FAO avertizeaza: Preturile alimentelor au crescut cu 1.4% in septembrie

Conform FAO, în luna septembrie, preţurile alimentelor, au crescut, la nivel mondial, cu 1,4%, fiind influenţate de scumpirea cărnii, lactatelor şi cerealelor.

Autor: Bogdan Voşloban

Aceeaşi organizaţie informează că această creştere vine după două luni de stabilitate. Anul acesta au existat îngrijorări, la nivel mondial, privind posibilele scăderi ale rezervelor de alimente deoarece seceta a afectat culturile de cereale în zonele centrale şi de vest ale Statelor Unite dar şi în Europa şi Asia. FAO prevăzuse deja un declin al producţiei de cereale, la nivel mondial, pentru acest an.

FAO ridică un semnal de alarmă
Preţurile alimentelor au crescut cu 1.4%, în septembrie

În prezent, se estimează o producţie de 2.286 de miliarde de tone de cereale, în scădere faţă de cele 2.295 de miliarde de tone estimate cu o lună în urmă. Există, deci, o scădere de 2.6% a producţiei de cereale faţă de recordul înregistrat de recolta din 2011. FAO menţionează că efectul se va vedea în reducerea semnificativă a rezervelor de cereale la nivel mondial până la finalul anului 2013, dar a explicat că există indicii încurajatoare pentru culturile de grâu din 2013. […]

Mai multe informaţii pe acest subiect găsiţi  în  Q Magazine

Sursa: http://qmagazine.ro/actual/fao-ridica-un-semnal-de-alarma-preturile-alimentelor-au-crescut-cu-1-4-in-septembrie/

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s