergem în Serbia. Dar asta via Digi24: “Patriarhul Serbiei: Inundaţiile sunt pedeapsa divină pentru păcatele homosexualilor precum Conchita Wurst. Ajutorul Kosovo, refuzat la Belgrad”. Patriarhul, inundatiile si CarnatulDincolo de subiectul evident încă din titlu, problema cu articolul ăsta este nevoia de senzaţional din site-urile de ştiri de pe la noi. Ştirea este una preluată de pe The Economist. Spre deosebire de-ai noştri, pressarii lor au decenţa de a prezenta întâi subiectul de interes public (gen, situaţia creată de inundaţii) după care, de-abia la finalul articolului introduc şi ideea cu părerea patriarhului despre Conchita (pentru cei ce nu ştiu deja, e vorba de bărbatul bărbos îmbrăcat în femeie care a câştigat anul ăsta Eurovisionul).

Digi24 face ditai titlălăul şi amestecă inudaţiile cu părerea preotului. Varză jurnalistică cu fir roşu tăiat bucăţele. Cam aşa s-ar descrie logica articolului. Dar… deh! Aduce vizualizări. Plus comentarii ale cititorilor răzvrătiţi că primesc astfel de materiale.

 

Gata. Atât pentru ediţia asta de #Revista Anti Presei. Da, e cu hashtag. Dacă găsiţi subiecte sau titluri care merită să intre în ediţiile următoare, lăsaţi un comment aici, pe Facebook, Twitter sau trimiteţi-ne un mail.

 

Autor: Bogdan Voşloban

 

Stand-up în Constanța cu George și Bogdan

Da, există. Poate că personal aș vrea să fie o plajă mai largă pe subiectul ăsta. Poate că încă n-am cercetat toate “prosoapele”.  Dincolo de perspective personale mă bucur că am ajuns să văd un fragment din ceea ce înseamnă divertisment într-o seară într-un bar. Am dat peste George CT Comedy (așa am dat peste el inițial: pe facebook) și peste Bogdan Nistor.
N-am vrut să cred pe cuvinte ce zicea descrierea evenimentului de pe facebook așa că am mers ca un căutător de adevăruri (ar fi subestimare să zic jurnalist) la “fața locului”. Am ajuns, am râs, am băut o bere și-am avut o companie plăcută. Culmea, feminină.

Materialul pregătit de George a fost oarecum sincopat. One-liner-ele sunt greu de digerat dacă nu ești pregătit să sari de la o idee la alta relativ instant.  Bine, trebuie să recunosc: N-a avut numai one-linere. Poantele ceva mai lungi pe care le-a folosit au prins și ele bine. Dincolo, însă, de kangooroo-eala necesară, cred că merită să ai un ochi atent pe omul ăsta care are glume în program la modul cât se poate de (ne)serios.

Apreciez și recomand George CT Comedy fie că e pe facebook (unde puteți găsi câteva dintre glumele lui) fie că e pe scenă.
Despre el îl las pe el să vă zică două vorbe pe care mi le-a dat “on the record”:

george ct comedy“Am 27 de ani, îmi place să fac stand-up, îmi place să mă joc cu sensurile cuvintelor… și am un stil mai… pentru oamenii care au terminat școala. ” Cam asta-i de zis despre George. (cel puțin doar atât vrea el să recunoască deocamdată).

În partea a 2-a a șoului (show, da știu) a intrat pe scenă Bogdan. Stilul lui a fost ceva mai puțin sacadat. Și asta datorită faptului că a abordat monologul într-un fel mai cursiv. Flow-ul a fost legat și din pricină că poantele n-au fost (numai) one-linere.

De la Bogdan nu am reușit să scoatem 2 vorbe auto-biografice pe moment dar, ne-a trimis ulterior o scurtă descriere:

bogdan nistor“Am 23 de ani , sunt moldovean , din Dorohoi, îmi place foarte mult să fac oamenii să râdă și să se regasească în glumele mele . De aceea abordez absolut orice subiect , începand de la copii, femei insarcinate , educație, relații (subiectul relații pot spune că îl ador), și ajungând la glume despre absolut tot ce ne înconjoară. Îmi place scena, îmi place să fac spectacol când sunt acolo, îmi place să încarc oamenii cu energie pozitivă, și bineînțeles îmi place să îi văd că revin la show-urile mele .”

Acum în loc de concluzii adaug câteva idei. Poate că dacă-i veți vedea, veți veni voi cu adăugiri, completări, idei.

Pe scurt: 10 lei, 2 stand-up-eri, o seară plăcută și o speranță pusă într-un gen nu tocmai ușor acceptabil de majorități.
Mai pe scurt: Divertisment. Data viitoare vino și tu să râzi, să bei o cafea sau o bere și să te simți bine. Pardon! Să te distrezi.  (Mai știi ce înseamnă asta sau e musai să te duci într-un club de fițe să vezi pipițe rupte-n … de alcool?).

Autor: Bogdan Voșloban

Primul blogăr din România condamnat

Primul blogăr din România condamnatDin nefericire se întâmplă ca pe lângă a scrie pe blog unii să-și trăiască viața și în afara internetului. În alte medii virtuale: televiziune, ziare, politică, opinie publică. Într-o oarecare măsură cu toate ar putea primi eticheta de medii virtuale. O caracteristică care le apropie e aceea de a construi capital de imagine pentru un individ.

Căci despre un simplu individ e vorba. Unul trecut prin viață și aproape chiar și prin moarte dacă n-ar fi avut ghinion. Sunt cinic? Un pic. Lăsând negrul umor de partea vieții colective mă-ntorc la blogărul condamnat. A ținut atenția presei și a fost întors și perpelit pe aproape toate părțile. Cu excepția ăsteia: blogăreala.
Ce-o să facă acum fanii lui, sărăcuții? O să poată oare el de după gratii să mai dicteze prin telefon postările? O să mai fie inspirat să își alăpteze cu nectarul înțelepciunilor sale încolonații comentatori unii partizani, alții scuipători de invective? Sau o să i se frângă pana?

Și totuși, până la urmă care-i marea brânză? Că un cetățean John Doe, sau Ion Popescu, dacă vreți, e condamnat pentru niște fapte? Așa și?  Sunt și alții și or să mai și fie.
Ok, ok. Personajul fu cândva într-o poziție importantă. Iarăși: unde-i brânza? Da: aia mare!
A păcălit statul? Și ce? E primul sau ultimul? Statul oricum e cel mai păcălit dintre pământeni (ce-i drept, de către -încă destul de – puțini).
Tristețea cea mare-i de fapt musai faptul că oamenii îi citeau blogul și-acum sunt îngrijorați. N-o să-i mai numere nimeni oare “O”-urile din texte? N-o să-i mai ducă nimeni dorul lui, cel cu “șapte case”?  O să-i secătuiască probabil “Cornu’ ” abundenței de slove din cauza privațiunilor…

Totuși se și întrezărește o tendință subliniată de un proverb: ochii care nu se văd se uită. Și nu mă refer aici doar la recentul blogăr condamnat ci și la mai puțin proaspătul ispășitor de pedepse, oierul care a plecat din Ghencea pe la alte peluze și asta la insistențele microbiștilor care se leagă la ochi și țin balanța-n mână. Balanța justiției.
Dacă va petrece suficient timp în detenție oare reușiv-om să îl dăm uitării și să ne concentrăm atenția la găurile din propriile portofele? Și pe motivele lor?

