secretuluneizilefericite

Secretul unei zile fericite…

secretuluneizilefericiteDincolo de umbrele trecutului cel mai ades mă bântuie umbrele prezentului.
Într-o perpetuă agonie a căutarii a ceva de care să mă agăț arunc cu responsabilitate și vină în alții nemaiținând cont de oglinzile proprii.
Cercurile încep să-mi dea grave amețeli de la învârteala fără final.
Durerea de cap se transformă în durere de piept și fluturii din stomac dau din aripi așa că pot să concluzionez că-i numai o durere de suflet.
Bam! Zam! Pam! Onomatopeic trec zilele ca niște șuturi într-o minge sau lovituri în membrana unei tobe.
Nopțile sunt semi-albe și pline de nesomn amestecat cu doze măsurabile de fericire.
Redundant cotidian. Cerul e albastru, iarba verde iar eu par neschimbat de ani de zile. Și totuși ceva e altfel.
Dincolo de aparențele deja devenite aproape brand înăuntrul germinează de planuri, dorințe, speranțe, vise.
Nimic nu-i sec. Decât în aparență. O fantomatică prezență inexpresivă și ștearsă trece prin mulțime politicos. Înjurăturile și violența din minte se opresc înainte de a trece pragul limbii și-al buzelor. Înghit în sec și zic adeseori doar câte-un “da” în loc de concluzie. Doar ca și marker al faptului că gândeam.

Dezbateri interne greu numărabile iau locul socializării. Trec din real în imaginar cu viteza unui supersonic și nu mai contează. Nu mă înțeleg uneori nici eu așa că de ce-aș avea astfel de pretenții de la alții.
Sunt aici. În mine. Într-un loc de unde și unde e greu să te miști. Bizar, dar mobilitatea interioară e totuși asemeni unei bile de cauciuc. Zburdalnică și țopăitoare. Imprevizibilă și neliniștită. E un fel de “acasă” fără pereți și mobilă. Oricum pot aduce orice fel de decor într-o clipă.
Contextul dispare și rămân doar variabilele. Disecate. Reduse la esențe. Abstractizate. Făcute terci și aruncate în coșul de gunoi al memoriei. Un “recycle bin” fără setări temporare.
Și mergem mai departe… e doar încă o zi.

B.V.

Primul blogăr din România condamnat

Primul blogăr din România condamnat

Primul blogăr din România condamnatDin nefericire se întâmplă ca pe lângă a scrie pe blog unii să-și trăiască viața și în afara internetului. În alte medii virtuale: televiziune, ziare, politică, opinie publică. Într-o oarecare măsură cu toate ar putea primi eticheta de medii virtuale. O caracteristică care le apropie e aceea de a construi capital de imagine pentru un individ.

Căci despre un simplu individ e vorba. Unul trecut prin viață și aproape chiar și prin moarte dacă n-ar fi avut ghinion. Sunt cinic? Un pic. Lăsând negrul umor de partea vieții colective mă-ntorc la blogărul condamnat. A ținut atenția presei și a fost întors și perpelit pe aproape toate părțile. Cu excepția ăsteia: blogăreala.
Ce-o să facă acum fanii lui, sărăcuții? O să poată oare el de după gratii să mai dicteze prin telefon postările? O să mai fie inspirat să își alăpteze cu nectarul înțelepciunilor sale încolonații comentatori unii partizani, alții scuipători de invective? Sau o să i se frângă pana?

Și totuși, până la urmă care-i marea brânză? Că un cetățean John Doe, sau Ion Popescu, dacă vreți, e condamnat pentru niște fapte? Așa și?  Sunt și alții și or să mai și fie.
Ok, ok. Personajul fu cândva într-o poziție importantă. Iarăși: unde-i brânza? Da: aia mare!
A păcălit statul? Și ce? E primul sau ultimul? Statul oricum e cel mai păcălit dintre pământeni (ce-i drept, de către -încă destul de – puțini).
Tristețea cea mare-i de fapt musai faptul că oamenii îi citeau blogul și-acum sunt îngrijorați. N-o să-i mai numere nimeni oare “O”-urile din texte? N-o să-i mai ducă nimeni dorul lui, cel cu “șapte case”?  O să-i secătuiască probabil “Cornu’ ” abundenței de slove din cauza privațiunilor…

Totuși se și întrezărește o tendință subliniată de un proverb: ochii care nu se văd se uită. Și nu mă refer aici doar la recentul blogăr condamnat ci și la mai puțin proaspătul ispășitor de pedepse, oierul care a plecat din Ghencea pe la alte peluze și asta la insistențele microbiștilor care se leagă la ochi și țin balanța-n mână. Balanța justiției.
Dacă va petrece suficient timp în detenție oare reușiv-om să îl dăm uitării și să ne concentrăm atenția la găurile din propriile portofele? Și pe motivele lor?

Cu speranța că urmăritorii de texte năstasamice n-or să-l facă să sughițe prea tare, și aceea că inspirația nu-l va părăsi, mă mai întreb, desigur retoric, atât:

De ce este o informație de interes public că Adrian Năstase a fost condamnat?


Autor: Bogdan Voșloban

Cristi dă un rând, Luci se distrează...

Cristi dă un rând, Luci se distrează…

Poate „familiarismele” din titlu sunt ambigue aşa că încep textul ăsta cu o dezambiguizare. Cristi e Fiul, iar Luci e răzvrătitul de locuieşte la “Polul cald”. Iar povestea asta e una care apare în perioada Crăciunului aproape în fiecare an cu mici variaţiuni pe o aproape enervant de repetitivă temă.  Inspiraţia a venit de la Lucian Mândruţă şi-al său articol “Daca Dumnezeu ar sarbatori Craciunul”.

Inspirat de creaţia lui Lucian m-am întrebat retoric, desigur, cum ar fi dacă personajul negativ ar sărbători Crăciunul. Aşa că voi păstra stilul propus de el, şi-anume „oarecum cu liniuţă de la capăt”, şi voi încerca să-mi imaginez cum ar fi dacă Luci(fer) ar sărbători Crăciunul.

- La ştiri am vedea exagerări de genul “iadul alb” şi materiale despre diverse accidente provocate din cauza neadecvării vitezei de deplasare la condiţiile carosabilului. De asemenea câţiva ajung pe la spital fie cu toxiinfecţie alimentară fie cu supradoză de alcool.
- Peste tot sunt luminiţe şi spectacole cu tematică celebrativă. Desigur că şi pentru astea e nevoie de nişte finanţe iar acei bani trebuie să vină şi să plece din şi în direcţiile potrivite. Că doar ştim cu toţii că Luci are monede în loc de pupile…

- Colindătorii vin ca să facă un ban negru pentru zile albe şi nu pentru a aduce bucuria pentru un om sau o familie. Fără caşcaval parcă şi “lerul” hruşcian nu mai e atât de ler.

- Văzusem recent o poză cu o tipă care se uita la TV la „Singur acasă” cu o pungă de chips-uri şi-o sticlă de cola, singură în camera ei iar titlul imaginii era „Crăciunul Perfect”. Dacă or fi mulţi ca ea, zic că Luci şi-a făcut treaba bine. Ce atâta familie? Ce porc? Ce sarmale? Ce brad şi cadouri? Ce zâmbete şi lacrimi de fericire? Şezi mumos în cutiuţa matalii că trece şi Crăciunul ăsta. De revelion oricum n-ai bani să ieşi pe undeva aşa că o să ai acelaşi program. Iar la Paşte… măcar te duci şi iei lumină. Cât o mai fi şi aia moca.

Aşadar, Cristi dă un rând. Vine cu o idee bună. O sărbătoare a bucuriei. Dar, ca orice idee bună este înţeleasă şi aplicată prost. Ne place mai mult, pare-se varianta lui Luci. E mai lejeră. Să-ndrăznesc să spun că într-o societate sucită pe toate părţile varianta doua e ceea ce considerăm normalitate? E umanul din noi atât de dezumanizat de sisificul cotidian?

Gândeşte-te şi ridică un pahar în cinstea celor dragi ţie oriunde-or fi şi orice-or face.
Hai, la mulţi ani!

Autor: Bogdan Voşloban
foto: http://i.imgur.com/Nb5Ac.jpg

oamenii invizibili

Oamenii invizibili

oamenii invizibiliRecent am început un capitol care-mi place. Un job pe care îl întâlnesc pentru prima dată. Cam la fel ca și restul experiențelor pe care le-am trăit până acum. Ironia face ca mereu să încep diverse lucruri. Mi-ar plăcea ca experiența asta să continue și să învăț cât mai mult din ea. Îmi place să învăț. Sunt genul de om căruia îi place să investească în sine experiențe. Să învețe mereu. Să fie provocat. Să aibă parte de ceva nou. Ei bine, iată că se întâmplă și-acum.

Pentru prima dată am devenit producător al unei emisiuni transmise în direct. Pentru un începător e un adevărat haos. O mulțime de detalii care trebuie puse la punct. Crize care trebuie administrate. Stres la un nivel exacerbat datorită lipsei experienței și dorinței de “a face bine”.

Mă întorc la titlu. Cine sunt acei oameni invizibili? Sunt cei care nu se văd. Sunt oamenii care lucrează în spatele camerelor de filmat. Sunt cei care se confruntă cu problemele care inevitabil apar. Sunt aceia care trebuie să facă totul “ca la carte”.

Nu știu câți știu ce presupune o emisiune în direct. Câte telefoane,hârtii, discuții, idei, probleme, soluții, variabile implică o astfel de situație. Mie mi-a fost greu. Dar am încercat să țin pasul. Și, chiar și cu greșelile datorate lipsei de experiență am făcut tot ce mi-a stat în putință și încă vreo 20% în plus ca lucrurile să iasă bine.

Concluzia nu există. E bine dacă e bine. Sună aiurea, nu? Dacă nu e bine, însă, cineva te va ajuta să înțelegi ce nu a fost în regulă. Important e produsul. Ceea ce se vede “pe sticlă”. Și este. Pentru cele 2 ore de “direct”se lucrează mult. De la idei, la concept, la variante și propuneri până la rezolvări și lucruri “bătute în cuie” este o zvârcoleală constantă.

Revin din nou la titlu cu un banal “mulțumesc”. Da. Le sunt recunoscător tuturor celor care au pus umărul la treabă, timpul, energia, experiența și dedicarea pentru realizarea acestui proiect. E multă lume în spatele camerelor. Nu numai cameramanii. Mașiniști, șoferi, regizor, grafician, sunetist, oamenii cu luminile, artiștii, șefii, și eu, producătorul, suntem cu toții implicați în fiecare ediție. De fiecare depinde câte ceva pentru ca pe ecran să apară ceea ce trebuie. Nu am menționat prezentatorii și invitații pentru că am vrut să-i păstrez la urmă. Și-asta datorită faptului că ei sunt, cum zice textul religios, “cei dintâi”. Da. Ei sunt prima linie a frontului. Toată munca celor din spate e o greutate imensă care se așează nemilos pe umerii lor. Ei sunt, în final cei care fac emisiunea. Cu ajutorul tuturor oamenilor din “culise”. Ei sunt “fețele”. Iar să ai imensitatea asta pe umeri nu-i lucru ușor. Și încă ceva. Ei nu muncesc doar în alea 2 ore cât sunt pe ecran. Ci și cu mult înainte. Dar asta o știm doar eu, ei și, mai nou, tu.

Așadar, a început un nou capitol. Unul cu o emisiune de divertisment. O experiență nouă din care vreau să învăț cât mai mult, mai repede, mai eficient. Dincolo, însă, de ce-mi doresc eu există ceva care a determinat apariția textului ăsta. O stare de recunoștință. Chiar dacă nu-i astăzi Thanksgiving Day.

Mulțumesc vouă, oamenilor invizibili care faceți ca cei vizibili să-și poată face treaba. Mulțumesc tuturor. Ăstora de nu apăreți în pozele de pe facebook. Și ăstora de vă puneți energia și imaginația la bătaie pentru a face fiecare ediție una buna. Tuturor. Fiecăruia.

Autor: Bogdan Voșloban

podul-agigea

Navetiștii de pe podul de la Agigea

În urma deciziei autorităților de a limita accesul pe podul de la Agigea autovehiculelor cu masa mai mare de 3.5 tone, navetiștii trebuie să schimbe 3 mijloace de transport pentru a traversa podul.

Autor: Bogdan Voșloban

autobuz Metropolitan

Restricția de tonaj de pe podul de la Agigea dă peste cap programul navetiștilor

În urma deciziei autorităților de a restricționa traficul rutier pe podul de la Agigea, transportatorii care foloseau autobuz Metropolitanautobuze pe această rută au venit cu o soluție ingenioasă.

Pentru cei care intenționează să treacă podul e bine de știut că ar trebui să plece un pic mai devreme pentru că se stă puțin la pod. Aproximativ 15-20 de minute este întârzierea.

Ca să ajungi de la Constanța la Mangalia (sau invers) cu autobuzul o să te oprești la pod, după care vei fi preluat de un microbuz care te va traversa podul. Acolo un alt autobuz te va aștepta (sau îl vei aștepta) ca să te ducă mai departe. Fără bani în plus. Dar musai trebuie păstrat biletul primit de la primul taxator.
Cei cu abonamente vor primi de la primul taxator înapoi fila de abonament ruptă pe jumătate pentru a i-o da celui de-al doilea taxator (n.b. sunt două autobuze deci, și doi taxatori. Pe microbuzul care tranzitează podul nu trebuie să arăți nici bilet, nici abonament.).

