Ieri, pe vremea mea

M-am conectat la internet prin infraroșu. Am umblat cu teancuri de dischete. Am instalat un joc prin casetă. Știu ce înseamnă „cap de redare”. Walkman era cu mine agățat de gaica de la pantaloni cu căști de-alea cu burete ieftin si cordeluță de plastic care în maxim o săptămână se stricau. Andre, Asia și 3REI SUD – EST erau trupele momentului.

Frumoase amintiri. Pun pariu că mulți dintre cei de vârsta mea se regăsesc, măcar puțin în enumerația de mai sus. Și totuși Siemens A50 a fost primul telefon. 486 primul calculator. Prima dată când am avut un casetofon cu CD-player mi-am permis din banii mei să-mi cumpăr un singur disc original. „Meteora” celor de la Linkin Park mi-a stat nopți la rând alături în timp ce fie citeam, fie învățam, fie mă jucam pe calculator. Și-acum încă mi-s dragi piesele de pe albumul ăla! 😀

Primul telefon cu touch-screen a fost un Philips 755. Îmi luasem nu știu ce opțiune care mă lăsa să mă conectez la net prin Gprs. I-am umblat în setări și cu un adaptor infraroșu pentru PC intram pe net de pe calculator. Zeci bune de secunde dura până când mi se încărca Google!

Acum? Nu prea are sens să spun ce-i acum. O să fac totuși de dragul enumerației cunoscute o mini-nominalizare. Net de-ăla, “țeavă” pe 4G, tablete, retina display, smartphoane, televizoare LCD, aparate foto digitale, laptop-uri și desktop-uri superperformante cu Quad-core…

Dar parcă nu mai e la fel sentimentul, nu? Am impresia că odată cu trecerea timpului am devenit mai imuni la avansul tehnologic. Nu mai e megafiță să ai o sculă de megafiță. Tot țăranu’ are iPhone, Android, și Windows 7.  Oare snobismul sau doar noutatea ne atrăgea, mai ieri, către tehnologie? Ne-om fi obișnuit? Nu ne mai pasă? Aurul nu mai e aur dacă îl poartă oricine?

Nu știu. Ieri, pe vremea mea, lumea era ceva mai vie. Acum zombii sunt toți la metrou sau în troleu cu ochii-n display-ul de nu știu câți inch, gâdilând ecranul tactil al mini-legăturii cu lumea virtuală în care și-au vândut o bucată de suflet relativ însemnată diavolului „veve-vistic”(n.b. www).

Autor: Bogdan Voșloban

(articol creat și înscris în concursul SuperBlog 2012)

Anunțuri

16 comentarii

  1. Ai foarte mare dreptate.Pe atunci se nasteau in noi sute de sentimente cand aveam ocazia sa stam putin pe net sau macar pe pc,dar acum, acum toate astea`s banalitati….Din pacate:(

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s