Cu speranța că urmăritorii de texte năstasamice n-or să-l facă să sughițe prea tare, și aceea că inspirația nu-l va părăsi, mă mai întreb, desigur retoric, atât:

De ce este o informație de interes public că Adrian Năstase a fost condamnat?


Autor: Bogdan Voșloban

Pentru Facebook, cu dragoste

Ai ajuns la birou printre primii, dacă nu chiar primul. Asta faci de fiecare dată, te caracterizează, te defineşte la fel cum e definit Năstase de mătuşa Tamara sau Băsescu de apa plată. Te salută portarul cu respect, aşa cum numai un om zelos poate fi salutat. Te grăbeşti spre biroul tău pentru a rezolva acel  ceva care ți-a rămas în cap ca un cui, acel ceva de la care nu te-a putut distrage nici primul cuvânt spus de fi-tu, nici telefonul emoţionant primit de la mama nevestii, pe care o apreciezi  că nu e ca toate soacrele, ea v-a făcut casă, vă dă bani pentru copil şi nu se implică în deciziile legate de banii ei. Aprinzi calculatorul, deschizi internetul, contul… și slavă cerului că nu ţi-au dat ăştia foc  la fermă  cât ai fost offline! Câte notificări? Trei? Păi şi poza photoshopată nu a strâns decât două like-uri?? Poate trebuia să îţi înegreşti  mai mult părul… sau să îţi faci braţele un pic mai lungi… Nu, nu… Ai arăta ca un urangutan cu pătrăţele… poza e pusă doar de şapte ore… mai e timp… mai e timp…

Îţi reiei lista de prieteni să vezi care, ce a  mai postat, să vezi ce vorbe de duh sunt la modă astăzi, ce autori, să ştii ce ştiri preiei ( că deh, trebuie să arăţi că eşti interesat atît de pictură cât şi de fizică moleculară, că eşti expert în relaţii internaţionale şi canotaj, cu ample cunoştinţe în speologie).

Apoi urmează salutul de dimineaţă. Scoţi tacticos bileţelul din buzunar în care ai notat un  citat din Octavian Paler pe care l-ai googălit azi-noapte în timp ce nevastă-ta adormea copilul. Tu nu eşti pasionat de Paler, ştii că a murit de bătrâneţe şi că era obsedat de ţânţari sau de fluturi… mă rog… tot aia… lucru auzit în metrou de la nişte puşti care se dădeau deştepţi.  Fotografiile tale de profil sunt toate vechi de cel puţin cinci ani, de când erai tânăr şi arătai şi tu bine… Acum că au trecut anii, te-ai însurat… în loc de abdomen ai burtă şi freza ţi-o faci cu briciul de două ori pe lună, pentru că părul tău a fost mâncat pe rând de nuntă, copil, rate, ani…

Cauţi apoi o melodie care să arate vasta ta cultură muzicală; ceva nici foarte clasic nici bumtzi-bumtzi de acum… te opreşti la U2 care sunt pentru tine  pantofii negri ce se potrivesc la orice. Nu contează că tu asculți în duş la maximum melodiile populare ale Andrei sau pe Jean de la Craiova. Facebook-ul deţine un „tu” îmbunătăţit, inteligent, cu umor, oricând gata să ajute vecinii de pe Farmville, chiar dacă pe vecinii tăi din bloc îi urăşti şi îi pârăşti de câte ori ai ocazia, la administrator. Facebook-ul deţine un „tu” îmbunătăţit, cu zâmbetul pe buze, curtenitor, chiar dacă nevastă-ta nu a mai auzit un compliment de la tine de la botezul copilului, când erai beat turtă şi strigai să te audă tot oraşul : „Făă… eşti frumoasă!!”

Facebook-ul te are pe tine versiunea updatată, de care versiunea ta standard este mândră şi o cultivă,  venind primul la servici pentru a-şi actualiza statusurile.

Autor: Gabriela Tomescu

- Acest articol este un guest post -

Cristi dă un rând, Luci se distrează…

Poate „familiarismele” din titlu sunt ambigue aşa că încep textul ăsta cu o dezambiguizare. Cristi e Fiul, iar Luci e răzvrătitul de locuieşte la “Polul cald”. Iar povestea asta e una care apare în perioada Crăciunului aproape în fiecare an cu mici variaţiuni pe o aproape enervant de repetitivă temă.  Inspiraţia a venit de la Lucian Mândruţă şi-al său articol “Daca Dumnezeu ar sarbatori Craciunul”.

Inspirat de creaţia lui Lucian m-am întrebat retoric, desigur, cum ar fi dacă personajul negativ ar sărbători Crăciunul. Aşa că voi păstra stilul propus de el, şi-anume „oarecum cu liniuţă de la capăt”, şi voi încerca să-mi imaginez cum ar fi dacă Luci(fer) ar sărbători Crăciunul.

- La ştiri am vedea exagerări de genul “iadul alb” şi materiale despre diverse accidente provocate din cauza neadecvării vitezei de deplasare la condiţiile carosabilului. De asemenea câţiva ajung pe la spital fie cu toxiinfecţie alimentară fie cu supradoză de alcool.
– Peste tot sunt luminiţe şi spectacole cu tematică celebrativă. Desigur că şi pentru astea e nevoie de nişte finanţe iar acei bani trebuie să vină şi să plece din şi în direcţiile potrivite. Că doar ştim cu toţii că Luci are monede în loc de pupile…

- Colindătorii vin ca să facă un ban negru pentru zile albe şi nu pentru a aduce bucuria pentru un om sau o familie. Fără caşcaval parcă şi “lerul” hruşcian nu mai e atât de ler.

- Văzusem recent o poză cu o tipă care se uita la TV la „Singur acasă” cu o pungă de chips-uri şi-o sticlă de cola, singură în camera ei iar titlul imaginii era „Crăciunul Perfect”. Dacă or fi mulţi ca ea, zic că Luci şi-a făcut treaba bine. Ce atâta familie? Ce porc? Ce sarmale? Ce brad şi cadouri? Ce zâmbete şi lacrimi de fericire? Şezi mumos în cutiuţa matalii că trece şi Crăciunul ăsta. De revelion oricum n-ai bani să ieşi pe undeva aşa că o să ai acelaşi program. Iar la Paşte… măcar te duci şi iei lumină. Cât o mai fi şi aia moca.

Aşadar, Cristi dă un rând. Vine cu o idee bună. O sărbătoare a bucuriei. Dar, ca orice idee bună este înţeleasă şi aplicată prost. Ne place mai mult, pare-se varianta lui Luci. E mai lejeră. Să-ndrăznesc să spun că într-o societate sucită pe toate părţile varianta doua e ceea ce considerăm normalitate? E umanul din noi atât de dezumanizat de sisificul cotidian?

Gândeşte-te şi ridică un pahar în cinstea celor dragi ţie oriunde-or fi şi orice-or face.
Hai, la mulţi ani!

Autor: Bogdan Voşloban
foto: http://i.imgur.com/Nb5Ac.jpg

Oamenii invizibili

oamenii invizibiliRecent am început un capitol care-mi place. Un job pe care îl întâlnesc pentru prima dată. Cam la fel ca și restul experiențelor pe care le-am trăit până acum. Ironia face ca mereu să încep diverse lucruri. Mi-ar plăcea ca experiența asta să continue și să învăț cât mai mult din ea. Îmi place să învăț. Sunt genul de om căruia îi place să investească în sine experiențe. Să învețe mereu. Să fie provocat. Să aibă parte de ceva nou. Ei bine, iată că se întâmplă și-acum.