Așadar, vine iarna. Sistemul acesta probabil că va continua să funcționeze până în primăvară când se presupune că noul pod care se construiește în aval de cel pe care-l știm cu toții, va fi gata.
Retoric mă întreb: șoferii celor 4 tiruri pe care i-am văzut în dimineața zilei de 1 octombrie strunindu-și caii putere peste pod n-or fi văzut știrile?

Autor: Bogdan Voșloban

Ned32News_Protestele_au_un_numitor_comun_nu_rezolvă_nimic

Protestele au un numitor comun: nu rezolvă nimic

Ned32News_Protestele_au_un_numitor_comun_nu_rezolvă_nimic…sau cel puțin asta ar putea să fie o perspectivă a celor care stau acasă. Luna septembrie nu s-a terminat încă și pare fi marcată în calendar nu cu o pioneză ci cu o pancartă. Se protestează. Mult, puțin, des, rar, cu sau fără gloate furioase, cu sau fără impact. Cert e că se protestează.

Fără legătură?
Duminică pe 15 septembrie câteva sute de protestatari anti RMGC, gaze de șist și Guvern făceau semicerc în fața prefecturii constănțene.

Fără nici o legătură cu asta, în ziua următoare, luni, RATC-ul n-a mai circulat. Șoferii vroiau să-și ceară drepturile așa că au făcut o grevă spontană, ulterior declarată ilegală de instanță iar efectul a fost că au intrat transportatorii privați “pe felie”. Între timp, după vreo 2 zile și niște perspective nu tocmai pozitive (și-anume că ar putea plăti pierderile regiei din buzunarele proprii), s-au întors la treabă. E posibil să primească niște bonuri de masă în plus.

Tot fără legătură dar legat de ideea de a cere drepturi, câțiva elevi (până-n 10, după cum se vedea din materialele realizate de presă) au cerut decontarea transportului. Motivul? Accesul neîngrădit la educație. Răspunsul edilului? Nevoiașii primesc. Restul? Rămâne de văzut.

Din Constanța ne mutăm la București. Transportatorii Metrorex și RATB protestară și ei. Și se pare că or s-o mai facă în curând. Cadrele medicale, n-o să ghiciți ce au făcut: au protestat.

Întrebarea lui Badea
Mircea Badea se întreba în emisiunea sa o chestiune care ar putea pune pe gânduri. Susținea că cei care sunt anti-exploatarea RMGC nu sunt și anti-Băsescu. Președintele, fiind în opinia lui Badea, unul dintre susținătorii exploatării miniere. De ce nu și “Jos Băsescu” ci doar “Jos Ponta”? E o întrebare pe care probabil mulți dintre jurnaliștii aflați “la fața locului” au omis-o. Irelevantă, probabil.

Concluzii

-          Toamna nu se mai numără bobocii ci protestatarii. E important atât pentru ei cât și pentru presă ca numărul să fie tras fie-n sus, fie-n jos. Exemplu: “au fost peste 25 de mii de oameni” (varianta protestatarilor) versus “aproximativ 15 mii de persoane …” (varianta unora dintre canalele media).

-          Există și protestatari care merg la manifestații “pentru atmosferă” (fără să dau un nume o să parafrazez un răspuns la întrebarea “cum ți se pare”pusă unei tipe venită la protest. Mi-a zis: “îmi place atmosfera. Dar mai frumos era la București. Erau cu chitari și cântau și se strânsese lumea în jurul lor. Ca în tabără. Mi-a plăcut”. Am fost impresionat de răspunsul ei. Nu la modul plăcut.

-          Unul dintre sloganele deja celebre este “vrem cultură, nu cianură”. Paradoxal, recent circulase o informație prin presă referitoare la desființarea sau reorganizarea unor instituții de cultură. Printre care și teatrul Oleg Danovski din Constanța. Câți au protestat? Nu știu. Bănuiesc că nimeni, având în vedere că presa n-a dat nici o știre in direcția asta. Deci, vrem cultură, nu? Ok.

-          Cu ceva vreme în urmă, la un protest al sindicaliștilor din învățământ, C.R.B.L. urcase pe o scenă să le cânte “românul n-are noroc”. Acum avem folkiști sau muzicieni care apar la proteste. Să-nțelegem că e o modă treaba cu mini-concertul? Pe principiul “dacă tot s-a strâns fanii, să le cânte și instrumentul meu ceva”… Poate că exagerez, dar pare cumva neserios să urli “Jos Guvernul” după care să stai cumințel și să asculți “hei tramvai, cu etaj și tras de cai” pentru ca mai apoi să urli cum doar “uniți salvăm Roșia Montană”… Oi fi singurul căruia i se pare chestiunea cu cântăreții la proteste un pic nelalocul ei? Nu cred.

-          Există și guri care spun că “ăia de protestează fac asta degeaba, că oricum n-o să rezolve nimic”;

P.S. Cineva întrebase într-o conversație de pe-un grup: “Pentru chestii cu adevărat importante când protestăm? Că vreau să mă înscriu și eu. Altfel…”  Care or fi chestiile alea “cu adevărat importante”? Pentru sau împotriva a ce ar mai trebui să protesteze lumea?

________________________
Autor: Bogdan Voșloban

Ned32News - Protest Rosia Montana 15.09.13

Uniți salvăm… vrem cultură… protestul de la Constanța din 15 septembrie

Am fost la protestul de la prefectura constănțeană pe 15 septembrie. Am ajuns înainte să înceapă și am plecat înainte să se termine. Am făcut poze.

Ned32News - Protest Rosia Montana 15.09.13

Nu vreau să zic că sunt dezamăgit. Nu vreau să zic că s-a întâmplat într-o zi de duminică, lucru care mi se pare cam … ciudat. Au ieșit niște oameni să facă gălăgie. Am fost să văd câți se strâng. Am fost să văd ce strigă. Am văzut.
Parafrazând un proverb latinesc, am venit, am văzut, am pozat. Și am și plecat pentru că nu am bliț. Poate că aceia care sunt mai vechi cititori de Ned32News se întreabă de ce povestesc, sau mai degrabă de ce NU povestesc ce s-a întâmplat la protest.
De ce e atât de sec acest articol, nu?

Poate pentru că îmi pare rău că solidarizarea se face doar la sfintele sarmale când câte-o moaștă e plimbată. Poate că regret că strângerea oamenilor în jurul unei idei se face atât de greu. Poate că mi se pare puțin … prea în parc și prea puțin “pe străzi”…

Ned32News - Protest Rosia Montana 15.09.13

Nu mă lasă inima să refuz a face un scurt rezumat al lucrurilor întâmplate cât am stat eu la manifestare așa că, iată ce am văzut:

- vreo 200 de oameni și 2 jandarmi la uși plus alți câțiva (probabil până în 10) pe margine.

- momente artistice folk.

- un parlamentar independent susținător al cauzei care a promis un proiect de lege.

- copii trimiși în față să cânte un refren protestatar.

- pancarte cu mesaje atât împotriva exploatării miniere cât și a guvernului și gazelor de șist.

- vreo câteva steaguri și cam tot atâtea tricouri personalizate cu logo-ul roșu-verde, deja celebru.

Atât. Pozele le găsiți  aici.

Autor: Bogdan Voșloban

Vosloban_Bogdan's  album on Photobucket
Protest 01.09.2013 Constanta

Protest Roșia Montană – Constanța 1 septembrie (foto)

Unii au fost pro, alții contra. Unii vor aurul altora le e frică de cianuri. Sănătate, ecologie, locuri de muncă, și alte teme care ar fi necesar a fi dezbătute și înțelese de multă lume. Cam de toată lumea aia cu drept de vot. Pe scurt s-a protestat împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană.

Protest 01.09.2013 Constanta

A fost mare agitație la Universitate. Atât de mare încât unele televiziuni nu au catadicsit să își miște camerele înspre eveniment. Dă-l în mă-sa de public! Să citească pe net de pe facebook și bloguri ce se întâmplă. Transmitem născătoarea de nepoțel fâsâit, că-i subiect de breaking news!
Ei bine, fuse și la Constanța protest împotriva exploatării de aur. Cam puțini au avut inițiativa de a ieși în fața prefecturii să agite pancarta. Au fost totuși.

Dincolo de faptul că “zeci de persoane” nu sună într-un text știristic la fel de bine ca “mii de persoane“, e interesant de observat cât de mult mai avem de învățat ca și societate despre teme precum solidaritatea, susținerea unei cauze, promovarea unei idei, relatarea unui fapt de interes public…

Nu susțin nici una din cele două tabere. Dacă or să polueze Roșia Montană cu cianuri vor exista desigur consecințe. Drobul de sare o fi oare totuși o poveste actuală? Pe de altă parte, dacă se vor găsi niște locuri de muncă, nu e neapărat mare realizare. De ceva timp s-au inițiat programe pe mulți bănuți europeni pentru recalificări, educație, acces la informație și locuri de muncă. Chiar nu pot fi minerii și altceva decât asta?

Statul își ia “partea”. Ok. Unii zic că ar fi prea puțin. Perfect de acord. Hai să facem o paralelă (nu tocmai inspirată ci doar de dragul ilustrării): Gigel plantează un răsad de roșii pe un teren luat de la stat. De acolo el culege 5 roșii. Dintre alea statul îi cere o feliuță. Cam cât ar trebui să dea Gigel din roșiile sale statului ca acesta să fie mulțumit? Jumătate? Mai mult? Și de ce? Pentru că-i pe pământul statului? Păi și munca lu’ Gigel? Cum rămâne cu ea?

Concluzionez sec: a fost protest și la Constanța. Unul poate prea mic pentru a fi băgat în seamă? Parafrazând o vorbă, nu pică guverne când vor protestatarii, sau cum? Și “demos”+”kratos” nu mai stă în picioare?

_______

Protest 01.09.2013 ConstantaProtest 01.09.2013 Constanta
Protest 01.09.2013 Constanta
Protest 01.09.2013 Constanta

foto: https://www.facebook.com/anavliS.uilonaM/posts/542300649152338
event facebook - https://www.facebook.com/events/506842196069179/

Autor: Bogdan Voșloban

o rază de lumină

o rază de lumină

Raza de lumină străpunge întunericul în care mă aflu și ridic privirea cu o speranță sfioasă. Dar nu îndrăznesc să privesc direct. Mi se pare ciudat cum dintr-odată capăt culori. Mă regăsesc cu fiecare mișcare a nou regăsitei mele umbre. În mintea mea sute de întrebări se îngrămădesc și răspunsul e simplu. Îl știu. Îl am în suflet de mult. Prin toate pauzele de viață numite de unii depresie am tot avut pe buze cuvântul magic. Și mi-e teamă să-l spun.

Continuă să se-nvălmășească întrebările: Ce e fericirea? Cum vrei să fii tu însuți? Când ai să ajungi acolo unde te vei simți împlinit? Cine ești când nu ești tu? Cât te mai zbați în negrul ăsta perpetuu? De ce te complaci și te minți știind că faci asta? Nu vrei să recunoști nimic?
Și, atunci… ridic o mână cu degetele lipite perfect spunând: „Gata! Accept câte-o singură întrebare o dată.”

Nu știu ce e fericirea. Habar n-am cum vreau să fiu eu însumi. Cât va dura întunericul e tot o necunoscută. Mă complac și mă mint că sunt fericit și în întuneric neștiind ce e fericirea și necunoscându-mi propria voință de manifestare a eului. Și…da. Nu vreau să recunosc nimic din toate astea pentru că mi-e teamă…

Și-atunci raza de soare mă mângâie din nou. Pe furiș, pe sub sprâncene arunc timid ochii spre ea. Rămân blocat. Nu îmi vine să cred. Vidul gândurilor e atât de ascuțit… Ești tu.
Înarmate și fioroase întrebările dau un nou atac. Le privesc acum cu un calm și o nonșalanță de care mă mir și eu. Și-mi dau seama de ce, de-abia când vine prima să-și măsoare forțele… Urmează un dialog bizar între mine și ea.
- Ce e fericirea?

Nici măcar nu mă uit la întrebare când îi răspund cu ochii la strălucirea ce-mi inundă sufletul cu pace și fericire:
- Vino aici. Uită-te la ea. Ți-ai găsit răspunsul? Eu da.
…iar întrebarea, rușinată de propria-i impertinență să duce lovită și șontâncăind cu un mieunat de cățeluș în glas din ce în ce mai departe…

Doar după ce ajunge suficient de departe se mai aude venind adus de vânt următoarele cuvinte ieșind din gura ei: “Credeam că n-o să-ți găsești niciodată fericirea…”
Plină de sine ca o curtezană experimentată vine și următoarea întrebare să mă ia la rost. Îmi aruncă în față următoarele vorbe cu o voce tabagică:

- Cum vrei să fii tu însuți?!? Ha?

Îi fac și ei semn să se apropie. Când vede la ce mă uit, rămâne mută. Devine brusc revirginată. Se pune “ciuci” și începe să plângă. Sensul ei dispare din ce în ce mai repede. Și-a dat seama că eu te văd și că mă regăsesc din ce în ce mai ușor. Devin rapid mai eu pentru simplul motiv că tu exiști acum în lumea mea.

