Recenzie – “O scrisoare pierduta” – Teatrul Masca in aer liber

Spectacolul a inceput cu o voce din off care anunta ce aveam sa vedem. Din cauza aerului liber ocupat de vocile publicului avid de cultura vocea din boxe era destul de bine acoperita.
Dupa ce a terminat ce avea de spus de dupa caravana cu banner-ul teatrului Masca au inceput sa vina inspre scena personajele.
Mersul “in civil” al acestora nu anunta nimic din ce-avea sa urmeze.
Ajunsi in fata scenei au intrat in grupuri mai mici si si-au asumat pozitiile de “incepere”.

Teatrul Masca scena in aer liber
Teatrul Masca scena in aer liber

Nici o vorba, Nici una. Asa s-a desfasurat intregul spectacol.
Poate ca unii nu sunt familiarizati cu conceptele de “statuie vie” sau “teatru dans” insa ambele pot fi folosite pentru a descrie spectacolul.

Actorii foarte bine alesi dupa statura, conformatie, dimensiuni si trasaturi faciale au fost ajutati de costumele bine realizate si in ton cu conceptul de “statui”. De asemenea machiajul simplu cu accente care sa sublinieze trasaturile caracteriale a adus un plus important in intelegerea povestii. (Da, stiu ca e opera dramatica, dar e tot o poveste indiferent de stil).

O scrisoare pierduta personaje
O scrisoare pierduta personaje

Relatiile dintre personaje si conflictele au fost reduse la esente si reprezentate prin miscari sugestive punctate de coloana sonora anume creata/aleasa pentru aceasta reprezentatie.
O melodie obsesiva cu accente de percutie si cu teme care se repetau a insotit de la un capat la altul dezvoltarea conflictului.

Sugestia ca si imagine si imaginea sugestiva ca si mesaj transpus intr-un metalimbaj a creat o punte transcedentala intre ceea ce se intampla pe scena in aer liber si eternul sufletului uman.

Publicul n-avea nevoie de text.
Pe vremea mea (acum vreo cativa ani buni cand eram student la teatru) ni se spunea ca textul e un pretext. Jocul actoricesc, trasmiterea unei idei, a unui sentiment, exprimarea unei realitati plauzibile prin altceva decat text (si da, am folosit “decat” corect in fraza asta. Aviz iubitorilor “decat-ului” folosit aiurea), e ceea ce devine si este arta si deci un limbaj universal.

O scrisoare pierduta personaje : Cetateanul turmentat
O scrisoare pierduta personaje : Cetateanul turmentat

Regia, scenografia, tehnica, talentul s-au imbinat perfect intr-o piesa arhicunoscuta pe care nu credeam ca o sa invat din nou sa o iubesc. Ocazia mi-a fost oferita de Teatrul Masca.

Respect, stima, admiratie: asta spuneau palmele mele nesatule de a oferi binemeritatele aplauze.
A fost o seara superba.

PS: sunand o amica dupa spectacol am intrebat-o: “Cine are nevoie de cuvinte?” Genial mi-a dat raspunsul: “Prostii”.

Autor: Bogdan Vosloban

Anunțuri

5 comentarii

  1. Cu siguranta drumurile noastre toate se vor intalni cel putin inca o data. poate chiar de mai multe ori 🙂 Cand ceva ne atrage atentia ne place sa pastram un ochi atent asupra domeniului cu pricina. Pana la o data ulterioara, spor la toate si spectacole admirabile va doresc! 🙂

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s