Pentru prima dată am devenit producător al unei emisiuni transmise în direct. Pentru un începător e un adevărat haos. O mulțime de detalii care trebuie puse la punct. Crize care trebuie administrate. Stres la un nivel exacerbat datorită lipsei experienței și dorinței de “a face bine”.

Mă întorc la titlu. Cine sunt acei oameni invizibili? Sunt cei care nu se văd. Sunt oamenii care lucrează în spatele camerelor de filmat. Sunt cei care se confruntă cu problemele care inevitabil apar. Sunt aceia care trebuie să facă totul “ca la carte”.

Nu știu câți știu ce presupune o emisiune în direct. Câte telefoane,hârtii, discuții, idei, probleme, soluții, variabile implică o astfel de situație. Mie mi-a fost greu. Dar am încercat să țin pasul. Și, chiar și cu greșelile datorate lipsei de experiență am făcut tot ce mi-a stat în putință și încă vreo 20% în plus ca lucrurile să iasă bine.

Concluzia nu există. E bine dacă e bine. Sună aiurea, nu? Dacă nu e bine, însă, cineva te va ajuta să înțelegi ce nu a fost în regulă. Important e produsul. Ceea ce se vede “pe sticlă”. Și este. Pentru cele 2 ore de “direct”se lucrează mult. De la idei, la concept, la variante și propuneri până la rezolvări și lucruri “bătute în cuie” este o zvârcoleală constantă.

Revin din nou la titlu cu un banal “mulțumesc”. Da. Le sunt recunoscător tuturor celor care au pus umărul la treabă, timpul, energia, experiența și dedicarea pentru realizarea acestui proiect. E multă lume în spatele camerelor. Nu numai cameramanii. Mașiniști, șoferi, regizor, grafician, sunetist, oamenii cu luminile, artiștii, șefii, și eu, producătorul, suntem cu toții implicați în fiecare ediție. De fiecare depinde câte ceva pentru ca pe ecran să apară ceea ce trebuie. Nu am menționat prezentatorii și invitații pentru că am vrut să-i păstrez la urmă. Și-asta datorită faptului că ei sunt, cum zice textul religios, “cei dintâi”. Da. Ei sunt prima linie a frontului. Toată munca celor din spate e o greutate imensă care se așează nemilos pe umerii lor. Ei sunt, în final cei care fac emisiunea. Cu ajutorul tuturor oamenilor din “culise”. Ei sunt “fețele”. Iar să ai imensitatea asta pe umeri nu-i lucru ușor. Și încă ceva. Ei nu muncesc doar în alea 2 ore cât sunt pe ecran. Ci și cu mult înainte. Dar asta o știm doar eu, ei și, mai nou, tu.

Așadar, a început un nou capitol. Unul cu o emisiune de divertisment. O experiență nouă din care vreau să învăț cât mai mult, mai repede, mai eficient. Dincolo, însă, de ce-mi doresc eu există ceva care a determinat apariția textului ăsta. O stare de recunoștință. Chiar dacă nu-i astăzi Thanksgiving Day.

Mulțumesc vouă, oamenilor invizibili care faceți ca cei vizibili să-și poată face treaba. Mulțumesc tuturor. Ăstora de nu apăreți în pozele de pe facebook. Și ăstora de vă puneți energia și imaginația la bătaie pentru a face fiecare ediție una buna. Tuturor. Fiecăruia.

Autor: Bogdan Voșloban

Navetiștii de pe podul de la Agigea

În urma deciziei autorităților de a limita accesul pe podul de la Agigea autovehiculelor cu masa mai mare de 3.5 tone, navetiștii trebuie să schimbe 3 mijloace de transport pentru a traversa podul.

Autor: Bogdan Voșloban

Restricția de tonaj de pe podul de la Agigea dă peste cap programul navetiștilor

În urma deciziei autorităților de a restricționa traficul rutier pe podul de la Agigea, transportatorii care foloseau autobuz Metropolitanautobuze pe această rută au venit cu o soluție ingenioasă.

Pentru cei care intenționează să treacă podul e bine de știut că ar trebui să plece un pic mai devreme pentru că se stă puțin la pod. Aproximativ 15-20 de minute este întârzierea.

Ca să ajungi de la Constanța la Mangalia (sau invers) cu autobuzul o să te oprești la pod, după care vei fi preluat de un microbuz care te va traversa podul. Acolo un alt autobuz te va aștepta (sau îl vei aștepta) ca să te ducă mai departe. Fără bani în plus. Dar musai trebuie păstrat biletul primit de la primul taxator.
Cei cu abonamente vor primi de la primul taxator înapoi fila de abonament ruptă pe jumătate pentru a i-o da celui de-al doilea taxator (n.b. sunt două autobuze deci, și doi taxatori. Pe microbuzul care tranzitează podul nu trebuie să arăți nici bilet, nici abonament.).

Așadar, vine iarna. Sistemul acesta probabil că va continua să funcționeze până în primăvară când se presupune că noul pod care se construiește în aval de cel pe care-l știm cu toții, va fi gata.
Retoric mă întreb: șoferii celor 4 tiruri pe care i-am văzut în dimineața zilei de 1 octombrie strunindu-și caii putere peste pod n-or fi văzut știrile?

Autor: Bogdan Voșloban

Protestele au un numitor comun: nu rezolvă nimic

Ned32News_Protestele_au_un_numitor_comun_nu_rezolvă_nimic…sau cel puțin asta ar putea să fie o perspectivă a celor care stau acasă. Luna septembrie nu s-a terminat încă și pare fi marcată în calendar nu cu o pioneză ci cu o pancartă. Se protestează. Mult, puțin, des, rar, cu sau fără gloate furioase, cu sau fără impact. Cert e că se protestează.

Fără legătură?
Duminică pe 15 septembrie câteva sute de protestatari anti RMGC, gaze de șist și Guvern făceau semicerc în fața prefecturii constănțene.

Fără nici o legătură cu asta, în ziua următoare, luni, RATC-ul n-a mai circulat. Șoferii vroiau să-și ceară drepturile așa că au făcut o grevă spontană, ulterior declarată ilegală de instanță iar efectul a fost că au intrat transportatorii privați “pe felie”. Între timp, după vreo 2 zile și niște perspective nu tocmai pozitive (și-anume că ar putea plăti pierderile regiei din buzunarele proprii), s-au întors la treabă. E posibil să primească niște bonuri de masă în plus.

Tot fără legătură dar legat de ideea de a cere drepturi, câțiva elevi (până-n 10, după cum se vedea din materialele realizate de presă) au cerut decontarea transportului. Motivul? Accesul neîngrădit la educație. Răspunsul edilului? Nevoiașii primesc. Restul? Rămâne de văzut.

Din Constanța ne mutăm la București. Transportatorii Metrorex și RATB protestară și ei. Și se pare că or s-o mai facă în curând. Cadrele medicale, n-o să ghiciți ce au făcut: au protestat.

Întrebarea lui Badea
Mircea Badea se întreba în emisiunea sa o chestiune care ar putea pune pe gânduri. Susținea că cei care sunt anti-exploatarea RMGC nu sunt și anti-Băsescu. Președintele, fiind în opinia lui Badea, unul dintre susținătorii exploatării miniere. De ce nu și “Jos Băsescu” ci doar “Jos Ponta”? E o întrebare pe care probabil mulți dintre jurnaliștii aflați “la fața locului” au omis-o. Irelevantă, probabil.