Rând pe rând toate întrebările trec de la țanțoșe la pleoștite. Fiecare întrebare, într-un fel sau altul își găsește răspunsul. Eu continui să te privesc cu admirație și dragoste. Te sorb cu fiecare respirație. E un oxigen pur care mă amețește.
Mă simt împlinit. Iubesc. Când nu sunt eu mă regăsesc în tine. Negrul meu este și în tine și nu numai zâmbetele ne sunt punți între suflete. Mă ridic din genunchi și întind o mână către tine. Nu vreau să recunosc nimic pentru că mi-e teamă. Mă privești zâmbind, tu, raza mea de lumină. Și-atunci, cu inima cât un purice, cu mintea explodând de gânduri, cu dorința încordată până la punctul de a plesni, zâmbind, inspir… expir… Inspir din nou ca să-mi fac curaj. Îmi opresc aerul în piept și îți spun:

te iubesc.

Autor: Bogdan Voșloban

tu, eu, noi

Tu…Eu…Noi ?!

tu, eu, noi

Oare există noi ?! Te iubesc ?!
Mă motivezi. Mă provoci. Mă asculţi. Mă cerţi. Mă
alinţi. Şi totul cu numai o singură privire.
Îmi provoci zeci de stări de spirit pe minut.
Deci, te iubesc ?! Mă iubeşti ?!
Îmi alungi teama de necunoscut, mă faci să vreau să
văd ce e dincolo de acele uşi închise pe care parcă
niciodată nu îndrăznesc nici măcar să le ating.
Cu tine mă simt fericită, împlinită, vie. Pot fi
EU, fără măşti, secrete, minciuni…
Sunt fascinată de vocea ta caldă, impunătoare
rareori, tandră; de latura ta perversă, plină de eros.
Pasiunea ne defineşte pe amândoi, ne acaparează, ne… (continuă să citeşti pe Retoerotica).

POVESTE DE PE BLOG PE BLOG: IUBESC CONSTANŢA!

Poveste de pe blog pe blog: Iubesc Constanța!

Povestea începe aici. După care ajunge la ea. De acolo ajunge aici,  preiau “legătura” și eu: POVESTE DE PE BLOG PE BLOG: IUBESC CONSTANŢA!

Cum ar fi dacă lăsând orgoliile și prejudecățile deoparte am trage la aceeași căruță? Cum ar fi dacă întâlnindu-ne pe stradă ne-am mai și zâmbi. Cum ar fi ca atunci când cineva are nevoie de ajutor să fim acolo să-i întindem mâna? Ar fi frumos, ar fi uman.
Cu toate că suntem într-un loc binecuvântat pare că nu reușim să ne bucurăm de el. Pe malul mării m-am plimbat de zeci de ori cu gândurile înfipte în seninul albastru și-n verzuiul înspumat. Pe faleză am împărțit săruturi cu marea și pescărușii. Prin parcuri mi-am agățat visele de crengile copacilor ca să le mai țină și ei câteva clipe greutatea. Am dansat în mijlocul străzii în noaptea de revelion. Am petrecut momente memorabile cu oameni dragi. Am trecut prin fel de fel de situații în orașul ăsta pe care-l consider cel mai “acasă” dintre toate locurile pe unde pașii m-au dus. Și tu? Tu cum îți aduci aminte de tine aici? Poate că pentru tine… (continuarea aici)

(foto: http://goo.gl/ZDGDX)

Constanta BlogMeet 14 - 22 iunie 2013 (1)

Despre blogări și blogocomunitatea constănțeană după BM14

Am participat pe data de 22 iunie 2013 la o ediție de BlogMeet în Constanța la restaurantul “La Cetate”. Cum apreciez punctualitatea am ajuns cu 20 de minute mai devreme. Am cerut o bere, mi-am aprins o țigară și am așteptat cuminte să vină membrii blogosferei de la mal de Mare Neagră să-i văd și eu în ochii fizici. Veniră. Și mă bucură că o făcură. Vreo 20. Nu stau să dau lista de prezență pentru că nu-i știu pe toți așa că te trimit la Alexandru Busuioc în ogradă să vezi acolo cine, ce și cum a semnat condica. Și asta pentru că nu acesta este subiectul central despre care încerc să-ți povestesc.

Constanta BlogMeet 14 - 22 iunie 2013 (1)După ce s-a adunat gașca, ce-i drept în afară de vreo 2, nu știam pe mai nimeni dinainte. Stingherit de prezența mea stingheră sugeam la tutun că ziceai că-s tractor. Ascultam pe ici și colea câte-o dumă, mai ciuleam urechiușele la câte-un subiect mai serios, mai aruncam și eu o vorbă, așa, ca să fiu și eu băgător de seamă. Bun. Toate astea până când mi-a atras atenția (din nou, de data asta fizic, pentru că îmi mai atrăsese anterior atenția prin articolele ei) Alina Greavu. Nu vreau să o laud eu aici pentru că nu-i cazul. Ai link-ul spre blogul ei puțin mai sus așa că o să o las pe ea să se prezinte. Pentru că chiar are, cum se spune, “cu ce”.  Mi-a atras atenția pentru că vorbea despre un subiect care mă atinge așa că mi-am mutat scaunul mai aproape și am intrat în discuțiile centrate pe interesele mele.

Cu siguranță că ați văzut faptul că am pus în bara laterală pentru ăia care mai dau click-uri și pe altceva decât “senzaționalisme”, un Constanta BlogMeet 14 - 22 iunie 2013 (2)link către campania lui Cristi Mirea. Acest domn a avut o idee pe care s-a apucat s-o implementeze. Simplu și scurt, e vorba despre niște cadouri pe care bloggerimea le va da în decembrie unor copii nevoiași. De unde bani? Pentru detalii te trimit pe blogul lui. Ai intrat? Dacă ai intrat ai văzut și cupoanele. Ei bine, n-ar strica să mai dai niște clickuri pe la el prin blog ca să vezi cum funcționează ele.

Am tot învârtit subiectul ăsta pe mai multe părți încercând să găsim idei și soluții pentru a-i crește vizibilitatea. Și de-aici a pornit, vorba americanului, să se împrăștie rahatul în ventilator. Pasiunea și alcoolul scot diverse chestiuni la iveala. Și bine c-o fac!

Or să se schimbe câteva lucruri și asta doar cu ceea ce în termeni laici s-ar citi ca “anturare”. Câțiva dintre cei prezenți la întâlnire și-au asumat niște responsabilități și se va concentra un efort atât în jurul ideii lui Cristi cât și în jurul principiului de anturare a blogosferei constănțene. Iar asta mă bucură. Cu pași mici sper să reușim să facem în așa fel încât de la niște simpli postaci de opinii, idei sau informații să devenim niște oameni care chiar aduc un impact pozitiv în Constanța.

Constanta BlogMeet 14 - 22 iunie 2013 (3)Deja ajunsesem la a nu mai știu cât-a bere când m-am uitat la ceas și mi-am zis că trebuie să mai prind și ultimul autobuz spre casă. Așa că am plecat. Dar înainte de a pleca și tu de aici, vreau să te las cu câteva concluzii:

- Poți să pui vulgar un accent într-o exprimare verbală folosind expresii licențioase iar asta te face pasibil de etichetare.

- Există multă pasiune și dedicare în blogosfera constănțeană.

- Ideile bune pot fi puse în practică atunci când în jurul lor se strâng mai mulți.

- Dacă ești blogăr și nu te bagi în seamă cu lumea, așteptând să te ia cineva de mânecuță și să te bage în discuții, oricât de genial ai fi tu pe blog la tine, în realitate ai o problemă.
- Cu un pic de PR astfel de întâlniri ajung să fie vizibile și în presă.

Hai să ne vedem sănătoși, voioși, voinici la următorul BM. Până atunci, ridic halba în cinstea tuturor care au fost la întâlnire și, de ce nu, și a celor care n-au putut să ajungă dar care, cu siguranță vor răspunde “prezent” la BlogMeet-ul ce va veni.

Autor: Bogdan Voșloban

Cafteala primită de Alexandra Stan nu mă interesează!

Cafteala primită de Alexandra Stan nu mă interesează!

… este exact ceea ce foarte mulți dintre cetățenii consumatori (mai mult sau mai puțin voluntar) de știri și-au zis în sinea lor, probabil. E un non-subiect care, asemeni încarcerării lui Becali, a ajuns să fie o temă recurentă timp de câteva zile.

Cafteala primită de Alexandra Stan nu mă interesează!
Personal am întâlnit-o pe fată înainte să fi devenit celebră. Chiar înainte de momentul în care participa la festivalul Mamaia. Am avut și eu o reacție umană, emoțională de compătimire. Problema ei este una de care brusc ne-am adus aminte tuturor (și pare că iarăși devenim conștienți) de violențele din cuplu. Oh da, ipocriți mai putem fi!

De la a avea o problemă pe care s-o rezolvi și a transforma subiectul într-unul național, mi se pare totuși că ceva e în neregulă. Prea e cusut cu ață albă. Pe fix exact aceeași reacție emoțională avută atât de mine cât și probabil de alții, s-a muls vaca (altfel spus – s-a insistat pe subiect) de către presă. De la un articol într-un tabloid, a devenit o mega-preocupare pentru tot soiul de oameni din tot felul de zone ale societății. De la vedete care s-au întâlnit prin platouri ca să-și dea cu părerea și să-și manifeste solidaritatea până la nenea taxime’tristu’, cu toții o au în cap și-n gură pe fata asta. De ce?

Da, știu și eu că intră între criteriile de știricitate să prezinți un subiect care are în centru o vedetă. Dar și aici ar fi o nuanță pe care aș vrea s-o subliniez. Una e să zici că vedeta X a avut un conflict în urma căruia au apărut niște consecințe și alta e să bați apa-n piuă despre câți rinichi are vedeta, cum a vrut să-și taie venuța, cum șade ea mumos în pătuceanul de spital și se tânguie de până și pietrelor le crapă miezul de milă. Da, bă! Nu contează! Nu afectează în mod direct cu nimic pe nimeni dintre cetățenii în slujba cărora tu îți pui dosul pe scaun și degetele în taste că Stan sau altcineva are un ochi vânăt și-o vânătaie pe nu știu unde. E o informație inutilă! Subliniez? Bine: inutilă!

Nici blogosfera n-a stat mai liniștită decât presa. Am văzut tot felul de atitudini. De la scrisori deschise de susținere până la atitudini mârlănești de-a dreptul, în care inși cu exces de orgoliu, probabil, își exprimau păreri vehemente și jignitoare la adresa fetei. Și nu, nu țin cu ursul. Îți “vorbesc” despre povestea asta nu pentru că mă interesează subiectul. Dimpotrivă. Chiar nu mă interesează. Ceea ce mă face să pun gândurile aici este o atitudine a presei și nu numai referitor la situația domnișoarei. Suprasaturați de atâta Stan și Becali am trecut ca gâsca prin apă peste faptul că există subiecte reale despre care ar trebui să știm și care ar trebui să ne intereseze.

În cazul în care vreun jurnalist pierdut printre “blogurile gri” va ajunge să citească textul acesta cu speranța că va afla ce își doresc cititorii de presă fideli, și va vrea să țină cont de o părere pe care nu numai eu o exprim, o să concluzionez sec: Cafteala primită de Alexandra Stan nu mă interesează.

Autor: Bogdan Voșloban

smile

Retorice – ediția a 3-a

smilePrin februarie venea ediția a 2-a de “Retorice”. Între timp m-am lenevit așa că la ediția cu numărul 3 am strâns mai puține. Ca-n prima și ca și-n a 2-a, recomandarea e neschimbată:

Acestea sunt frânturi de gânduri independente.
Luați-le separat, priviți-le cu umor și tratați-le cu un zâmbet. Cum? Ca “A” tare! :)

__

- Într-o lume a hoardelor de megapixeli, OZN-urile (și sirenele) se filmează obligatoriu cu o cameră VGA.

__

- Cineva va trebui să facă acum și cea mai mare stemă pe care s-o lipească pe steagul de 7 hectare.

__

- De 1 iunie: Flăcăii din localitatea Pleșcoi și-au pregătit și anul acesta cum se cuvine cârnații pentru a le ura un călduros “la mulți ani” tuturor copilelor de ziua lor.

__

- Daca ea nu se “ridică” la “așteptările” tale, tu să te “ridici” la “asteptările” ei?

__

- Poate să-ți placă de ea fără s-o vrei pentru tine?

__

- Recent, inevitabil, intram în cartea recordurilor. Cu iubire Aquafresh-iană de 3 culori, nu oricum.

__

- Ajunși la destinații de oprim. Stăm mai mult sau mai puțin pe gânduri și pornim iar. Schimbând sau nu direcția.

__

Autor: Bogdan Voșloban

Revista Anti Presei, editia din 5 iunie 2013

Revista „Anti-Presei” – 5 iunie 2013 – Ned32News

Acadele cu aromă de lapte de mamă, răhățel de cățel primit prin poștă, baba și parașuta, și politicienii paperless sunt subiectele ediției din 5 iunie în Revista Anti-Presei. Cu punctele aferente i-urilor venim imediat.

Revista Anti Presei, editia din 5 iunie 2013

S-o sugi pe mă-ta

… sau pe mă-sa, nu contează. Important e să fie o acadea la mijloc. De la americanii care găsesc soluții și la probleme inexistente avem o idee prezentată sub chip de știre de cei de la Adevărul: Americanii au lansat acadeaua cu aromă de lapte de mamă Sună bine, nu? Așteptăm și inițiativa americană referitoare la acadelele cu aromă de lapte de tată. Doar nu vrem să discriminăm, corect?

