Îndrăznești mai mult în funcție de context

-cică pamflet –

Din înțelepciunea populară citare:

“Ești frumoasă ca o stele,

Tu mi-ai rupt inima-n doi.

Toate sufletele mele.

Bate pentru tu și noi!”

Cam așa ar începe răscoala estetico-de-bun-simț împotriva pițipoancei mai puțin de lux și mai mult de maidan, care odată ce a găsit cașcaval la Papichullo în borsetă, aruncă ochiul hiper-rimelat în monitor și “gugălește” niscaiva biju-uri prin site-urile de profil.

În minte îmi vine însă, iar un citat, de data asta mai Parazit, așa…

“Drace, cum p—a mea se face?

Țăranii vor să-mbrace

Doar Gucci și Versace…”

Până la urmă a tunat și i-a adunat așa că se potrivesc și se completează reciproc mai bine ca un deget mijlociu într-o mănușă de sudură. Să le fie de bine și să facă pui. Nu de alta, dar ministresa educației zice că-i nevoie de plozi pentru că n-avem cu ce umple grădinițele…

Prea lungă introducerea? De acord.

Nu am nimic cu gustul omului, încerc doar să argumentez o idee. Știm cu toții că “gusturile nu se discută”…

Daaaa, bine! Se discută! De exemplu la Moaște dacă mergi la Iași sau la Patriarhie, babele evlavioase pline de Christinel în vene vor bârfi despre aia, și aia și ailaltă cum sunt îmbrăcate, încălțate, asortate…( celelalte muieri).

Nu se discuta? Serios? La mall când din lipsă de chef de stat în casă și lipsă de finanțe în portofel lumea face ture cu ochii zgâiați prin vitrine despre ce se discută? Vreme? Politică? M-ar mira…

Gusturile se discută de către alții, și ele sunt cele care crează prima impresie și… încă ceva. Se și educă. Da! Surprinzător, poți să ai un fler bun, dar poți să și știi ce cu ce și când dar mai ales pe cine se potrivește.

Nu sunt fashionist, stilist, om care să se priceapă în domeniul modelor, trendurilor, colecțiilor toamnă-iarnă. Nu. Ce am însă, este o pereche de ochi. Sesizez exagerările și excesele. Văd unde ar trebui trasă linia și pus punctul. Cam atât.

Două exemple voi da.

Primul este despre un domn, foarte bine construit. Poate un pic prea bine la cele 210 kilograme cât arăta cântarul după ce a coborât de pe el. Era vară, eram în Neptun și un cântaragiu ambulant își făcea bani de șaorma stând cu aparatul de măsură. Văzându-l pe Nenea cel Mare că vrea să cotropească acul indicator de greutate m-am dat mai aproape să văd și eu cât arăta.

După ce s-a coborât, a făcut un stânga-mprejur și am observat ceva mult mai interesant. Omul era blindat de aur. Galben, alb… și de care-o mai fi. O cruce imensă la gât cu un lanț gros de două degete care îi strângea jegul la ceafă. Cu excepția degetului de Like toate erau acoperite de ghiuluri. Sincer, după uimirea unei astfel de apariții, retoric mă-ntrebam dacă nu cumva are vreun piercing făcut … pe undeva. Tot goldish-style, bineînțeles.

Exagerez?

Ok.

Exemplul numărul 2:

Seară, frumos afară, atmosferă romantică, vară, terasă, eu ajunsesem cu 15 minute mai devreme că, deh! Îmi place punctualitatea.

Fumam o țigară, ochii pierduți în zare… așteptam să-mi vină partenera pentru acea seară.

La două mese distanță două domnișoare discutau, ce-i drept, un pic cam tare, suficient încât să-mi atragă atenția.

Mă uit, rămân efectiv cu gura căscată. Și nu din cauză ca erau urâte sau ceva… din cauza contrastului!

Una era finuță, minionă, drăgălașă la trăsăturile feței, picior peste picior, într-o rochie neagră, cerceluși fini atârnând puțin sub lobul urechii, un pandantiv potrivit care sclipea tandru la baza gâtului,  ziceai că e coborâtă din vreo pagină Luxury Gifts.

Cealaltă, două roate aurii în urechi, un ditai pietroiul cocoțat pe inelul care, zicea ea către cealaltă, “e-așa fată, să păcălească pe proști! Eu de fapt nu-s logodită.”… “cred și eu!”, mi-am zis…

Dar, nu mă mai miră nimic având în vedere că Nikita a avut copil, iar Franța deportează pe bandă rulantă diverse grupuri… (am zis de la început că nu am nimic cu nimeni? Ei bine, nu am.)

Revenind la duduie: un lănțău aproximativ la fel de gros ca al Micului Gigant din primul exemplu, îi șiroia de sub pleata șuvițată, bineînțeles blond, deși ea era clar de-o nuanță mult mai dark.

În nas, înfipt într-o nară, un zbenghi îi strălucea dureros de ostentativ așa că am mulțumit destinului cân am fost salvat de la această priveliște apocaliptică în secunda când mi-a sosit prietena, mi-a surâs dulce, întrebându-mă celebrul “ce faci?”. Am uitat totul.

Femeia pentru mine ar fi desertul preferat. Chiar și-așa, oricât de tare ți-ar plăcea un gen de deliciu … exagerarea e ceva care îți poate oferi premisele pentru neplăceri …

 

Autor: Bogdan Voșloban

(articol creat și înscris în concursul SuperBlog 2012)

 

Anunțuri

2 comentarii

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s