Concluzii

-          Toamna nu se mai numără bobocii ci protestatarii. E important atât pentru ei cât și pentru presă ca numărul să fie tras fie-n sus, fie-n jos. Exemplu: “au fost peste 25 de mii de oameni” (varianta protestatarilor) versus “aproximativ 15 mii de persoane …” (varianta unora dintre canalele media).

-          Există și protestatari care merg la manifestații “pentru atmosferă” (fără să dau un nume o să parafrazez un răspuns la întrebarea “cum ți se pare”pusă unei tipe venită la protest. Mi-a zis: “îmi place atmosfera. Dar mai frumos era la București. Erau cu chitari și cântau și se strânsese lumea în jurul lor. Ca în tabără. Mi-a plăcut”. Am fost impresionat de răspunsul ei. Nu la modul plăcut.

-          Unul dintre sloganele deja celebre este “vrem cultură, nu cianură”. Paradoxal, recent circulase o informație prin presă referitoare la desființarea sau reorganizarea unor instituții de cultură. Printre care și teatrul Oleg Danovski din Constanța. Câți au protestat? Nu știu. Bănuiesc că nimeni, având în vedere că presa n-a dat nici o știre in direcția asta. Deci, vrem cultură, nu? Ok.

-          Cu ceva vreme în urmă, la un protest al sindicaliștilor din învățământ, C.R.B.L. urcase pe o scenă să le cânte “românul n-are noroc”. Acum avem folkiști sau muzicieni care apar la proteste. Să-nțelegem că e o modă treaba cu mini-concertul? Pe principiul “dacă tot s-a strâns fanii, să le cânte și instrumentul meu ceva”… Poate că exagerez, dar pare cumva neserios să urli “Jos Guvernul” după care să stai cumințel și să asculți “hei tramvai, cu etaj și tras de cai” pentru ca mai apoi să urli cum doar “uniți salvăm Roșia Montană”… Oi fi singurul căruia i se pare chestiunea cu cântăreții la proteste un pic nelalocul ei? Nu cred.

-          Există și guri care spun că “ăia de protestează fac asta degeaba, că oricum n-o să rezolve nimic”;

P.S. Cineva întrebase într-o conversație de pe-un grup: “Pentru chestii cu adevărat importante când protestăm? Că vreau să mă înscriu și eu. Altfel…”  Care or fi chestiile alea “cu adevărat importante”? Pentru sau împotriva a ce ar mai trebui să protesteze lumea?

________________________
Autor: Bogdan Voșloban

Uniți salvăm… vrem cultură… protestul de la Constanța din 15 septembrie

Am fost la protestul de la prefectura constănțeană pe 15 septembrie. Am ajuns înainte să înceapă și am plecat înainte să se termine. Am făcut poze.

Ned32News - Protest Rosia Montana 15.09.13

Nu vreau să zic că sunt dezamăgit. Nu vreau să zic că s-a întâmplat într-o zi de duminică, lucru care mi se pare cam … ciudat. Au ieșit niște oameni să facă gălăgie. Am fost să văd câți se strâng. Am fost să văd ce strigă. Am văzut.
Parafrazând un proverb latinesc, am venit, am văzut, am pozat. Și am și plecat pentru că nu am bliț. Poate că aceia care sunt mai vechi cititori de Ned32News se întreabă de ce povestesc, sau mai degrabă de ce NU povestesc ce s-a întâmplat la protest.
De ce e atât de sec acest articol, nu?

Poate pentru că îmi pare rău că solidarizarea se face doar la sfintele sarmale când câte-o moaștă e plimbată. Poate că regret că strângerea oamenilor în jurul unei idei se face atât de greu. Poate că mi se pare puțin … prea în parc și prea puțin “pe străzi”…

Ned32News - Protest Rosia Montana 15.09.13

Nu mă lasă inima să refuz a face un scurt rezumat al lucrurilor întâmplate cât am stat eu la manifestare așa că, iată ce am văzut:

- vreo 200 de oameni și 2 jandarmi la uși plus alți câțiva (probabil până în 10) pe margine.

- momente artistice folk.

- un parlamentar independent susținător al cauzei care a promis un proiect de lege.

- copii trimiși în față să cânte un refren protestatar.

- pancarte cu mesaje atât împotriva exploatării miniere cât și a guvernului și gazelor de șist.

- vreo câteva steaguri și cam tot atâtea tricouri personalizate cu logo-ul roșu-verde, deja celebru.

Atât. Pozele le găsiți  aici.

Autor: Bogdan Voșloban

Vosloban_Bogdan's  album on Photobucket

Cum vede unu’ starea națiunii

AVERTISMENT! ACESTA ESTE UN PAMFLET. CONȚINE EXPRESII PE CARE UNII LE-AR PUTEA CONSIDERA … INADECVATE.


cum vede unu starea natiunii
Ce mă interesează, bă, pe mine de câinii vagabonzi? Mi se rupe de Roșia Montană și mă doare la bașcheți de Siria. Am facturi de plătit și pâine de pus pe masă. Ca să nu mai zic de ratele pentru televizor. Dacă nu le convine unora, asta e! Oricum degeaba ies ăia în stradă, că nu se schimbă nimic. Nu vezi că numa’ ăia mari își trag toate foloasele? Și-au făcut stocu’ și gata. Ce dacă mai sunt și ăștia mulți care n-au bani de-o cola la 2 jumate? Și încă ceva: ai văzut-o pe Drăgușanca? Cică gata, nu se mai mărită. Parcă așa știam…

Totuși, tu ce părere ai despre faza cu eutanasiatul câinilor?

Mi se pare normal să omorâm câinii. Ăia liberi. La ăia cu zgardă le dăm amendă stăpânilor. Dacă-i eutanasiem sau îi luăm la pietre tot aia e, nu? Doar suntem deasupra în lanțul trofic, nu? Dă-i în mă-sa!
Ce dacă îi omorâm? Ce, dacă tai porcu
’ de Crăciun sunt o brută? Dacă turtesc țânțarul când mă pișcă sunt un criminal? Hai băă cu vrăjelile voastre, lăsați-o că măcăne… cum zicea ăla? Mai taie din ele, dă-le drecu’…

Bă, pe mine dacă mă atacă vreun câine, io dau cu picioru’ să-i arăt cine-i șefu’! Ce panamea! Doar n-o să stau ca fraieru’ să mă muște, nu?

Bine, bine, am înțeles. Dar dacă vin mai mulți?

Da’ de ce crezi că am paralizantu’ la mine? Ha? I-am dat unuia în bot, tu știi ce cuminte a fost dup-aia? Și era în gașcă cu încă vreo 7 după el. Când au văzut ăia că se împute treaba, s-au făcut că plouă și mai hămăiau așa la șto. (râde făcând cu ochiul)

Păi și cu cianurile? Cu Roșia Montană care-i faza?

Să-ți zic o chestie: e departe de unde stau eu. Așa că, nu mă afectează. De-aia nu-mi pasă. Că n-are cum să mă afecteze. Ce dacă fac ăia acolo prăpăd? Până ajunge la mine cianura tre
’ să curgă multă apă pe Dunăre.