Răhățel de cățel – delivery

Dacă nu vrei să participi la procesul de take away, nu-i bai. Ți se livrează acasă. Ce-i drept, numai dacă locuiești într-un oraș spaniol numit Brunete. Dacă locuiești în “Roșcate” sau în “Blonde” serviciul nu intră în abonament dar poți beneficia de el ca extraopțiune…sau ceva… De la RTV vine subiectul cu titlul următor: Iniţiativă EFICIENTĂ: Dacă nu strâng după câinii lor, stăpânii primesc EXCREMENTELE prin POŞTĂ Se pare că inițiativa ibericilor are șanse de reușită. Dacă ar fi să copiem modelul însă, mi-e groază de ce s-ar putea întâmpla.

Baba și… parașuta

Da. Nu e “baba și mitraliera” cum eram cu toții obișnuiți. Și nici nu e vorba de domnișoarele centuriste. O mamaie de vreo 102 ani din State a luat-o pe calea adrenalinei. Cred și eu! La vârsta aia ce naiba să faci altceva decât sporturi extreme, nu? O și văd cățărată pe o motocicletă sau făcând freeruning agățată ca spidermanu’ de colțuri de clădire. Supratitrarea vine tot de la RTV: Când centenarii au exces de adrenalină: A sărit cu paraşuta la 102 ani VIDEO. Din text aflăm că băbuța n-a avut bani să sară din avion așa că s-a mulțumit și cu înălțimea de 150 de metri a unui pod. Sfârșitul articolului este genial, însă: “La aterizare, ea a avut o singură nemulţumire: că toată aventura nu a durat mai mult.”

 

Paperless Parliament

…sau cum o să se cocenească cu păpușoiul mai marii noștri aleși. Politicienii se vor eco. Camera Deputaţilor începe reducerea consumului de hârtie este subiectul propus de “specialiștii în știri” – Antena3. Ce-i drept (it takes one to know one), e nevoie de un specialist pentru a relata un subiect special, nu? Inițiativa “Paperless Parliament”, are ca obiectiv reducerea la jumătate a consumului de hârtie în acest an, conform președintelui Camerei, dl. Zgonea. E de înțeles și de apreciat faptul că există o atitudine ecologistă. Nu știm dacă e vorba doar de hârtia de Xerox sau și aia igienică. Pentru că dacă i-așa, o să fie tare interesant războiul pe ultimul petec de la buda parlamentară.

Din articol aflăm că se va tehnologiza toată șmecherica și vor umbla aleșii cu tablete și laptopuri. Foarte bine.Totuși, cât costă alea comparativ cu hârtia economisită? Dar să-i înveți diverse tehnici de utilizare a sculei? (a laptopului sau tabletei, după caz). Vom vedea. Cică costurile vor fi “zero”. Să sperăm că eficiența va fi măcar cu “plus unu”.

___

Atât pentru azi. Comentariile le așteptăm sub textul ăsta, cuvintele off-topic pe mail, likeurile și shareurile pe Facebook. Dacă sunteți ciripitori ne găsim și pe Twitter. Dacă sunteți pasionați de “vintage”-urile Ned32News, le găsiți în Sumar.
Spor la „detoate” de-alea bune !

Autor: Bogdan Voşloban

Protestatarul de la 23August

Protestatarul de la 23 August – interviu – Ned32News

Nu. Nu este o glumă. Nu este un pamflet. Este vorba despre un om care are o problemă.
În localitatea 23 August din județul Constanța timp de o săptămână cetățenii pot sta de vorbă cu acest om care se plimbă cu o pancartă agățată de gât prin fața sediului primăriei și a postului local de poliție.

Protestataruldela23August

Povestea sa o spune chiar el în interviul pe care a acceptat să ni-l acorde.
Acest articol este unul care are ca intenție tragerea proverbiabilului semnal de alarmă. Conform spuselor cetățeanului instituțiile de presă l-au ignorat. Autoritățile par a tergiversa situația. Ne-ar plăcea să credem că nu numai Becali, Drăgușanu, și alte nume de aceeași rezonanță ajung subiecte de presă. Am vrea să credem că jurnaliștii își vor face datoria și vor prezenta un subiect de interes public. Tocmai de aceea oferim înregistrarea audio tuturor celor care doresc să o folosească în materialele de presă. În continuare vă oferim ne-editat interviul cu protestatarul din 23 August.

Autor: Bogdan Voşloban

Revista Anti-Presei

Revista „Anti-Presei” – 4 iunie 2013 – Ned32News

Înşeli dacă nu dormi, femeile sunt bestii sexuale, spălăm copilul sau facem altul, căsnicia îngrașă şi suma fabuloasă cerută de Drăguşanu pentru televizarea nunţii sunt subiectele de azi. Revista Anti-Presei din 4 iunie vine cu “detalii”.

Revista Anti-Presei

Nu dormi? Adulterinule!

Cum nu-i subiect mai vandabil prin presă decât sexul, ai noştri furnizori de informaţii vin să ne umple de “detoate” şi astăzi. Cercetătorii au făcut o extraordinar de previzibilă descoperire: dacă nu dormi îţi vine să … înşeli. Realitatea titrează: Cum poţi să afli dacă rişti să te înşele persoana iubită? Cercetătorii au descoperit un indiciu. Acum e destul de bizară faza. Dacă nu dormi, eşti obosit şi nu prea-ţi mai vine a înşela. Nici măcar a face ceva cu partenera oficială. Conform studiului citat de jurnalişti, “Lipsa somnului duce la eliminarea glucozei din cortexul prefrontal, conducând astfel la dispariţia autocontrolului”. Păi dacă-i aşa, multe belele pot s-apară datorită lipsei autocontrolului. Nu vreau să fac o listă pentru că mi-e teamă c-aş da idei. Şi-aşa, dacă te ia cu insomnie, noaptea-i sfetnic bun şi vin ideile, nu?

Femeile animalice şi nesătule

Jurnalul ne prezintă citând Daily Mail următorul subiect: Dorinţele sexuale ale femeilor sunt, ca şi în cazul bărbaţilor, animalice şi insaţiabile. Concluziile INCREDIBILE ale unei noi cercetări ştiinţifice. Mai ţineţi minte filmul cu Mel Gibson? Pe-acolo bate şi articolul ăsta. Autorul cărţii pe care o citează publicaţia străină ar zice ceva de genul: ““forţa culturii într-o oarecare măsură, a inversat lucrurile” în privinţa modului în care femeile se raportează la ele însele sau la sex.” Să exagerăm şi să parafrazăm “bărbaţii sunt nişte porci”? Nu ar fi drăguţ. O să citez un “clasic”, încă viu, însă: “nu mai există dragoste, ci bestii în călduri”. Aşa de dramatic să fie oare?

Căsnicia îngrașă

… sau cel puțin așa ar putea să pară din titlul de la Realitatea: A slăbit 44 de kilograme după ce a divorțat. “Mariajul m-a făcut să fiu grasă!”. O duduie de 31 de ani a ajuns la geniala concluzie că mariajul dăunează grav chilelor. După ce a ajuns să fie “femeie la casa ei” tanti s-a apucat “din plictiseală” cică, să baloteze ca Sparta. Hmmm. Așadar prostia (altfel spus), plictiseala era sursa îngreunării madamei. Mă întreb după divorț ce mama lui Luci(fer) făcea ea de nu se mai plictisea… S-o fi stresat de la chile și stresu a slăbit-o? N-o “iubea” cum trebuie ex-ul? Oricum, fetelor, dacă vă ia cu plictiseală, nu băgați în gură tot ce găsiți. Chiar dacă e și comestibil.

Spălăm copilul sau facem altul?

…este titlul unei piese de teatru. Cumva situația din “știrea” următoare se aseamănă: Ce a găsit o femeie sub patul din dormitor. “Am izbucnit în lacrimi de fericire” este subiectul propus tot de Realitatea. La o primă impresie am zis că-i vorba de vreo sumă. Niet. Nu era cu diamante ci cu kinder. Literalmente! Dispăruse fetița familiei și au găsit-o sub pat. Dormind. După câteva ore de căutat. Cum o fi să-ți pierzi copilul și să-l găsești sub pat? Și cum de nu-i era frică de celebrul “Bau-Bau”? Așadar: ați pierdut copilul? Înainte să chemați poliția uita-ți-vă pe sub mobilă.

Plăti-mi-ai nunta! 

Sau, cum au titrat lung și cu litere mari cei de la Realitatea: Ce sumă FABULOASĂ vrea Bianca Drăguşanu pentru TRANSMISIUNEA NUNŢII cu Victor Slav. Chiar nu contează ce sumă. Mai degrabă ar fi o problemă în însăși esența situației. Când am văzut titlul mi-am șoptit în barbă: “Ptiu, ce bine! Că și-așa o ratasem p-aia regală din Anglia. Măcar p-asta s-o văd…” (not). Cam așa funcționează treaba dacă ești vedetă (încă mă întreb de ce sunt Bianca și Victor vedete):
- Băi, televiziunilor! Vreți să transmiteți in direct nunta? Plătiți mânca-v-aș!
- Adică cum? Îți plătim costurile de nunta doar din suma pe care o ceri pentru difuzarea imaginilor?

- Nu numa’ nunta! Și luna de miere și și oalele de prin casă.„

Atââât. A, da: uitasem. Bianca cică ar vrea vreo 70 de mii de euro pentru transmisiune. Mult? Puțin? La voi la nuntă cât ați cere televiziunilor ca să vă transmită bucuria către națiune? Aaaa, nu faceți asta? Pai de ce? Aaaa! Nu sunteți vedete. Da’ ce? Ăștia doi sunt? Daaaa??? Scuzați! N-am băgat de seamă…
____

Final de ediție cu îndemn de conectare prin toate canalele posibile. După cum se vede, schimbarăm câte una alta prin ograda Ned32News. Sus în dreapta aveți niște link-uri F, T, L. Pe mail vă așteptăm păreri, iar în proaspăt actualizatul Sumar găsiți ce s-a mai publicat de-a lungul timpului. Până curând, pe curând!

Autor: Bogdan Voşloban

Revista "Anti-Presei"

Revista „Anti-Presei” – 3 iunie 2013 – Ned32News

Azi avem două categorii: descoperiri şi relaţii. Curiosity pozează şobolani pe Marte, brânza e legumă, răzbunarea e în scrisoare iar newyorkezele au voie topless. Detaliem totul în ediţia de azi din Revista“Anti-Presei”.

Revista "Anti-Presei"

Şobolanu’ Marţianu’

Celebrul proverb “Curiosity killed the cat” (Curiozitatea a omorât pisica) are acum ceva mai mult sens. Datorită decesului felinei există şanse ca populaţia de rozătoare să experimenteze o creştere substanţială. Chiar şi pe Marte. De la Antena3 vine ştirea cu titlul următor: Descoperire ULUITOARE făcută de roverul Curiosity pe Marte. “Este o rozătoare, fotografiată printre roci”. Acu’ la modul serios, dacă o să-ncepem să asemuim toate cataroaiele sau pietricelele cu vreo vietate o să se-ajungă la căluţii smiley-ieni. Doar sunt verzi, nu? Şi din cultura pop-ulară ştim că marţienii au aceeaşi problemă cu fotosinteza.

Brânza creşte-n curte

Tot la categoria descoperiri vedem una care nu pare a fi mare brânză. Alarmant pentru unii, inutil pentru alţii, dar delicios dacă apare în bucătărie, subiectul prezentat de RTV vine să lămurească oarecum aproximativul exod de creiere româneşti în Marea Britanie: Pentru elevii din Marea Britanie brânza este o …LEGUMĂ! Acum ştim că există o foarte veche tradiţie la noi care spune că “brânza-i frate cu românul” aşa că, ai noştri experţi ar putea să pună şi mămăliga la bătaie pentru a-i lămuri pe anglofilii aia mici cum stă de fapt treaba. Din articol înţelegem că, faimoşii deja, cercetători britanici au pus-o de-un sondaj. Eşantionul care e reprezentativ ajunge la 27500 de elevi de pe-ntreg teritoriul britanic. Cam ca toţi aia care chiulesc simultan zilnic la noi (după unele păreri). Cu ceva vreme-n urmă scriam despre brânză la modul exhaustiv aşa că n-o să mai lungesc subiectul aici, ci invit la lectură pe link-ul ăsta.

Absolvenţii lui Blaga. Vasile Blaga.

Mulţi ar putea să-şi aducă aminte cu drag de momentul absolvirii. Cu robe, cu party-urile de după, cu alcool sau fără… Deh! Nostalgie, frate! Poate-i o greşeală sau poate nu, cert e că nişte abolvenţi bucureşteni au devenit fără să vrea “portdrapelul” unui politician român. Pe Gândul am descoperit următoarea informaţie: Eşarfe cu numele lui “Vasile Blaga” pentru absolvenţii Liceului “Lucian Blaga” din Bucureşti. Subiectul în sine e amuzant. Retoric mă-ntreb cine-i persoana care a vrut să facă misto, şi mai ales, de cine. Oarecum ironic ar fi interesant ca peste câteva zeci de ani să avem licee cu patroni spirituali ca “Mariean Vanghelie” sau “Elena Udrea”, nu?

