Negociaţi-vă bătrâneţea!

Când ai douăzeci de ani ai impresia că lumea e la picioarele tale şi nu ai timp să te gândeşti la cum vei arata şi ce vei face la pensie. Bătrâneţea nu este un concept atât de abstract, aşa cum  îl vedem noi şi nici nu trebuie ignorat în favoarea principiului carpe diem.

Stând în metrou am vrut să închid ochii, să nu analizez scaunul liber care despărţea un tânăr şmecher cu aer de capitală de un bătrân care, surprinzător, avea câteva trăsături comune cu personajul cool aflat la un loc distanţă.

E ciudat să vezi cum teneşii rebelului se vor transforma în ciubote cumpărate cu un singur scop – să ţină de cald, cum şapca trasă pe ochi devine o bască cât mai ridicată pe frunte să nu cumva să fie piedică la urcatul scărilor.

E trist să ţi se arate semnele luptei cu viaţa şi totuşi zâmbesc când văd cum se stinge fumul „celebrităţii” pe care ne obligăm să o trăim pentru a fi în pas cu ceilalţi, cu moda şi cu toanele societăţii în care ne consumăm existenţa.

După ce ne-am lipit nasul de geamul unei vitrine timp de câteva minute, hipnotizaţi de vreo hăinuţă sau vreun joc pentru calculator, muncim toată luna să ne „împlinim visul”.

Priorităţile noastre de fapt sunt nişte mofturi care se transformă repede în vechituri pentru că deja nu mai sunt în trend şi uite aşa alergăm o bună parte din viaţa noastră să prindem şi noi curentul dictat de cei născuţi pentru a face profit.

Nu pot să afirm decât din auzite despre vremurile bunicilor noştri, că atunci era mai palpabilă unitatea între oameni. Cu siguranţă că nici nu existau atâtea tentaţii şi nu era atât de accentuată dorinţa de stratificare, de diferenţiere de ceilalţi prin lucrurile materiale.

Nici sistemul nu le punea la dispoziţie atâtea lucruri şi nu pot să fiu ferm convinsă că dacă ar fi avut magazinele pline şi putere de cumpărare ar fi rămas la ideea de simplitate.

În orice caz valorile se schimbă atât de rapid, încât stau şi mă întreb: oare pe ce vor pune preţ copiii, nepoţii mei? Cât de degradată sau tehnologizată va fi lumea când mă voi afla eu pe scaunul bunicului de astăzi?

Încercaţi un astfel de exerciţiu şi veţi avea îndoieli cu privire la valorile care vă conduc acum. Sunt bune sau rele? Dacă noi suntem buni, atunci cum este societatea consumeristă în care trăim?

Nu este vorba despre o revoluţie în materie de valori şi societate. Nu vom face asta niciodată peste noapte, indiferent cine ar veni să ne mobilizeze în acest sens, pentru că schimbarea vine din interiorul fiecăruia dintre noi, fără să aşteptăm să facă cel de lângă noi primul pas. Dar ar trebui să ne oprim din alergătura asta zilnică şi să ne gândim – noi ăştia de la douăzeci de ani când îi privim pe cei de cinsprezece spunem aşa cu ciudă:  „he he, când eram noi mici ne distram mai mult, ne jucam mai mult, nu aveam ţoale aşa scumpe”. Şi când vom fi bătrâni, ce vom zice despre adolescentul cu tupeu aflat la un scaun mai încolo?

Vedeţi voi, am făcut fără să vreau această trecere rapidă prin viaţă, fără nici o intenţie să vă ţin morală despre cum ar trebui să ne transformăm ca să dăm bine la bătrâneţe şi copiii noştri să fie fericiţi. Am călătorit cu metroul în această spirală a timpului şi am conştientizat un singur lucru care pentru mine are importanţă şi poate vă veţi gândi şi voi la el: viaţa nu te întreabă cum vrei să fii. Dacă vrei să renunţi la ochelarii care stau agăţaţi într-un colţ de ramă ca în cazul bătrânului din metrou sau dacă vrei să ai lentile heliomate când citeşti.

Încă de la douăzeci de ani putem să ne stabilim priorităţile ( e importantă rama ochelariilor sau ceea ce citesc?) şi să avem o viziune despre cum vom ajunge când vom avea şaizeci de ani…

 

Autor: Alexandra Cojocaru

27.11.2012

Anunțuri

3 comentarii

  1. Am citit acest articol si am crezut pentru un moment ca D-l Bogdan Vosloban a patit ceva. Redactarea articolului avea mai mult patos, o imagine „serios de futurista” in sensul bun al cuvantului- sa explic:- Citesc ceea ce „gandeste” pe acest mediu on-line Bogdan si stiu ca este dur cu lumea in care traim-foarte transant cu sensul de contrastant , nu spun ca imaginea propusa de domnisoara Alexandra nu e dura- dar e un „dur sensibil”. Pentru mine acum exista o ” idee” care ma macina- cum ar scrie Bogdan despre ideile societatii consumeriste si a „vietii vesnice”. Poate provocarea nu este potrivita deoarece ii place doza de originalitate a ideilor, dar e bine sa isi multumeasca cititorii .

    Apreciază

    • Cu liniuta de la capat:
      – multumim ca ne citesti
      – multumim pt comentariu
      – exista niste articole care sunt puse in pending asa ca au un pic de prioritate
      – Bogdan cu siguranta va accepta provocarile creative care vin din partea cititorilor. Cand va si raspunde la ele, este o alta discutie 😛

      Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s