Totuși, oamenii ăia…

Da’ce, mă? Lor le pasă de mine? Zi tu! Crezi că-i interesează pe ăia că trebe să-i dau lu’ fii-miu să mănânce? Dă-i mă în mă-sa! Și-au luat banu’ și acuma măcăne toți ailalți că vor și ei. Ce, tu crezi tot ce vezi la tv? E vrăjeală, îți spun eu. Au mai fost faze de-astea în care ăia care făceau rahaturi stârneau lumea ca să le crească cota la bursă, sau ceva, nu mai știu… Multă vrăjeală, îți zic sigur. Ca dup-aia să se dea ei drept băieți buni că cică uite ce-am făcut și ce-am dres, locuri de muncă și alea, alea… Bă, să-ți zic o chestie: dacă nu apari la tv, nu exiști. Toți vor să apară. Ăia de sus de ce crezi că sunt din 5 în 5 minute cu ciocafonu’ la bot? Ha? Transparență decizională, cică. Rahat! Nu există dacă nu apar. Și nici nu mai contează. Îi uită lumea. Și nu vor să fie uitați că vor voturi. Poți să pui orice marțafoi în locul lor, să-i dai bani și să facă nimic. Nu-i vezi cum dorm și se uită la parașute pe tabletă? După care-și pun bucile-m merțan și se plimbă prin țări străine la conferințe și convenții pe banii noștri.

Ei, lasă că nu-i chiar așa. Uite lucrurile se schimbă în bine. Mai apare o bucată de autostradă, mai un proiect cu bani europeni, mai se solidarizează lumea și iese în stradă să-și spună ofurile…

Da? 20 de kilometri de autostradă în 10 ani ție ți se pare ceva de bine? Iar ăștia se solidarizează dacă le iese și lor ceva la faza asta. Ba mai apare la tv, ba îi mai dă vreunu’din opoziție un 50 de lei să facă tam-tam, ba e vreunu veșnic nemulțumit de orice… cum le zice la ăia… hipsteri, nu? Un rahat și-un pește. Ăștia se solidarizează numa’ la inundații când trimit șosete și pateu la sinistrați. Nu vezi că avem până și în imn, “deșteaptă-te, române”? Dorm toți, bă. Toți, într-un fel sau altul.
A! Și încă ceva: oful lu’ ăla de la Universitate nu mă interesează. Le am eu pe-ale mele. Să fie sănătos și să-și vadă de viața lui. Ce? Dacă îmi strâng prietenii și mă duc să urlu în fața primăriei ca n-am bani de navetă o să vin
ă vreun ministru să-mi dea din buzunaru’ lui? Sau vreun parlamentar? N-o să vezi asta.

Păi, ăia nu sunt acolo să-ți dea ție din buzunarul lor. Sunt să facă legi ca țara să meargă bine.

Hai că deja mă enervezi. Îți mai zic ceva. Ești fraier. Zici că ai 5 ani. Speri la cai verzi pe pereți. Țara o să meargă bine când o să fie peste tot pe bune. Când totul o să fie în regulă. De la ăla cu țâța-n gură care o sa aibă ce mânca și unde dormi și așa mai departe, până la premier și președinte. Și asta n-o să se întâmple niciodată.

Păi cum așa? Ce tu nu vrei să-ți fie mai bine? Votează, implică-te, informează-te, cere-ți drepturile.

Bă, mă lași? La vot câștigă cine trebuie. De implicat n-am în ce că m-aș implica, da’ totu’ e corupt și făcut de-a „mboulea” iar informat sunt. Mă uit și eu peste tot: la tv, pe net, pe unde mai apuc. Și văd. Că nu sunt prost. Ce? Crezi că dacă îmi arată ăștia niște țâțe, eu pun botu’?  Îmi plac și mie și mă uit, că deh, sunt bărbat, da’ nu mă duc ei pe mine. Știu eu ce se întâmplă…

Toată lumea mănâncă. Toată lumea își face nevoile. Toată lumea doarme. Toată lumea… face chestii normale. Unii se uită la tv, alții stau pe net, puțini, poate, mai răsfoiesc un ziar sau citesc câteva pagini dintr-o carte. Chestii normale. Zilele trec odată cu ele. Timpul trece, întâmplările vorba aia – se mai întâmplă… e normal, nu?

Normal= care este așa cum trebuie să fie. Potrivit cu starea firească. Obișnuit, firesc, natural. Care este conform cu o normă. Sănătos (fizic și psihic).

Acest articol este un pamflet . Orice asemănare cu situații reale este întâmplătoare.


Autor: Bogdan Voșloban

Protest Roșia Montană – Constanța 1 septembrie (foto)

Unii au fost pro, alții contra. Unii vor aurul altora le e frică de cianuri. Sănătate, ecologie, locuri de muncă, și alte teme care ar fi necesar a fi dezbătute și înțelese de multă lume. Cam de toată lumea aia cu drept de vot. Pe scurt s-a protestat împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană.

Protest 01.09.2013 Constanta

A fost mare agitație la Universitate. Atât de mare încât unele televiziuni nu au catadicsit să își miște camerele înspre eveniment. Dă-l în mă-sa de public! Să citească pe net de pe facebook și bloguri ce se întâmplă. Transmitem născătoarea de nepoțel fâsâit, că-i subiect de breaking news!
Ei bine, fuse și la Constanța protest împotriva exploatării de aur. Cam puțini au avut inițiativa de a ieși în fața prefecturii să agite pancarta. Au fost totuși.

Dincolo de faptul că “zeci de persoane” nu sună într-un text știristic la fel de bine ca “mii de persoane“, e interesant de observat cât de mult mai avem de învățat ca și societate despre teme precum solidaritatea, susținerea unei cauze, promovarea unei idei, relatarea unui fapt de interes public…

Nu susțin nici una din cele două tabere. Dacă or să polueze Roșia Montană cu cianuri vor exista desigur consecințe. Drobul de sare o fi oare totuși o poveste actuală? Pe de altă parte, dacă se vor găsi niște locuri de muncă, nu e neapărat mare realizare. De ceva timp s-au inițiat programe pe mulți bănuți europeni pentru recalificări, educație, acces la informație și locuri de muncă. Chiar nu pot fi minerii și altceva decât asta?

Statul își ia “partea”. Ok. Unii zic că ar fi prea puțin. Perfect de acord. Hai să facem o paralelă (nu tocmai inspirată ci doar de dragul ilustrării): Gigel plantează un răsad de roșii pe un teren luat de la stat. De acolo el culege 5 roșii. Dintre alea statul îi cere o feliuță. Cam cât ar trebui să dea Gigel din roșiile sale statului ca acesta să fie mulțumit? Jumătate? Mai mult? Și de ce? Pentru că-i pe pământul statului? Păi și munca lu’ Gigel? Cum rămâne cu ea?

Concluzionez sec: a fost protest și la Constanța. Unul poate prea mic pentru a fi băgat în seamă? Parafrazând o vorbă, nu pică guverne când vor protestatarii, sau cum? Și “demos”+”kratos” nu mai stă în picioare?

_______

Protest 01.09.2013 ConstantaProtest 01.09.2013 Constanta
Protest 01.09.2013 Constanta
Protest 01.09.2013 Constanta

foto: https://www.facebook.com/anavliS.uilonaM/posts/542300649152338
event facebook – https://www.facebook.com/events/506842196069179/

Autor: Bogdan Voșloban

Secretul unei zile fericite…

secretuluneizilefericiteDincolo de umbrele trecutului cel mai ades mă bântuie umbrele prezentului.
Într-o perpetuă agonie a căutarii a ceva de care să mă agăț arunc cu responsabilitate și vină în alții nemaiținând cont de oglinzile proprii.
Cercurile încep să-mi dea grave amețeli de la învârteala fără final.
Durerea de cap se transformă în durere de piept și fluturii din stomac dau din aripi așa că pot să concluzionez că-i numai o durere de suflet.
Bam! Zam! Pam! Onomatopeic trec zilele ca niște șuturi într-o minge sau lovituri în membrana unei tobe.
Nopțile sunt semi-albe și pline de nesomn amestecat cu doze măsurabile de fericire.
Redundant cotidian. Cerul e albastru, iarba verde iar eu par neschimbat de ani de zile. Și totuși ceva e altfel.
Dincolo de aparențele deja devenite aproape brand înăuntrul germinează de planuri, dorințe, speranțe, vise.
Nimic nu-i sec. Decât în aparență. O fantomatică prezență inexpresivă și ștearsă trece prin mulțime politicos. Înjurăturile și violența din minte se opresc înainte de a trece pragul limbii și-al buzelor. Înghit în sec și zic adeseori doar câte-un “da” în loc de concluzie. Doar ca și marker al faptului că gândeam.