Răzbunarea “treasure-hunt”

Dacă o superi s-ar putea să ai nevoie de detectivi ca să-ţi recuperezi catrafusele. Aşa că mare grijă! RTV prezintă sub chip măsluit “ştirea” care dă idei unora dintre iubitele înşelate: Cea mai TARE răzbunare după ce a înşelat-o. Ce scrisoare i-a trimis o tânără iubitului ei FOTO. Ia măi Don Juan, să vedem dacă te ţine şi memoria pe cât te ţine potenţa. Cu citat din text avem următorul traseu: “hainele sunt în locul în care s-au cunoscut, jocurile video sunt unde s-au sărutat prima dată, laptopul unde au cumpărat prima dată jocuri împreună, televizorul unde au “mers până la capăt” şi restul, inclusiv fotografiile cu ei doi, în faţa apartamentului femeii cu care a înşelat-o.” Să dăm, aşadar, drumul la GPS.

Sâ ni vidiem cu ghini

Cu subtitlul ăsta moldovenesc vin în întâmpinarea unei idei năstruşnice din New York. Doamnele şi domnişoarele toropite de caniculă nu mai pot fi reţinute de “organele legii” dacă prezintă bustul gol. Veste bună pentru activistele Femen, zic. Acu’ mai rămâne să punem mână de la mână copeici de-o viză şi-un bilet de avion ca să admirăm la vară mameloane americane, nu? Ar fi drăguţ totuşi ca şi poliţistele să adopte aceeaşi uniformă. Subiectul e preluat tot de pe RTV: http://www.rtv.net/femeile-din-new-york-se-pot-plimba-cu-bustul-gol-pe-strada-in-timpul-verii_82508.html .

___

Încheiem R.A.P.-ul de azi cu acelaşi îndemn pe care-l găsiţi şi-n ediţiile trecute: Avem o pagină de Facebook  pe care nu ne e frică s-o folosim, o adresă de mail  la care aşteptăm cuvintele voastre. Dacă vă e mai simplu pe Twitter, suntem şi acolo. Aveţi de comentat? Se poate şi asta fix sub articol. Până data viitoare, spor şi voie bună!

Autor: Bogdan Voşloban

R.A.P (Revista Anti-Presei)

R.A.P. (Revista „Anti-Presei”) – 28 Mai 2013 – Ned32News

Astăzi selecţia de subiecte este ceva mai variată şi, deci, textul va intra în “prelungiri”. Firul roşu al prezentării “ştirilor” începe de la o declaraţie a unui domn (subliniat, da?) despre o doamnă (nesubliniată). De-acolo ajungem la nişte indicaţii de regie asupra activităţilor de cuplu pentru ca mai apoi să poposim la o poziţie care-i paradoxal şi animal. Aproape de final readucem în atenţie bărzăunii asiatici despre care am mai amintit. Oprirea e majestică cu un aquafresh-ian dor de 3 culori exprimat într-un minidocumentar despre stegozauri. Dar, să-ncepem cu-nceputul, zic.

R.A.P (Revista Anti-Presei)

Declaraţie-şoc a unui deputat UDMR: “Monica Macovei e frigidă. Are orgasm doar când vede oameni după gratii MARKO MONICAeste titlul oferit de Jurnalul National şi din câte se pare, deputatul maghiar are o perspectivă foarte introspectivă asupra doamnei Macovei. O fi ştiind el ceva ce nu ştie restul lumii? Din corpul ştirii înţelegem că gâlcevosul vociferator de judecăţi, deputatul UDMR Marko Attila (adică nenea din poză),  e supărat pe Monica (parafrazând “Veronica” – fată bună), care ar fi susţinut că partidele ar pregăti graţierea “rolemodel”-ului Piperian, Jiji. Nu ştim dacă M+M=LOVE, cert e însă că ceva ar avea de împărţit. (la stilu’ juridic carevasăzică).

___

Dacă tot e cu dragoste făcută sau nu, continuăm cu un un subiect propus de Realitatea: Cum să faci sex de 8 ori pe săptămână. Bine că facem lumină şi-n dilema asta, că altfel era greu. Aşadar iată dezvăluirea paradoxalului “mister secret” elucidat sub chip de ştire de informatorii opiniei publice. Cu două puncte şi ghilimele extragem fragmentul din lead care seamănă a ceva rezumabil la “datu’ cu tesla-n…ploaie”: “In sfarsit, un subiect despre care atat barbatii, cat si femeile, au o pozitie comuna.” Zău? Şi care-i aia? Curioşi să vedem care-i „poziţia comună” derularăm pagina. Luni cică e cu antistres. Marţea vine cu un “sex rapid, înainte de cină”. Miercuri se face musai după film iar joi e ardelenesc. Adică leneş. Vineri nu mai apuci să afli cum e, că te redirecţionează spre alt site. Dar putem lăsa cititorul nesatisfăcut? În nici un caz! Aşadar vineri se face după ieşirea în oraş. Sâmbătă se lasă cu precipitaţii pentru că-i în duş. Iar în ziua în care până şi Ăldesus s-a hodinit e cu porţie dublă şi de dimineaţă. Cam ca cafeaua (da, a fost o cacofonie acolo). Oricum ar fi, chiar de nu-i ştire, e admirabil scris textul. Aşa că dacă vreţi să vă faceţi chipul cioplit cu un zâmbet, chiar dacă nu aflaţi mare brânză, aruncaţi un ochi pe el. Pe text.

___

Chiar dacă nu prea am aflat care-i poziţia comună împărtăşită de cele două sexe, o poziţie destul de comună cu nume bestial vine sub chip de ştire despre o jivină aproximativ domesticită. Ţa, ţa, ţa, tăvălite-ar, căpriţa, ţa. Sau ceva. Cu redirecţionare către Jurnalul: Vizitatorii unui penitenciar, tăvăliţi de o capră furioasă (VIDEO). Dacă “ie” cu video, să vedem, nu? Dacă o fi vreo boală a caprei nebune sau nu, “ştirea” nu zice. Cumva divagând înspre subiectul lunii, mă gândesc că al nostru antagonist în piesa Rubyferiană, “Stinge lumina”, apăsătorul de întrerupătoare întru iluminare, Becali, ar putea să adopte la Rahova un system de securitate similar. Nu ştiu însă dacă are însă doar oi în ţarcul celor “cari nu cuvântă.”

___

Alambicate fraze. Dacă nu v-a trecut ameţeala e o problemă. Una peste care însă, se pare că în Caracal, se poate trece. Cum? Desigur, cu etilotest-ul. De pe Puterea.ro aflăm că Angajaţii primăriei, testaţi cu fiola. O iniţiativă, dealtfel, lăudabilă. Nu o să mă-ntreb decât atât (desigur, retoric): “Cine-a pus cârciuma-n drumul spre primărie?” Dacă verifici pe gmaps, vezi că harta nu-i populată cu locale foarte apropiate de instituţie. Dar, cum cine s-a fript cu ţuică suflă şi-n fiolă, presupun că e ceva ce trebuia făcut. Oare prin Parlament ar fi cazul de astfel de teste? (desigur, tot retoric, da?).  Dar dacă se poate şi la palate mai mari, de ce nu s-ar putea şi la primăria din Caracal. Vă reamintesc că însuşi al nostru izvor de citate prezidenţiale, domnul Traian Băsescu, a dat o replică de genul “eram sub influenţa băuturilor alcoolice”. Ne mai miră?

___

Deşi nu-i mare brânză cu ştirea asta, e interesantă folosirea literelor aldine din titlul ei. De la Craiova au ajuns şi la Brăila. Să-i aşteptăm şi pe la Mamaia? Posibil. Cum, pe cine? Deja celebrii “bărzăuni asiatici” despre care am mai povestit într-o ediţie anterioară de R.A.P. Aşadar, de la Realitatea avem titlul: Autorităţile din Brăila, în alertă: “Am depistat un cuib al BĂRZĂUNILOR ASIATICI”. În ipoteza că vor ajunge şi pe litoral, vor fi oare mulţumiţi de condiţiile de cazare?

___

Apoteotic, aşa cum am promis, încheiem ediţia cu un mini-documentar despre o specie care, culmea nu-i pe cale de dispariţie. Cel puţin aşa reiese din clip. Ştim (sau nu) cu toţii că recent Antena3 a intrat în istorie cu cel mai mare steag desfăşurat pe un câmp lângă Clinceni(asta ar fi ştirea). Motiv de sărbătoare şi de bucurie pentru iubitorii flamurei naţionale. Probabil, ca şi răspuns, de la TVR a apărut azi un clip cu hăinuţă de viral. Pentru delectarea ochişorilor încorporarăm în articol  mini-documentarul în cauză:Stegozaurii și Drapelul Românesc

Pentru sugestii, idei, propuneri, reclamaţii, înjurături şi orice alt fel de mesaj aveţi pentru noi, vă stă la dispoziţie adresa de mail. Vă aşteptăm şi cu activitate de socializare şi pe Facebook. Pentru “vechituri” accesaţi rubrica de sus intitulată sumar, “Sumar”. Până data viitoare, să ne citim şi comentăm cu bine! B’bye!

Autor: Bogdan Voşloban

rap27mai

R.A.P. (Revista „Anti-Presei”) – 27 Mai 2013 – Ned32News

R.A.P.-ul de astăzi se poate înscrie la categoria “talentul sau lipsa lui”. Vedem puţin cum stă treaba cu transpiraţia bărbaţilor, ce felină ilegalistă migrează în State, ce a învăţat să mai facă Fram şi bineînţeles, ca să încheiem rotund seria talentelor, vine şi o declaraţie suculenta despre Eba. Dar, până acolo mai e. Aşadar, iată “ştirile” pe larg:

rap27mai
Vedeta care stoarce transpiraţia din bărbaţi
Chiar dacă afară era FRIG, una dintre cele mai SEXY ARTISTE din lume a făcut bărbaţii să TRANSPIRE” este titlul care vine de la RTV. La o primă impresie, artista ar fi putut să facă un foc de tabără sau să îi bage pe bărbaţii ăia uscaţi într-o saună. Dacă clicăi link-ul descoperi că artista cu pricina pe lângă faptul că pe la noi foarte puţini o cunosc, îşi manifestă talentul cum se cuvine. Mai pe scurt, îşi arată poponeaţa onaniştilor din public. Musai ăstora, cel puţin conform RTV care, la rândul lor citează DailyMail, trebuie să le crească temperatura.

Pe duduie o cheamă Iggy Azalea şi e rapperiţă din Australia. Trecând peste “şoul incendiar”, e de admirat cenzura pe care o pun RTV-iştii pe poza din articol.Iggy Azalea

Dă impresia că-n popoul mamzeluţei rapperiste ar fi o gaură neagră fără fund. Pentru exemplificare am pus-o şi noi aici.
Pentru alte poze şi exemplificări de “cameltoe” accesaţi link-urile disponibile. Aţi transpirat?

Pisicuţa lu’ Letty
Tot despre talent e vorba (într-un fel sau altul) şi-n următoarea ştire. Vine de la ceicarenucuvântăminciuni, Adevărul. Iar titlul e: “VIDEO Actriţa Michelle Rodriguez susţine că a introdus ilegal în SUA o pisică adoptată din România”. Asta da ştire de interes public şi utilă tuturor cetăţenilor români din sau din afara graniţelor. (Că tot am dat-o patriotic în fraza precedentă, Antena3 a desfăşurat cel mai mare tricolor la Clinceni. Cui îi foloseşte? Oleacă de reclamă nu strică, nu? ).  Ok hai să vedem cine-i Michelle şi care-i faza cu pisicuţa ei. Unii dintre noi am văzut Filmele din seria “Fast & Furious” sau cum ar titra ai noştri, “Furios şi Iute” (deşi asta mă duce cu mintea mai degrabă la ciuşcă). Actriţa cu pisicuţă e Letty în film. Sora lu’ Dominic. Ok.

Acum sper că ştim cu toţii despre cine e vorba. Aşadar, să ne-ntoarcem la mâţa vedetei. Rezumatul e cam atât: S-a chinuit să ascundă mâţa la vamă din cauza regulilor stricte din vămi. Vreţi s-o vedeţi pe actriţă povestind? Ei bine, chiar dacă nu-i ştire, aici e link-ul.

Fiara bestială care animalic… nu face mare brânză
Trecem la cea mai “cu talent” bucată de informaţie ştiristică pe care ne-o furnizează tot RTV. Urşii au TALENT. Ce a învăţat să facă o fiară de peste 100 de kilograme VIDEO. Chiar dacă există celebrele glume cu Oana Roman sau cu Nichita, nu e vorba despre ele în povestea asta.  Vom lua cele 3 paragrafe ale ştirii la despăducheat.

Primul alineat zice aşa:
Dresorul este rus, iar ursul cântăreşte bine peste 100 de kilograme, dar asta nu îl împiedică, la comandă, să se comporte exact ca un câine.” Acu’ e cam ambiguă formularea pentru că dacă nu eşti atent poţi să-ţi imaginezi cum dresorul rus se comportă la comandă ca un câine.

Din fericire, alineatul următor ne luminează: “Ursul se dă peste cap şi trece pe sub picioarele dresorului cu uşurinţă, iar în plus a învăţat să cânte la trompetă şi să danseze, dar şi să menţină un cerc pe mijloc sau Hula Hoop.” Mişto asta cu hula, nu? Spirit investigativ de jurnalist scormonitor de secrete de stat îţi trebuie ca să produci un astfel de text.

