Plăcerea lecturii – SuperBlog2012

În urmă cu foarte mulți ani, pe vremea când dragostea era patimă pură iar pasiunile se făureau din însăși esența atomică a materiei, o vacanță de vară a fost profund marcată de lectura unuia dintre cele mai bune romane SF scrise vreodată: Dune.

Nemira- plăcerea lecturii
Nemira- plăcerea lecturii

Pentru că un sinopsis și alte detalii despre romanul acesta și autorul său se pot găsi rezultate destul de rapid, eu voi povesti despre ce este vorba în carte și nici câte premii a primit.

Era vară, asfaltul topit înghițea șlapii când traversam strada pentru a-mi lua înghețată. Chiar și nopțile erau fierbinți. Nu conta însă nimic pentru că îndată ce paginile romanului începeau să curgă realitatea devenea o banală imitație a unei lumi incredibile. Timpul se oprea și cuvintele fugeau prin fața ochilor nesățioși. Ceilalți copii se auzeau din spatele blocului cum țipau, râdeau, cântau… Vocile lor însă curând dispăreau pentru că un nou val de acțiuni, interacțiuni, personaje, situații schimbătoare și contexte extraordinare îmi invadau mintea și sufletul.

Ce a însemnat pentru mine Dune? Mult. Dincolo de emoțiile trăite odată cu personajele din poveste și dincolo de toate elementele fabuloase pe care le-am descoperit în volumele acestui roman, el mi-a pus un important punct pe i-ul imaginației proprii. Mi-a pus întrebările la care eu căutam de ceva vreme răspunsuri. A reușit să aprindă în mine dorința de a visa, de a vedea cu mintea, de a înțelege și accepta dincolo de aparențe.

E greu mai ales pentru un copil să citească acest roman. Chiar dacă este așa, totuși e recomandat ca acest lucru să se întâmple. Un adult reușește să aibă elementele cognitive necesare pentru a nu se lăsa atât de puternic dus de val. Un suflet tânăr și curios, însă, indiferent în ce corp s-ar afla, se va putea deschide către o lectură care oferă plăcere și surprize la fiecare pas.

Multe sunt detaliile care impresionează, șochează sau pur și simplu surprind în acest roman, însă din toate eu am ales un singur aspect despre care aș vrea să detaliez. Memoria ancestrală. Întotdeauna cred că am avut o înclinație să credem că există ceva acolo “dincolo”. Abilitatea asta a maicilor din ordinul Bene Gesserit din roman cred că mi-a pus puțin mai mult decât mă așteptam imaginația la treabă. În timp ce treceam prin povestea multi-structurată a romanului mă întrebam mai mult sau mai puțin retoric “cum ar fi dacă aș putea să accesez memoria unor persoane care au trăit de-a lungul istoriei”. Ce-i drept, ar fi un subiect destul de bun pentru premisa unei noi povești ficționale.

Dacă ar fi să recomand cuiva niște titluri, acest roman ar fi cu siguranță în clasament, poate chiar pe unul dintre locurile de pe podium. Asta datorită faptului că lasă niște semne de întrebare și răspunde unei game largi de pretenții ale pasionaților de lectură.

Ceea ce nu aș recomanda unui posibil viitor cititor al acestui roman ar fi să nu “sară” sau să se grăbească în parcurgerea firului roșu. Cu siguranță odată ajuns la finalul lecturii și după ce povestea “se va așeza” în mintea sa, acest roman va deveni unul dintre cele pe care le-ar trece pe lista de “recomandabile”.

Autor: Bogdan Vosloban

(articol creat și înscris în concursul Super Blog 2012)

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s