Dezbateri interne greu numărabile iau locul socializării. Trec din real în imaginar cu viteza unui supersonic și nu mai contează. Nu mă înțeleg uneori nici eu așa că de ce-aș avea astfel de pretenții de la alții.
Sunt aici. În mine. Într-un loc de unde și unde e greu să te miști. Bizar, dar mobilitatea interioară e totuși asemeni unei bile de cauciuc. Zburdalnică și țopăitoare. Imprevizibilă și neliniștită. E un fel de “acasă” fără pereți și mobilă. Oricum pot aduce orice fel de decor într-o clipă.
Contextul dispare și rămân doar variabilele. Disecate. Reduse la esențe. Abstractizate. Făcute terci și aruncate în coșul de gunoi al memoriei. Un “recycle bin” fără setări temporare.
Și mergem mai departe… e doar încă o zi.

B.V.

o rază de lumină

Raza de lumină străpunge întunericul în care mă aflu și ridic privirea cu o speranță sfioasă. Dar nu îndrăznesc să privesc direct. Mi se pare ciudat cum dintr-odată capăt culori. Mă regăsesc cu fiecare mișcare a nou regăsitei mele umbre. În mintea mea sute de întrebări se îngrămădesc și răspunsul e simplu. Îl știu. Îl am în suflet de mult. Prin toate pauzele de viață numite de unii depresie am tot avut pe buze cuvântul magic. Și mi-e teamă să-l spun.

Continuă să se-nvălmășească întrebările: Ce e fericirea? Cum vrei să fii tu însuți? Când ai să ajungi acolo unde te vei simți împlinit? Cine ești când nu ești tu? Cât te mai zbați în negrul ăsta perpetuu? De ce te complaci și te minți știind că faci asta? Nu vrei să recunoști nimic?
Și, atunci… ridic o mână cu degetele lipite perfect spunând: „Gata! Accept câte-o singură întrebare o dată.”

Nu știu ce e fericirea. Habar n-am cum vreau să fiu eu însumi. Cât va dura întunericul e tot o necunoscută. Mă complac și mă mint că sunt fericit și în întuneric neștiind ce e fericirea și necunoscându-mi propria voință de manifestare a eului. Și…da. Nu vreau să recunosc nimic din toate astea pentru că mi-e teamă…

Și-atunci raza de soare mă mângâie din nou. Pe furiș, pe sub sprâncene arunc timid ochii spre ea. Rămân blocat. Nu îmi vine să cred. Vidul gândurilor e atât de ascuțit… Ești tu.
Înarmate și fioroase întrebările dau un nou atac. Le privesc acum cu un calm și o nonșalanță de care mă mir și eu. Și-mi dau seama de ce, de-abia când vine prima să-și măsoare forțele… Urmează un dialog bizar între mine și ea.
– Ce e fericirea?

Nici măcar nu mă uit la întrebare când îi răspund cu ochii la strălucirea ce-mi inundă sufletul cu pace și fericire:
– Vino aici. Uită-te la ea. Ți-ai găsit răspunsul? Eu da.
…iar întrebarea, rușinată de propria-i impertinență să duce lovită și șontâncăind cu un mieunat de cățeluș în glas din ce în ce mai departe…

Doar după ce ajunge suficient de departe se mai aude venind adus de vânt următoarele cuvinte ieșind din gura ei: “Credeam că n-o să-ți găsești niciodată fericirea…”
Plină de sine ca o curtezană experimentată vine și următoarea întrebare să mă ia la rost. Îmi aruncă în față următoarele vorbe cu o voce tabagică:

- Cum vrei să fii tu însuți?!? Ha?

Îi fac și ei semn să se apropie. Când vede la ce mă uit, rămâne mută. Devine brusc revirginată. Se pune “ciuci” și începe să plângă. Sensul ei dispare din ce în ce mai repede. Și-a dat seama că eu te văd și că mă regăsesc din ce în ce mai ușor. Devin rapid mai eu pentru simplul motiv că tu exiști acum în lumea mea.

Rând pe rând toate întrebările trec de la țanțoșe la pleoștite. Fiecare întrebare, într-un fel sau altul își găsește răspunsul. Eu continui să te privesc cu admirație și dragoste. Te sorb cu fiecare respirație. E un oxigen pur care mă amețește.
Mă simt împlinit. Iubesc. Când nu sunt eu mă regăsesc în tine. Negrul meu este și în tine și nu numai zâmbetele ne sunt punți între suflete. Mă ridic din genunchi și întind o mână către tine. Nu vreau să recunosc nimic pentru că mi-e teamă. Mă privești zâmbind, tu, raza mea de lumină. Și-atunci, cu inima cât un purice, cu mintea explodând de gânduri, cu dorința încordată până la punctul de a plesni, zâmbind, inspir… expir… Inspir din nou ca să-mi fac curaj. Îmi opresc aerul în piept și îți spun:

te iubesc.

Autor: Bogdan Voșloban

Tu…Eu…Noi ?!

tu, eu, noi

Oare există noi ?! Te iubesc ?!
Mă motivezi. Mă provoci. Mă asculţi. Mă cerţi. Mă
alinţi. Şi totul cu numai o singură privire.
Îmi provoci zeci de stări de spirit pe minut.
Deci, te iubesc ?! Mă iubeşti ?!
Îmi alungi teama de necunoscut, mă faci să vreau să
văd ce e dincolo de acele uşi închise pe care parcă
niciodată nu îndrăznesc nici măcar să le ating.
Cu tine mă simt fericită, împlinită, vie. Pot fi
EU, fără măşti, secrete, minciuni…
Sunt fascinată de vocea ta caldă, impunătoare
rareori, tandră; de latura ta perversă, plină de eros.
Pasiunea ne defineşte pe amândoi, ne acaparează, ne… (continuă să citeşti pe Retoerotica).

Poveste de pe blog pe blog: Iubesc Constanța!

Povestea începe aici. După care ajunge la ea. De acolo ajunge aici,  preiau “legătura” și eu: POVESTE DE PE BLOG PE BLOG: IUBESC CONSTANŢA!