Mai departe în supranumitul “articol” vedem docilitatea bestiei de “peste 100 de kilograme”. (Cam cu cât peste? 1 kil, 2 kile? Mai tăiem sau rămâne aşa?) “Peste toate acestea, fiara în faţa căreia mulţi ar lua-o la fugă a învăţat să stea cuminte pe un scaun, atunci când dresorul său i-o cere.” Iarăşi, interesantă e formularea “peste toate acestea”. Dar ne oprim din comentat aici pentru că vine un talent de dimensiune continentală peste noi. Mai exact, de talie europeană: Eba, domne’!

Tăriceanu o face pe Eba incultă

Nu e nimic în neregulă cu ştirea asta. Pur şi simplu a sărit în ochi din marea de subiecte. De ce? Pentru că apare încă unul care spune unor lucruri pe nume. Cotidianul titrează: Tăriceanu: Elena Băsescu este un om incapabil care nu are cultura elementară din şcoala generală. Cu speranţa că o să spună mai multe am dat click_pe_link plin de emoţie.

Din păcate, referitor la Cosânzeana prezidentului, şeful BNR n-are decât o bucăţică infimă de înţelepciune de partajat cu publicul: “Avem exemplul fiicei lui care este de râsul unei întregi ţări când începe să vorbească în public pentru că nu stăpâneşte nu elementele esenţiale ale politicii, ea nu are cultura elementară pe care ţi-o dă şcoala generală şi liceul”. Ar mai fi de reamintit că recent Lenuţa s-a bâlbâit încă o dată în faţa Europei? Nu.

În această notă “pozitivă” încheiem ediţa de azi. Până la o ulterioară dată, să ne citim cu bine! Dacă ne căutaţi pe Facebook primim like-uri, share-uri şi mesaje pe pagina de aici: https://www.facebook.com/Ned32News. Avem şi-un mail dar şi un sumar pentru subiectele alea vechi care sunt la fel de actuale ca atunci când au fost scoase din cuptor. Toate bune!

Autor: Bogdan Voşloban

rap22mai

R.A.P. (Revista „Anti-Presei”) – 22 Mai 2013 – Ned32News

Bine v-am regăsit şi azi la o nouă ediţie de R.A.P. Selecţia de azi e inspirată în parte de melodia Loredanei, „Apa”, dar nu numai asta. Avem un hamster pitic, nişte viespi asiatice, rachete invizibile şi prajituri de Amsterdam puse-n gura unei prezentatoare. Fără nici o altă adăugire, trecem la depuricat sursele.

rap22mai

Adevărul ar putea titra: „Nespălaţilor, uscaţilor, vă ordon: udaţi-vă!”

… dar nu o face. Cusută cu o aţă al dracului de albă pare zona de “locale” de la băieţii Adevăr’aţi… Fie au prins un contract cu vreo firmă care vrea să promoveze ştrandurile, fie chiar n-au avut alte subiecte, cert e că foarte multe zone din ţară sunt luate la bani mărunţi din perspectivă “piscinică”. Pe scurt preţurile variază între 5 şi 55 de lei dar prin anumite locuri există şi posibilitate de a-ţi face abonament dacă te îndeamnă portofelul să te uzi vara asta. Pun şi eu câteva exemple aici (Craiova, Prahova, Gorj, Braşov, Vaslui, Arad, Piatra Neamţ, Iaşi) doar aşa, de dragul exemplificării tendinţei de a promova ştrandurile pe care a manifestat-o publicaţia făr’ de minciuni. Bizar? Neah. Ceva nu miroase bine în orice caz. Aşa că dacă de spălat păcatele e mai greu, măcar o bălăceală nu strică. Apropo, tot în zona umedă a titlurilor jurnalistice apăru încă unul (care n-are legătură cu „pool”-ele naţionale,  destul de sugestiv: “FOTO La plajă, pe riscul nostru. Îmbăierea în Borcea a fost interzisă”. Şi nu. Nu e boss-ul dinamovist implicat în povestea asta. Jegul despre care e vorba e cel din apele Dunării. Uite, cu citat din corpul ştirii, dacă nu mă crezi pe cuvinte: “Specialiştii spun că, în prezent, în judeţul Călăraşi nu există nicio zonă cu apă naturală de îmbăiere autorizată sanitar pentru această activitate”.

Bărzăuni asiatici la Craiova

Nu. Nu e vorba despre vreo investiţie din orient. Chiar e cu insecte. Faza interesantă la ştirea asta nu e neapărat subiectul (deşi este). Ci chiar alegerea cuvintelor pentru a relata situaţia. Aşadar avem un titlu absolut “dulse-dulse”. Zici că-i paraşutat fie dintr-un site de bancuri, fie preluat de pe TimesNewRoman sau Kamikaze: “Craiovenii sunt terorizaţi de viespi asiatice periculoase. Poliţia animalelor a intervenit VIDEO”.
Iniţial, am crezut că s-a deschis vreun club de striptease cu specific japonez sau chinezesc: sake, chopsticks şi sushi. Nope. RTV-ul ne prezintă drama craiovenilor invadaţi de “bărzăuni asiatici periculoşi, printre blocuri’. Dacă nici formularea asta nu sună amuzant, atunci trebuie să-mi reevaluez eu simţul umorului.
Ce e de-a dreptul admirabil e că oamenii au sunat la 112 ca să scape de problemă. Nici o problemă până aici, zic. Mişto e că a intervenit, pare-se poliţia animalelor. “Este vorba de un bărzoi asiatic. La noi în ţară a dispărut demult timp şi în toată Europa. Este foarte periculos”, a declarat un reprezentant al instituţiei în cauză. Mişto asta cu bărzoiu’ asiatic. Un fel de corespondent masculin al berzei banale, ar putea zice unii, nu?
Şi dacă vine Poliţia Animalelor, ce-o să facă? “Huşi de-aci băi bărzăunilor în ţară la voi, acoloşea”? E discriminatoare o astfel de atitudine şi suntem şi noi UE-işti, nu? Sau… poate or să vină cu nişte plase să-i captureze pe bărzoi şi să-i depoziteze într-un centru? Chiar sunt curios cum se va rezolva situaţia craiovenilor terorizaţi, după cum spune titlul ştirii. Să sperăm că bărzoii n-or să-şi ia vreo amendă pentru înţeparea liniştii publice sau depăşirea vitezei legale de zbor spre dosul vreunei cetăţence cu forme apetisante…

Hamsterul pitic, pitic… da’ ambiţios, nevoie-mare!

“Ştirea” asta vine tot de la RTV: “Câtă ambiţie încape într-un hamster pitic? Răspunsul îl găseşti în VIDEO”. Nu o să comentez mai mult de atât: M-am gândit instant la Boc.

Marea Albă şi racheta invizibilă

Da! Există şi antonimul mării noastre. Pentru cei surprinşi de această informaţie pun un link întru documentare. Ştirea e ok. Titlul însă e yummy-yummy-delicios: “Rusia s-a dotat cu racheta invizibilă care merge pe sub apă şi dă lovituri-surpriză”. Mi-o şi imaginez pe Coana Rachetuţa cum se cloak-uieşte cu mantia de invizibilitate a lu’ Harry Olaru’. Dup-aia, pâş, pâş, în vârful deştelor se strecoară ca-n Pantera Roz pe la spatele inamicului şi pe la spate îl transformă cu o teslă într-un reprezentant românesc la Eurovizion cu voce de contratenor. Recunosc, mi-a fugit oleacă imaginaţia pe câmpii când am văzut titlul. Dar, deh! Ce nu face press-arul pentru câteva vizualizări, nu?

Prăjiturile din gura ei…

Realitatea ne sau se întreabă retoric şi fără cocârjatul semn de punctuaţie al întrebării “Ce a putut să citească o prezentatoare în direct. Imaginile au devenit viral”. Sincer speram să fie vreo înjurătură. Măcar un cuvânt de împleticit limbile-n el. Nimic! Ăia din regie i-au scris prompteristei şi ea papagaliceşte a halit o prăjitură de la Amsterdam într-o prezentare despre fotbal. Coleguţii ei, se hăhăiau şi… mă rog. Se întâmplă şi la vile mai mari. Cacao-ul din faza asta e că aia n-a zis mare lucru. Realitatea însă pare să vrea să exagereze nimicul întâmplat în studio-ul acela dând-o aşa, la simţu’ retoric. Cică clipurile virale sunt motiv să faci subiect de ştire… Iberic mi-o exprim şi eu pe-a mea… părerea: “No lo creo”.
|________|

Gata. Până data viitoare, toate bune să se-nmulţească iepureşte în ograda voastră. De aveţi linkuri ştiristice de trimis către noi avem şi-un mail. De vreţi să vedeţi alte texte (aş exagera să le numesc articole?) de pe blog, există un Sumar. Aşa că, à bientôt!

Autor: Bogdan Voşloban

rap21mai-ned32news

R.A.P. (Revista „Anti-Presei”) – 21 Mai 2013 – Ned32News

Bine v-am regăsit la încă o ediţie din R.A.P. Astăzi subiectele alese sunt împărţite în 2 categorii importante: Becali şi alte vedete. Ale noastre publicaţii ne furnizează vitale informaţii despre ambele arii enumerate şi, fără a mai prelungi introducerea zic să intrăm direct în “pâine”.

rap21mai-ned32news
Papică şi cazare pentru războinicul luminii

Bineînţeles că deschidem cu Becali. Jiji a ajuns între timp la pârnaie spre bucuria unora şi dezamăgirea altora. Se făcură şi pagini de gen “causes” pe Facebook pentru a-l susţine. Cum vaca (a.k.a. subiectul) încarcerării era cam expirată dar trebuia mulsă temeinic press-arii s-au gândit că publicul este îndreptăţit să afle ce rasă de purici pur-sânge îl ciupesc pe finanţator de 3 litere la bulău şi ce ploşniţe turteşte după bare. Nu trebuie ignoraţi nici gândacii pe care-i va vopsi cu ojă din plictiseală pentru a face curse şi pariuri.
Revenind la titlurile din presă am găsit două care merg împreună ca o pereche de şlapi la baia unde nu se scapă săpunul: „Cu cine stă Gigi Becali în celulă” vine de la Realitatea iar “Ce mănâncă Gigi Becali în prima zi de detenţie” este adus de RTV.
Se pare că televiziunile verişoare au tendinţe asemănătoare într-ale alegerii de subiecte de mare impact şi interes pentru naţiune. Curioşi, nu?
Pe scurt, ca să înlăturăm misterul, cellmate-ul Jesus-ului din Pipera nu e unu, ci doi: Babiuc, fostul ministru al Apărării şi fostul şef al marelui Stat Major General, Dumitru Cioflină. Aşa-i că nu vă vine figura niciunuia în minte?
Hai să vedem ce masterchef prepară meniul de la Rahova. Micul dejun e cu ceai, marmeladă, margarină şi pâine şi arată mai apetisant decât cafeaua de la dozator pe care mi-o iau în fugă spre serviciu. Tot comparativ merg şi pe masa de prânz (peste care sar din motive de siluetă, sau nu) şi observăm pe meniu: supă cu găluşte şi iahnie de fasole cu cârnaţi. Parcă îmi face cu ochiu’ iahnia aia… În libertate (cică), la cină pe mine mă aşteaptă nişte cartofi prăjiţi. Nea Jiji încarceratu’ haleşte tocăniţă de legume. Papa bun, bun. Acum că ştim cu toţii că latifundiarul n-o să moară de foame putem să ne ţinem liniştiţi degetele înCRUCIşate ca nu cumva să prindă vreo venerică sau mai ştiu eu ce…

Bă, jurnaliştilor! Ăsta-i subiect? Subiectu’ vieţii!  Retoric mă-ntreb ce mănâncă unii dintre voi…

Of, vedeta mea…

Aşa cum promiteam la început, aflăm ceva tocma’ bun pentru poporul avid de informaţii utile: „Cum îl trezește Andreea Mantea pe Ștefan Stan în fiecare dimineață”. Dacă nu ştiţi cine sunt cei doi, e mai bine. Dacă ştiţi, pasul făcut pe pavajul cu intenţii bune e deja făcut. Sincer, când am văzut titlul, mă aşteptam la ceva cel puţin senzaţional. Poate ceva oral. Niet! Nimic. Fata se ocupă de făcutul cafelei matinale în cămaşă şi obligatoriu cu “un decolteu de milioane”. Zău? Doar “de milioane”? de ce nu “de miliarde”? Criză, ha? Ce să-i faci? Dragostea-i vinovată…
De la cuplul de amorezi sărim la o altă ştire de interes galactic: “Vedete goale, călare pe un peşte, într-o campanie bizară FOTO” după cum relatează RTV. Partea mai nasoală e că vedetele alea din poze or fi ele vedete în sat la ele, da’ până la ignorantu’ de mine n-a ajuns faima lor. Aşadar, fără să mă documentez despre ele aş zice că RTV ar putea fi acuzată de promovarea unui softporn zoofilic. De fapt, cică-i o campanie a unui restaurant cu specific pescăresc care promovează “un pescuit durabil, rezonabil, în cadrul căruia să fie interzisă prinderea speciilor pe cale de dispariţie.” Daaa, mă! Bine! Şi degetul ăla în spatele căruia ne ascundem numit “sexu’ vinde” e suficient de gros?

Acum că ne-am tocit neuronii cu anti-subiectele zilei, până la ediţia viitoare, vă doresc o lectură plăcută şi a altor articole de pe blog şi pentru asta vă invit să clickăiţi pe butonul ăla de sus, numit Sumar.

