Testament … de dragoste

După ce fusese deconectat de la aparatele care îi susțineau ritmul cardio-respirator ea îi dădu ultimul sărut. După ce-și dezlipiră buzele, în mod ciudat ochii săi se îndreptau către sertarul dulăpiorului de lângă patul de spital.

Ultimul beep fu redus la tăcere de asistenta care apăsă pe butonul de off al monitorului cardiac.

-Lasă-ne puțin singuri, te rog. Îi spuse ea asistentei în timp ce privea către dulăpior.

Deschizându-l, dădu peste un plic. Înăuntru o coală:

 

Testament:

Las toate amintirile mele memoriilor tale.

Cerului îi cer ceruri senine pentru tine.

Jur cu sufletul eliberat că moartea nu ne va despărți.

Păcatul de-a te fi iubit, să-mi fie eternă pedeapsă dulce.

În ochii tăi citi-vor de sus îngerii incomensurabila dragoste ce-ți port în mine printre stele.

Pașaportul geloziei pe-un altul, ce-mi dă acces nelimitat la diavolească durere, va fi pecetluit de ultimul nostru sărut.

Cartea sentimentelor trăite în doi își va flutura filele scrise cu font-ul pasiunii în locul inimii împingând viață în titlul fiecărui capitol al poveștii noastre.

Nopțile albe de amor cu tine vor fi celeștii aștri ce-mi vor lumina eterna ethereală existență.

Dorul de tine mă va transforma în Prometeul zilnic torturat.

La incantația suavelor tale buze: “te iubesc”, îmi voi smulge aripile. Luciferian și decăzut din grații mă voi întoarce în inima ta ca un fior cald, eu, demonul din ochii tăi scăldați de lacrimile dragostei.

Poeții, romancierii și toți cei care vor scrie vreodată despre dragoste, vor avea povestea noastră ca și reper în locul shakespearianei “Romeo și Julieta”.

Eminescu se va uita la mine cu ciudă că nu te-a avut ca muză, iar Bacovia va da bucuros plumbul pe aurul cu care obligatoriu, prin legile scrise se va relata în fiecare cuvânt orice poveste de iubire.

Toate cuplurile ce vor exista de-acum și își vor spune “te iubesc”, “mi-e dor de tine”, “sărută-mă”, “ține-mă în brațe”, vor ști exact ce este aceea iubirea doar spunând “noi” pentru că în dicționare “noi”, lângă explicație va  avea de-acum fotografia cu noi.

Un ultim cuvânt și-o ultimă rugă închin acum către tine: acoperă-ți inima cu ceva: cu umbra celei din urmă frunze pe care-o las să cadă din copacul vieții mele, a cărui sevă a fost dragostea noastră.

Autor: Bogdan Voșloban

(creat și înscris în concursul SuperBlog 2012)

 

Anunțuri

2 comentarii

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s