Cum ar fi dacă lăsând orgoliile și prejudecățile deoparte am trage la aceeași căruță? Cum ar fi dacă întâlnindu-ne pe stradă ne-am mai și zâmbi. Cum ar fi ca atunci când cineva are nevoie de ajutor să fim acolo să-i întindem mâna? Ar fi frumos, ar fi uman.
Cu toate că suntem într-un loc binecuvântat pare că nu reușim să ne bucurăm de el. Pe malul mării m-am plimbat de zeci de ori cu gândurile înfipte în seninul albastru și-n verzuiul înspumat. Pe faleză am împărțit săruturi cu marea și pescărușii. Prin parcuri mi-am agățat visele de crengile copacilor ca să le mai țină și ei câteva clipe greutatea. Am dansat în mijlocul străzii în noaptea de revelion. Am petrecut momente memorabile cu oameni dragi. Am trecut prin fel de fel de situații în orașul ăsta pe care-l consider cel mai “acasă” dintre toate locurile pe unde pașii m-au dus. Și tu? Tu cum îți aduci aminte de tine aici? Poate că pentru tine… (continuarea aici)

(foto: http://goo.gl/ZDGDX)

Despre blogări și blogocomunitatea constănțeană după BM14

Am participat pe data de 22 iunie 2013 la o ediție de BlogMeet în Constanța la restaurantul “La Cetate”. Cum apreciez punctualitatea am ajuns cu 20 de minute mai devreme. Am cerut o bere, mi-am aprins o țigară și am așteptat cuminte să vină membrii blogosferei de la mal de Mare Neagră să-i văd și eu în ochii fizici. Veniră. Și mă bucură că o făcură. Vreo 20. Nu stau să dau lista de prezență pentru că nu-i știu pe toți așa că te trimit la Alexandru Busuioc în ogradă să vezi acolo cine, ce și cum a semnat condica. Și asta pentru că nu acesta este subiectul central despre care încerc să-ți povestesc.

Constanta BlogMeet 14 - 22 iunie 2013 (1)După ce s-a adunat gașca, ce-i drept în afară de vreo 2, nu știam pe mai nimeni dinainte. Stingherit de prezența mea stingheră sugeam la tutun că ziceai că-s tractor. Ascultam pe ici și colea câte-o dumă, mai ciuleam urechiușele la câte-un subiect mai serios, mai aruncam și eu o vorbă, așa, ca să fiu și eu băgător de seamă. Bun. Toate astea până când mi-a atras atenția (din nou, de data asta fizic, pentru că îmi mai atrăsese anterior atenția prin articolele ei) Alina Greavu. Nu vreau să o laud eu aici pentru că nu-i cazul. Ai link-ul spre blogul ei puțin mai sus așa că o să o las pe ea să se prezinte. Pentru că chiar are, cum se spune, “cu ce”.  Mi-a atras atenția pentru că vorbea despre un subiect care mă atinge așa că mi-am mutat scaunul mai aproape și am intrat în discuțiile centrate pe interesele mele.

Cu siguranță că ați văzut faptul că am pus în bara laterală pentru ăia care mai dau click-uri și pe altceva decât “senzaționalisme”, un Constanta BlogMeet 14 - 22 iunie 2013 (2)link către campania lui Cristi Mirea. Acest domn a avut o idee pe care s-a apucat s-o implementeze. Simplu și scurt, e vorba despre niște cadouri pe care bloggerimea le va da în decembrie unor copii nevoiași. De unde bani? Pentru detalii te trimit pe blogul lui. Ai intrat? Dacă ai intrat ai văzut și cupoanele. Ei bine, n-ar strica să mai dai niște clickuri pe la el prin blog ca să vezi cum funcționează ele.

Am tot învârtit subiectul ăsta pe mai multe părți încercând să găsim idei și soluții pentru a-i crește vizibilitatea. Și de-aici a pornit, vorba americanului, să se împrăștie rahatul în ventilator. Pasiunea și alcoolul scot diverse chestiuni la iveala. Și bine c-o fac!

Or să se schimbe câteva lucruri și asta doar cu ceea ce în termeni laici s-ar citi ca “anturare”. Câțiva dintre cei prezenți la întâlnire și-au asumat niște responsabilități și se va concentra un efort atât în jurul ideii lui Cristi cât și în jurul principiului de anturare a blogosferei constănțene. Iar asta mă bucură. Cu pași mici sper să reușim să facem în așa fel încât de la niște simpli postaci de opinii, idei sau informații să devenim niște oameni care chiar aduc un impact pozitiv în Constanța.

Constanta BlogMeet 14 - 22 iunie 2013 (3)Deja ajunsesem la a nu mai știu cât-a bere când m-am uitat la ceas și mi-am zis că trebuie să mai prind și ultimul autobuz spre casă. Așa că am plecat. Dar înainte de a pleca și tu de aici, vreau să te las cu câteva concluzii:

- Poți să pui vulgar un accent într-o exprimare verbală folosind expresii licențioase iar asta te face pasibil de etichetare.

- Există multă pasiune și dedicare în blogosfera constănțeană.

- Ideile bune pot fi puse în practică atunci când în jurul lor se strâng mai mulți.

- Dacă ești blogăr și nu te bagi în seamă cu lumea, așteptând să te ia cineva de mânecuță și să te bage în discuții, oricât de genial ai fi tu pe blog la tine, în realitate ai o problemă.
– Cu un pic de PR astfel de întâlniri ajung să fie vizibile și în presă.

Hai să ne vedem sănătoși, voioși, voinici la următorul BM. Până atunci, ridic halba în cinstea tuturor care au fost la întâlnire și, de ce nu, și a celor care n-au putut să ajungă dar care, cu siguranță vor răspunde “prezent” la BlogMeet-ul ce va veni.

Autor: Bogdan Voșloban

Cafteala primită de Alexandra Stan nu mă interesează!

… este exact ceea ce foarte mulți dintre cetățenii consumatori (mai mult sau mai puțin voluntar) de știri și-au zis în sinea lor, probabil. E un non-subiect care, asemeni încarcerării lui Becali, a ajuns să fie o temă recurentă timp de câteva zile.

Cafteala primită de Alexandra Stan nu mă interesează!
Personal am întâlnit-o pe fată înainte să fi devenit celebră. Chiar înainte de momentul în care participa la festivalul Mamaia. Am avut și eu o reacție umană, emoțională de compătimire. Problema ei este una de care brusc ne-am adus aminte tuturor (și pare că iarăși devenim conștienți) de violențele din cuplu. Oh da, ipocriți mai putem fi!

De la a avea o problemă pe care s-o rezolvi și a transforma subiectul într-unul național, mi se pare totuși că ceva e în neregulă. Prea e cusut cu ață albă. Pe fix exact aceeași reacție emoțională avută atât de mine cât și probabil de alții, s-a muls vaca (altfel spus – s-a insistat pe subiect) de către presă. De la un articol într-un tabloid, a devenit o mega-preocupare pentru tot soiul de oameni din tot felul de zone ale societății. De la vedete care s-au întâlnit prin platouri ca să-și dea cu părerea și să-și manifeste solidaritatea până la nenea taxime’tristu’, cu toții o au în cap și-n gură pe fata asta. De ce?

Da, știu și eu că intră între criteriile de știricitate să prezinți un subiect care are în centru o vedetă. Dar și aici ar fi o nuanță pe care aș vrea s-o subliniez. Una e să zici că vedeta X a avut un conflict în urma căruia au apărut niște consecințe și alta e să bați apa-n piuă despre câți rinichi are vedeta, cum a vrut să-și taie venuța, cum șade ea mumos în pătuceanul de spital și se tânguie de până și pietrelor le crapă miezul de milă. Da, bă! Nu contează! Nu afectează în mod direct cu nimic pe nimeni dintre cetățenii în slujba cărora tu îți pui dosul pe scaun și degetele în taste că Stan sau altcineva are un ochi vânăt și-o vânătaie pe nu știu unde. E o informație inutilă! Subliniez? Bine: inutilă!