Autor: Bogdan Voşloban

stirile care chiar nu conteaza

R.A.P. (Revista „Anti-Presei”) – 20 Mai 2013 – Ned32News

Pentru că nu mă interesează foarte tare ce se întâmplă cu anumite persoane sau în anumite contexte, indiferent de cât de mare e acel eveniment sau cât de barosan e acel personaj, nu înseamnă că ar trebui să fiu obligat să mestec pe nerăsuflate şi să-nghit pe nemestecate tot soiul de subiecte supranumite “ştiri”.
Reiau Revista Anti-Presei cu focusare directă doar pe una dintre publicaţiile online-ului neaoş. Şi-anume, Adevărul.ro.
Pentru că de ceva vreme am cam lăsat informarea pe locurile secunde, într-o pauză am deschis RSS Reader-ul ca să mai arunc nişte ochi pe titluri. Şi nu mică mi-a fost mirarea să văd subiecte complet inutile publicului tratate ca fiind mare eveniment naţional. În ordinea falsei importanţe o să le enumăr şi acord câte-un scurt comentariu.

stirile care chiar nu conteaza
Uatevarul – stirile care chiar nu conteaza

Începem în forţă cu cel mai important non-subiect din această ediţie – “Explicaţia lui Gigi Becali pentru încercarea de a părăsi ţara cu o zi înainte de sentinţa din „Dosarul Terenurilor”.  Rugăciunea şi dorinţa apropierii de ĂldeSus îl motiva pe Nea Jiji, iconul naţional al românilor pasionaţi de steluţe cu „balon rotund” să fredoneze “te pup, pa pa”. Pare-se că nu a mers precum se aştepta, căci “misterioase îs căile”…aeriene. În orice caz, cui îi foloseşte să ştie când, cum, unde şi de ce pleacă finanţatorul echipei de fotbal, nu ştim. Cert este că acest subiect a devenit mega-breaking-news nu numai în ograda celor lipsiţi de minciună, Adevărul.

Tot în cur’tea lor găsim un aproximativ la fel de important subiect pentru publicul gustător de texte cu “detoate”. Miss Habar_N-am_Să_Număr_Voturile, pentru prieteni şi duşmani cunoscută pe numele ei de încă fată aproximativ mare la cei aproape 40 de ani, Roberta Anastase, se mărită. Da. A dat domnu’! Mai exact domnu’ Victor Farca, concubinu’ de vreo 15 ani al sus-numitei. Ce a dat? Inel de logodnă, bineînţeles. Aşadar, “Roberta Anastase se mărită în 30 iunie, la Palatul Ştirbey”. Chiar mă întrebam dacă nu cumva o să o vedem prin vreun club s-o agaţe vreun individ cu maioul roz mulat şi-un text de genul: “Fata, fata, te fac un bluz?”…

Mai departe în ogradă la paznicii adevărului mai puţin absolut, găsirăm ceva care se leagă cumva de duduiţa proaspăt măritabilă: “Cum erau concursurile de miss înainte de ‘89”. Textul e sub formă de interviu aşa că dacă aveţi morbide curiozităţi sau nostalgii legate de Epoca de Aur, Octavian Ursulescu, nenea acela pe care toată lumea îl recunoaşte la tv, dar nimeni nu ştie cum îl cheamă (şi reciproca e valabilă), vorbeşte despre dinozaurianele ere recent adormite. Aş include interviul ăsta la categoria “ştiaţi că”-urilor. Deci, aproximativ inutil. Dar drăgălaş, cam ca o mâţă pe Facebook.

Închid rubrica RAP de azi cu o microscopică personală cugetare. Adeseori citind presa am revelaţia inutilităţii. Atât a mea, cât şi a lor.

Autor: Bogdan Voşloban

moon not pink

Traficanții de “lună roz”

Luna nu-i roz. Am văzut cu toții asta. Unii poate plini de speranță, alții poate pregătiți cu o super-sculă de fotografiat pentru a captura momentul în care Selene se va îmbujora la cratere. Nimic. Pauză. Doar o lună plină de ea însăși, nenorocită și banală!

Nu și pentru ziare. Au făcut, scuza-mi-ați exprimarea, căcălău de trafic și vizualizări + comentarii pe punerea unei poze imbecile cu o lună roz. Și asta cu ajutorul unui titlu ticluit tocmai bine. Fac și eu o poză ticluită și ulterior ofer și niște link-uri:

moon not pink

Iată și așa-zisa știre care a făcut ocolul internetului de dragul includerii unei manipulări într-o informație banală.

Realitatea – “Fenomenul LUNA ROZ va putea fi observat joi noapte și din România
Ziare.com găsește (sau poate inventează?) și explicații cică plauzibile și științifice – “
La noapte, luna roz! Si eclipsa! (Video)“.
Cancan.ro bate Realitatea la capitolul “cum se scrie o știre”. Zice ca nu-i roz luna ci că alta-i cauza și faza.
Adevărul explică din primul alineat că nu-i cazul să ne scoatem benoaclele să spionăm cerul înstelat.
Alții au citat doar oleacă din preluarea de pe Jurnalul și s-au mulțumit cu traficul făcut de pe urma unicității subiectului. 

Totuși, de ce roz? 

Știrea normală ar fi fost: Va fi eclipsă de lună. “Supranaturalul” de la care s-a dus pe uliță la vale căruța cu rahat e explicat într-un articol de pe space.com .
Pe scurt faza-i și mai banală. Nu o să traduc tot articolul pentru curioșii necunoscători de englezisme care oricum au translate-ul la îndemână. Toată povestea vine de la triburile de “indieni” a.k.a. “Native American Tribes” din zonele de nord și est ale Statelor Unite. Aceștia dăduseră câte un nume fiecărei “Luni Pline”.

De ce roz? Pentru că în perioada asta (adică aprilie) era în exces înflorită o plantă. Florile ei erau, culmea, roz…


Lăsând la o parte înfloriturile și eclipsele aș avea câteva chestiuni de extras din extazul ăsta al presarilor.
Dezinformarea asta cu luna roz nu-i o știre. E o speculație a traficului de net. Cine a făcut-o a făcut-o probabil și din cauza turmismului caprei vecinului. Muri-i-ar!
A doua chestiune: Când citați o sursă, puneți, umple-v-ar cititorii frigideru’ de carne, link-uri. Ei sunt cei care merită decența posibilității de a afla mai mult despre subiect fără să fie nevoiți să facă research pe timpul lor. Sunteți profesioniști, da? Arătați-o!
Dacă citați o sursă care la rândul ei citează o altă sursă, dacă se poate da click-pe-link, citiți, vă rog, articolul original ca să nu mai trunchiați informația și să dați șanse de atacuri de cord babelor superstițioase, da? (mă adresam direct pressarilor).
Vreau să-nchei cu o notă pozitivă  așa că vă las în link un banc vechi cât și cu luna.

Autor: Bogdan Voșloban

Mamaia

Mamaia a venit la Constanța – interviuri cu echipa filmului

Media Pro Pictures a lansat și la Constanța pe 21 aprilie filmul “Mamaia“. Nu o să dau detalii despre film pentru că n-aș vrea să stric chiar de tot surpriza pentru cei care nu l-au văzut încă. Totuși, o să zic pe scurt cam despre ce-i vorba: O bătrână îi povestește unui copil despre un episod când un om de afaceri a încercat să intre în posesia locuinței ei folosind tot soiul de tertipuri. Nu a reușit pentru că Matilda, a.k.a. Mamaia s-a opus. Cum a făcut asta? Vedeți filmul și vorbim după aceea. :)

MamaiaAm reușit după vizionare (mulțumesc MediaPro Distribution pentru invitație) să stau de vorbă cu câțiva membri (actori și regizorul) din echipa care a venit la Constanța la lansarea din Cinema City de la Maritimo. Bineînțeles că am pus și întrebări mai “ciudățele”, dar treaba aia cu “cheia succesului” mi se pare cam fumată așa că am vrut să încerc să arat puțin din ce pot să spună dincolo de sticlă sau “marele ecran” cei implicați în acest film.

Am reușit să pun câteva întrebări, în ordine cronologică luați, următorilor: actorii Paul DiaconescuMădălina Anea, regizorul Jesus Del Cerro și bineînțeles, Stela Popescu. Din nefericire n-am mai apucat să stau de vorbă și cu Valentin Teodosiu.
În continuare, câteva fragmente din discuțiile purtate cu echipa venită la lansare.

Cu Paul Diaconescu am vorbit despre cascadoriile din film (și nu numai) :)

Pentru că vroiam să prind o reacție și de la domnișoara sărutată-n film am mers să vorbesc și cu ea. Așadar iată un mic dialog cu Mădălina Anea:

Am încercat să aflu și câteva lucruri de la regizorul filmului, Jesus Del Cerro. Sper să reușiți să întelegeți combinația de limbă română, spaniolă și engleză. :D

În dialogul cu Stela Popescu am fost 3. Alături de mine i-a pus întrebări și Oana Stupariu de la ziarul Telegraf din Constanța. Nu o să-mi dau cu părerea despre film decât atât: e ok. E lejer. Merită bănuții. Dar, destul text. Mai multe vorbe! Așadar, Stela Popescu în dialog cu Bogdan Voșloban. Cât de tare e? :D

Autor: Bogdan Voșloban

(C)Oo plus (C)Oi egal “Și-acum să vă cânt o piesă din” (B)la sau “Piesa asta este hit”, textierul (n)-a murit

Bla, bla blablablablablablabla bla. Serios? “cai verzi pe pereți”? Și e mega-hit? wtf? Băi, serios? Că mă apuc de ascultat instrumentale de-alea de pe site-uri de sample-uri mocca! Stop! Stai ușurel că pe-un picior de Play nu ai cum să nu te urci în teleguță și să nu zburzi pe câmp. E musai să fie cât mai “blabla” pentru că dacă o dai în subtilități ți se duce dracu’ publicul țintă și ascultă altă silabă hiper-repetată.

Consumatorii de citate poate că îmi vor fi recunoscători când voi prelua de la o amică centrarea venită pe piept și voi șuta Chiril-ic spre poartă cu un oarecare gol în intenție: “Muzică globalizată.Există bucăţi de piese,ritmuri prefabricate. Sunt ca o pizza de-a gata pe care o iei şi o pui în cuptor şi ai făcut o masă pentru prieteni.N-are gust şi o poate face şi vecinul de la etajul doi,dar ce contează?”

“Oi” în versuri

Buimacă introducțiune, nu? Nu-i bai. Vin cu desceațătorul pus pe viteză maximă. Mai pe evidentelea, ne- dumiri/mulțumi -rea vine din cantitatea de “oo”, “oi” și mai puțin “oaie” ce populează zdringhi-zdringhi-ul românesc supraestimat intitulat drept “muzică”. Dar cum Paștele trebuie sărbătorit, și de ce nu și, aproape subliminal, promovat – n-ar strica să aruncăm cu ochiu-n textele pieselor fie cântate fie produse de artiștii cotidianului pentru melomanii momentului.

Așa că, pentru că pare a fi nevoie să detaliem sensul formulei chimice din titlu, întrebarea este Ce “-oo” și ce “-oi” se mai pot găsi prin cele mai recente și masiv promovate melodii din topurile radiofonice românești? Răspunsul? Aproape impresionantă lipsa de imaginație sau voință creatoare a textierilor.oi in versuri
Mai catolic decât recenții papi, mă foiesc cu urechile între căști când zapez radiourile. Știu că bârna din ochiu-mi mă-mpiedică să fiu obiectiv când listez paiele înfipte în retinele “artiștilor” cotidianului, așa că n-am pretenții de analiză pentru textul ăsta. E doar o observație a unui om care din când în când are vreme și dispoziție să meargă pe E=mc2-istul principiu: “it’s just that I stay with problems longer.”

Cercetătorii spun…
Astfel, preocupat oleacă de întrebarea “Cum stimulează versurile melodiilor consumul de ouă și carne de oaie?”, am aruncat cu întrebarea după amicul Gugăl să văd de nu cumva sunt singurul cu astfel de întrebări. Surprinzător, nu-s. Niște cercetători făcură cercetare în domeniul “The influence of music on consumer behavior”. Chiar mai specific de-atât, am găsit pe-un site (nu pot garanta autenticitatea materialelor de acolo, da?) un text care mi-a atras atenția: “Is there an effect of subliminal messages in music on choice behavior?“. Așa că m-am pus pe lecturat. Sumarizând aș extrage niște concluzii, dar mai bine … nu. N-are sens să vă stric plăcerea citirii a câtorva pagini.
Mă-ntorc la Clasamentul Muzical al oilor, ouălor și, cu liniuță de la capăt sesizez “invazia” entităților lânoase prin turmele de cuvinte înțărcuite în textele muzicii române. Cu o mică paranteză înainte de enumerație mai adaug că tot în studiul link-uit mai sus, deși nu era neapărat nevoie, se mai spune printre alte chestiuni că pupilii ar fi mai sugestibili. Continui cu viteză spre finalul parantezei aducându-mi cu un oareșcare drag aminte că “băiet fiind, muzici eu fredonam” și Barbie Girl sau Lonely ieșeau din coardele-mi vocale fără să am habar ce naiba zice textul.

Oi, oi, oi.

Moda includerii behăitoarelor într-un fel sau altul în texte pare să fie o mare jmecherie. Începem finuț cu Cai verzi pe pereți care ne propune o piesă din “lalala lalala la”: - Noi o complicăm în această fugă disperată. Loredana vine cu o “testiculență” udă în Apa: - Aşa coincidenţă n-am mai întâlnit.  Petrecerea cu multă “iarbă” verde îi anturează pe amicii lui Petre: - Hei, cine e cu mine? Noi! ! unu, doi dar nu văd pe nimeni! Sindrofia semi-zoofilă continuă cu mirarea “Vaii, da ce-avem noi aicea?”. Nu-i nevoie de a ne mai mira de bucuria exprimată referitor la existența “căprioarelor”. Nici domnul Ghici-Cine care pune problema de Onoare în atenția melomanilor nu scapă de un pic de behehe prin text: Noi nu ne-am ajutat, n-am învățat din greșeli.

Pe locul 1, cu trofeu, coroniță, poză cu tot colectivul, masă, dans, sarmale, lăutari, apreciere, “laicuri și șeruri” toate puse pe-un piedestal vine turma pe care cei 3 ciobănași ar privi-o cu jind. Ale lor 300 de spartance nu se compară cu mialele înfipte-n perne. Și nu de-alea nasoale de te doare cârca dimineața ci de-alea pufoase: Perne Moi chiar din titlu bagă la linia din față lâna cea mai cea. Inevitabil textul e plin de “oi”-uri.

- Și pernele moi Și ochii mei goi
Suspină la vise promise în doi

- Ca doi copii, girl, visam amandoi
Și-am încercat să trăim viața-n doi
Am trecut prin soare, tunete și ploi
Până când tu sau eu am făcut pasu-napoi

I miss you everyday, but you see I have no choice
To let you down, baby, e mai bine pentru noi
Nu vreau decât să uit, sau să dau timpu-napoi
Și să-mi aleg iubirea într-o frunză de trifoi.

Fără concluzii

Poate că unii au mai multă răbdare să studieze fenomenul și vor ajunge la concluzii cel puțin interesante. Câte oi, ouă sau alte asemenea “creative” rimatice silabe or fi, mi-e frică, sincer, să aflu. Subiectiv, finalizez aproape apoteotic: “Unde dai, și un’ se umflă” e backbone-ul ruletei rusești a textelor de melodii. Nu mă leg acum foarte tare și de liniile melodice care par a fi făcute în obișnuitul stil plagiaristico-remixoid. Cică imaginația e nelimitată. Poate pentru unii. Pentru alții însă limitele par a-și arăta colțișorii de lapte.

Autor: Bogdan Voșloban

Bentița, fetița și tărâța umflată

O fetiță cu bentiță… ajunge subiect în presa națională

Cu ceva vreme în urmă, mai exact,în urma unui gest făcut pe 15 martie 2013, o elevă devenea cap de afiș pentru calupurile de știri. sabina bentitaMomentul cu pricina marca ziua maghiarilor de pretudindeni. Pe scurt: eleva și-a împodobit pleata cu o bentiță tricoloră taman de ziua maghiarilor. Rezultă un scandal în care se face o anchetă internă la instituția de învățământ (și nu numai) pentru că “mamzela” în cauză își primise amenințări și înjurii din partea unui etnic maghiar.

Mă întorc la ultima parte din titlu pentru a sublinia cum se resuscitează o temă preferată a presarilor. Drept urmare, retoric îmi pun două întrebări:

- De ce nu se transformă în subiect de interes național fiecare moment în care o elevă de liceu primește cadou de la vreun mârlan un frigider plin cu cărniță? (nu, nu de cal – am fi prea optimiști cantitativ).

- De ce solidaritatea românească pare să funcționeze pe principiul “anti”? Adică de ce nu ne anturăm să susținem multiculturalitatea și comunicarea inter-etnică? Mergem turmist cu tolba plină de vorbe dure împotriva unui fapt, eveniment sau principiu. Cel puțin așa pare…

Nu contest faptul că orgoliile sunt niște catalizatori motivaționali puternici. De asemenea, nu vreau sa minimizez problemele existente în comunitățile româno-maghiare. Și, nu în ultimul rând, vreau să precizez că nu sunt nici pro nici anti maghiarime.

Multi-etnicitate dobrogeană

Din Transilvania mut degetul pe harta României unde-i marea și mă pălește iar mirarea (nah, că ieși și rima). Oare n-or fi și în Dobrogea probleme în comunitățile multi-etnice? Ar merita adus în prime-time cum se înțeleg diversele etnii dobrogene? Pentru că sunt diverse. Totuși, măcar în aparență, dacă nu și pe bune, lumea reușește să coabiteze (și, da: cred că a coabita ar trebui să fie folosit în asemenea fraze). Nu pare să vină nimeni cu ciomaguri tricolore să-i dea vecinului cu flamura-n freză. Nu deranjează pe nimeni decorarea coafurii cu stegulețe, cordeluțe sau bentițe-n trei sau alte culori. Cum reușesc oare?

Uitându-mă-n oglindă văd că nu-s suficient de “ancorat” în nici una din realitățile locale din regiunile menționate mai sus. Românește mă uit la capra, a.k.a. publicația vecinului și îmi apare în cap ca un pop-up o nouă întrebare:

- Cât de bine știu știriștii cum stau lucrurile “la fața locului”? Din ce se-ntâmplă, cam cât și cum ajunge până în redacțiile instituțiilor de presă?

Cum umflă presa tărâța

Din nou revin la tărâța umflată din titlu. Mă îngrijorează ca nu cumva preocuparea asta aproape excesivă a “press-atorilor” de informații pentru manifestările pro sau anti-maghiarime să nu cumva să ducă la o premisă nedorită. Și-anume: problema să devină după o suprasaturare a publicului o chestiune care să fie privită ca un spectacol și, ulterior, să nu mai fie interesantă. Să nu mai fie prezentată. Să apară din această cauză probleme și mai grave. Lipsa de subiecte să ducă oare astfel la o “armăsăreală” a țânțarului?… Știți povestea cu Petrică și lupul, nu?

Închei cu un citat care la vremea lui (de ziua națională a României) a făcut niscaiva tam-tam. Laszlo Tokes, Vicepreședinte în Parlamentul European (la acea dată): “”bunăvoința necondiționată și loialitatea nu ne pot face să uităm că este și o zi de doliu pentru Ungaria”, deoarece actuala “Românie a fost născută prin divizarea Ungariei”. Nu intru în dezbaterea despre autonomie pentru că mă mulțumește formularea actuală din Constituție: “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.”

Autor: Bogdan Voșloban

Pseudo-vedeta prin alăturare

pseudo starRecent am fost martorii a două pseudo-evenimente cu protagoniștii aferenți. Primul, într-o ordine întâmplătoare ales, despre care presa a făcut valuri, este cel cu Mica. Cine e această femeie? O tanti de vreo 30 de ani care în tinerețe a fost în echipa unei emisiuni pentru copii. Deci e vedetă? Oricine apare la teveu e vedetă? Păi dacă e așa, ar trebui să fie pe același podium și duduile prompteriste de la meteo sau personajele episodice care întâmplător au o tangență cu un eveniment.Curioși să vedem dacă există “rețete pentru vedete” răsfoirăm superficial paginile www-ului. Pentru începătorii într-ale “starismului” televizionistic abc news are niște sfaturi.

Numero due pe dezordinea de zi vine de la fratele lui Randi. Da, acel cântăreț care cândva se combinase la vedeteală cu Marius Moga și rezultase mai mult sau mai puțin “trupa” Morandi. Pe lângă faptul că de Randi nu prea am mai auzit mare lucru în ultima perioadă (fac mea culpa pentru lipsa de interes), de fratele său chiar nu era cazul să știu. Background-ul poveștii? O mică evaziune de vreo sută de mii de euro.

Acum că avem materialul clientului la îndemână, putem lucra cu el. Despic firul în doar două ițe și mă întreb: Foamea de bani pune presarii la treabă să vedetizeze pe niște aproximativ nimeni ai prezentului? Trebuie să precizez că apreciez aspectele caracterizante ale laturii profesionale din viața oricui și că n-am nimic de împărțit nici cu Mica, Randi sau frate-său. Ce mă bâzâie e musca asta a tabloidizării. N-o să doarmă o țară-ntreagă de grija unuia sau altuia că are o boală sau a țepuit statul cu o sumă? Capul tot între urechi va fi pentru toți la momentul întâlnirii cu Monsieur Ene așa că bine-ar fi să ne bucurăm mai puțin de invaliditatea ieduței vecinilor. N-o să se întâmple, însă. Parafrazând o vorbă cu umiditate și pietriș – presa scrie, vedetele rămân. Problema e atunci când vedetele nu prea mai au strălucirea de odinioară dar presarii le bagă în aceeași desagă.

Autor: Bogdan Voșloban

(A)normalități (im)personale | you’re it!

Urăsc termenul “leapșa” și poate datorită faptului că nu prea am priceput pe vremea când jucam chestia asta pe bune care-i faza cu “tu ești…” Am primit propunerea de la Domnul Javra și pentru că îi apreciez stilul, am zis să-i onorez propunerea de a face enumerarea ideilor ad-hoc puse-n joc pentru un subiect ca ano®malitatea.

You’re it

Nu prea am avut chef să caut răspunsurile identitare nici la vremea când unii se descoperă și nici mai târziu așa că am tendința de a privi fiecare experiență cu o naivitate pubertară plină ochi de speranță. Tot ce zboară ar putea să se mănânce dacă e pregătit cum trebuie și pus în farfuria cui trebuie. E o chestiune de sincronizare.

Despre je, numai de bine. Mi-s cum m-am construit de vreo douăzeci și mâine 6 de ani și dacă ar fi să schimb ceva la mine ar fi probabil dozele cofeinonicotinice.

În oglindă nu mă uit decât metaforic pentru că fizic mă plac. Poate doar eu, sau poate și alții, nu știu. Aș prefera totuși certitudinea ca vorba să fie despre un gen frumos nu unul tare atunci când îmi primesc aplauzele.

E o vorbă: “Nici prea-prea, nici foarte-foarte”… De ce? Ce-au extremitățile? De unde atât balanțism în idealul urmăribil? Uite că aici dezvălui cu lupa intratul meu prin bălă-Ree: Fie că am fost juos di tăt, fie că am fost pe cerul Nr. 9 călare, arareori mi-a plăcut (și-acum sunt sincer cu mine, da? Oricum rămâne între noi, nu?) să mă pun într-un echilibru. Oaia verde, sau ăla cu creierul care se scurgea pe exteriorul cutiei în afara căreia cică s-ar gândi mai bine, mereu mi s-au potrivit ca un tricou croit special pentru mine. Chiar și atunci când o dau în bară parcă se-ntamplă într-un fel cumva… deosebit. Coo-coo? Poate.

Nu mă deranjează minoritățile de nici un fel pentru că mă privesc pe mine ca pe o minoritate. Mă imaginez în China sau în Africa și e destul. Dacă aș găsi încă doi ca mine aș face partid și-aș strânge voturi pentru a ne apăra interesele înfigând stegulețe în orice. NOT. Oricum, partea cu “nu mă deranjează” e pe bune.
Mă deranjează fanaticii imbecili. Îmi plac fanaticii inteligenți. Oamenii care pun pasiune sunt un fel de maimuță din care prefer să cred că am evoluat și eu.

Enumăr câteva bizarerii private după care mă pun la hodinit pân’ la o următoare postare:

- nu îmi place fotbalul și dacă ar fi să exagerez, nu prea mă dau în vânt după sporturi în general. În afară de sex, datu’ cu bicicleta e singura activitate pe care o văd cu ochi buni.

- nu îmi plac mașinile și mă pricep la mecanică cam cât mă pricep la chirurgie pe creier: știu că există niște chestii pe-acolo care fac niște chestii… sună fair?

- nu pot să beau mult. Rar beau și uneori exagerările sunt datorate depresiilor.

- nu sunt ciorbist. Nu-mi plac ciorbele, nici măcar alea făcute ca la mama sau bunica acasă.

- ciudat, dar adevărat: nu-mi plac sânii mari. Pentru că atârnă.

- țuica nu pot să o beau. Crudă sau fiartă, după două sorbituri mă gândesc la rațele nesătule. (Și, da: am încercat mai multe sortimente din mai multe locuri, însă cu același rezultat).

Atât. Ar mai fi unele lucruri de spus dar mai e vreme. Lepșuiesc mai departe, într-o enumerație făcută într-o aleatoare ordine, dacă or binevoi să-mi accepte propunerea, pe următorii: Emil Călinescu, Cristi Moise, Silviu Stănciulescu și Ionuț Staicu.

Autor: Bogdan Voșloban

A personal blog for public entertainment

in2wellness

Traieste iubind! Iubeste traind!

Din Viata

I am the master of my fate: I am the captain of my soul.

Reportaje-Live

“v-am lasat saraci si prosti …v-am gasit si mai saraci si mai prosti” ( Constantin Brancusi despre poporul roman)

Erminutza's Blog

Just another WordPress.com site

Ganduri nespuse

Ce e frumos nu poate fi obscen.

Oglinda catre prezent

O viziune colorata, a unui peisaj gri...

In jurul Kadiei

citesc, călătoresc, admir, glumesc, gust, scriu

Zizzou ori piramidonul rosu?!?

Cândva „Franta ori piramidonul rosu?!?”

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 450 other followers