Nici blogosfera n-a stat mai liniștită decât presa. Am văzut tot felul de atitudini. De la scrisori deschise de susținere până la atitudini mârlănești de-a dreptul, în care inși cu exces de orgoliu, probabil, își exprimau păreri vehemente și jignitoare la adresa fetei. Și nu, nu țin cu ursul. Îți “vorbesc” despre povestea asta nu pentru că mă interesează subiectul. Dimpotrivă. Chiar nu mă interesează. Ceea ce mă face să pun gândurile aici este o atitudine a presei și nu numai referitor la situația domnișoarei. Suprasaturați de atâta Stan și Becali am trecut ca gâsca prin apă peste faptul că există subiecte reale despre care ar trebui să știm și care ar trebui să ne intereseze.

În cazul în care vreun jurnalist pierdut printre “blogurile gri” va ajunge să citească textul acesta cu speranța că va afla ce își doresc cititorii de presă fideli, și va vrea să țină cont de o părere pe care nu numai eu o exprim, o să concluzionez sec: Cafteala primită de Alexandra Stan nu mă interesează.

Autor: Bogdan Voșloban

Retorice – ediția a 3-a

smilePrin februarie venea ediția a 2-a de “Retorice”. Între timp m-am lenevit așa că la ediția cu numărul 3 am strâns mai puține. Ca-n prima și ca și-n a 2-a, recomandarea e neschimbată:

Acestea sunt frânturi de gânduri independente.
Luați-le separat, priviți-le cu umor și tratați-le cu un zâmbet. Cum? Ca “A” tare! :)

__

- Într-o lume a hoardelor de megapixeli, OZN-urile (și sirenele) se filmează obligatoriu cu o cameră VGA.

__

- Cineva va trebui să facă acum și cea mai mare stemă pe care s-o lipească pe steagul de 7 hectare.

__

- De 1 iunie: Flăcăii din localitatea Pleșcoi și-au pregătit și anul acesta cum se cuvine cârnații pentru a le ura un călduros “la mulți ani” tuturor copilelor de ziua lor.

__

- Daca ea nu se “ridică” la “așteptările” tale, tu să te “ridici” la “asteptările” ei?

__

- Poate să-ți placă de ea fără s-o vrei pentru tine?

__

- Recent, inevitabil, intram în cartea recordurilor. Cu iubire Aquafresh-iană de 3 culori, nu oricum.

__

- Ajunși la destinații de oprim. Stăm mai mult sau mai puțin pe gânduri și pornim iar. Schimbând sau nu direcția.

__

Autor: Bogdan Voșloban

Revista „Anti-Presei” – 5 iunie 2013 – Ned32News

Acadele cu aromă de lapte de mamă, răhățel de cățel primit prin poștă, baba și parașuta, și politicienii paperless sunt subiectele ediției din 5 iunie în Revista Anti-Presei. Cu punctele aferente i-urilor venim imediat.

Revista Anti Presei, editia din 5 iunie 2013

S-o sugi pe mă-ta

… sau pe mă-sa, nu contează. Important e să fie o acadea la mijloc. De la americanii care găsesc soluții și la probleme inexistente avem o idee prezentată sub chip de știre de cei de la Adevărul: Americanii au lansat acadeaua cu aromă de lapte de mamă Sună bine, nu? Așteptăm și inițiativa americană referitoare la acadelele cu aromă de lapte de tată. Doar nu vrem să discriminăm, corect?

Răhățel de cățel – delivery

Dacă nu vrei să participi la procesul de take away, nu-i bai. Ți se livrează acasă. Ce-i drept, numai dacă locuiești într-un oraș spaniol numit Brunete. Dacă locuiești în “Roșcate” sau în “Blonde” serviciul nu intră în abonament dar poți beneficia de el ca extraopțiune…sau ceva… De la RTV vine subiectul cu titlul următor: Iniţiativă EFICIENTĂ: Dacă nu strâng după câinii lor, stăpânii primesc EXCREMENTELE prin POŞTĂ Se pare că inițiativa ibericilor are șanse de reușită. Dacă ar fi să copiem modelul însă, mi-e groază de ce s-ar putea întâmpla.

Baba și… parașuta

Da. Nu e “baba și mitraliera” cum eram cu toții obișnuiți. Și nici nu e vorba de domnișoarele centuriste. O mamaie de vreo 102 ani din State a luat-o pe calea adrenalinei. Cred și eu! La vârsta aia ce naiba să faci altceva decât sporturi extreme, nu? O și văd cățărată pe o motocicletă sau făcând freeruning agățată ca spidermanu’ de colțuri de clădire. Supratitrarea vine tot de la RTV: Când centenarii au exces de adrenalină: A sărit cu paraşuta la 102 ani VIDEO. Din text aflăm că băbuța n-a avut bani să sară din avion așa că s-a mulțumit și cu înălțimea de 150 de metri a unui pod. Sfârșitul articolului este genial, însă: “La aterizare, ea a avut o singură nemulţumire: că toată aventura nu a durat mai mult.”

 

Paperless Parliament

…sau cum o să se cocenească cu păpușoiul mai marii noștri aleși. Politicienii se vor eco. Camera Deputaţilor începe reducerea consumului de hârtie este subiectul propus de “specialiștii în știri” – Antena3. Ce-i drept (it takes one to know one), e nevoie de un specialist pentru a relata un subiect special, nu? Inițiativa “Paperless Parliament”, are ca obiectiv reducerea la jumătate a consumului de hârtie în acest an, conform președintelui Camerei, dl. Zgonea. E de înțeles și de apreciat faptul că există o atitudine ecologistă. Nu știm dacă e vorba doar de hârtia de Xerox sau și aia igienică. Pentru că dacă i-așa, o să fie tare interesant războiul pe ultimul petec de la buda parlamentară.

Din articol aflăm că se va tehnologiza toată șmecherica și vor umbla aleșii cu tablete și laptopuri. Foarte bine.Totuși, cât costă alea comparativ cu hârtia economisită? Dar să-i înveți diverse tehnici de utilizare a sculei? (a laptopului sau tabletei, după caz). Vom vedea. Cică costurile vor fi “zero”. Să sperăm că eficiența va fi măcar cu “plus unu”.

___

Atât pentru azi. Comentariile le așteptăm sub textul ăsta, cuvintele off-topic pe mail, likeurile și shareurile pe Facebook. Dacă sunteți ciripitori ne găsim și pe Twitter. Dacă sunteți pasionați de “vintage”-urile Ned32News, le găsiți în Sumar.
Spor la „detoate” de-alea bune !

Autor: Bogdan Voşloban

Scrie-ne adresa ta mail ca să-ți trimitem ultimele noutăți Ned32News

Join 472 other followers

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

Mioria, o (anti)religie

BLOGUL UNUI MIZANTROP

Blogul lui Adrian

Un blog. O parte din mine. O viață. Un scop. O liniște sufletească!

Daiana Pîrgaru

Picături de cuvinte

Pe Prichici

... scriind. aici cad ciornele

dianageorgianna

The greatest WordPress.com site in all the land!

OAMENI ŞI ŞOBOLANI

Ori că ninge, ori că plouă mi se rupe fix în două

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Words on a blackboard

In a world of poems, words steal love and put it on a blackboard

Izzy

Trăieşte fiecare clipă ca şi când ar fi ultima !

Retete de belea etc

Cele mai bune si usoare retete,programe

Emilian Alexandru

Vrei ca lumea să se schimbe? Fă schimbări în propria ta lume.

Blogul lui Kathy

un blog fara perdea

what's poppin'?

For those about to read, I salute you !

ideas.ted.com

Explore ideas worth spreading, every weekday

Simona Moon

The Journey of a Dreamer

Mircea Mitrofan

în dialog cu jurnaliştii din Republica Moldova, România...

photography

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 472 other followers

%d bloggers like this: