„Chicago” la UNATC – în distribuție studenții de la Master

Recent am avut deosebita onoare și plăcere de a mă putea trece pe lista de prezență a publicului care a văzut piesa de teatru (musical) “Chicago”. Nu o să povestesc despre ce e vorba, pentru că o să ofer curiosului ochi un link wiki pentru o înțelegere mai bună a contextului.

Am văzut până acum piesa de 3 ori numai la UNATC. E bine jucată, e bine regizată și, cum se spune, “trece rampa”. Invitația am primit-o de la Arina. O mai țineți minte, nu? I-am luat un interviu cu ceva vreme în urmă despre “Melancolia actorului”.

Prima dată m-am dus să văd spectacolul fără să fac nici un fel de research prealabil tocmai pentru că vroiam să mă las impresionat de

Chicago – UNATC

ce aveam să văd. Și am și fost impresionat. Numai dacă vă spun că e vorba de o închisoare de femei deja ridic o sprânceană. Dacă vă mai spun că sunt sumar îmbrăcate în diferite momente ale piesei (deh, gen cabaret, nu? :P)  deja atrag din partea domnilor un zâmbet melancolic.

A doua oară când am mers să văd show-ul am luat la mine și ochiul critic pentru că intenționam să pun două vorbe “pe hârtie”.

Ei bine, mi-a plăcut. Foarte rar mi se întâmplă să văd spectacole care să-mi placă atât de mult. Și nu e numai datorită fetelor frumoase din distribuție. E legat, e închegat, e gândit bine și realizat cu un nivel de profesionalism admirabil. Mai trebuie să specific că e vorba de Colceag? Nu, nu? Da. El, Gelu Colceag este profesorul care a coordonat proiectul acesta. Bineînțeles că are în spate o mini-armată de oameni care au grijă de toate detaliile: de la arta actorului, la pregătirea coregrafică, de la pregătirea vocală la light & sound design și scenografie. Decor, costume, concept, sonorizare, lumini… totul e orchestrat si intră în responsabilitatea cuiva. Nu o să dau nici acum detalii pentru că ele există în event-ul de pe Facebook. Ce-i drept, trebuie să fii friend of guest ca să-l poți vedea, dar asta n-a diminuat cu nimic în ceea ce privește numărul de spectatori ai acestui spectacol. De la o reprezentație la alta a tot crescut numărul persoanelor din public așa că s-a stat chiar și pe jos sau pe scări și, pentru cei cu rezistență, în picioare.

Trebuie să mai precizez că acest spectacol are dublă distribuție pentru câteva dintre roluri așa că acesta a fost motivul pentru care m-am prezentat și a 3-a oară pe băncuța din buza scenei. Vroiam să văd diferențele. Care au fost vizibile.

Chicago – UNATC

Dacă aș fi fost eu în locul regizorului aș fi făcut spectacolul acesta pe principiul adevărului care e undeva la mijloc, cum se spune. Adică: Personajul Roxie Hart, de exemplu, îmi place foarte mult cum îl “face” Arina, însă îmi place mai mult cum se aude pe bucățile de melodii în interpretarea Anei Odagiu (din zvonuri am auzit că ar avea o experiență destul de bună pe cântat așa că se justifică impresia mea :P). Pe de altă parte personajul Mama Morton nu-mi place mai mult în nici una din cele două interpretări. Aș fi pus cele două actrițe într-una singură dacă s-ar fi putut și aș fi oferit din grația și delicatețea vocală pe care o simți când interpretează Simona Grumezea rolul în duritatea și răgușeala cu care același rol e interpretat și de Silvana Negruțiu.

Chicago – UNATC

Mr Celophane este un moment de relaș al piesei în care Amos Hart, soțul lui Roxie își cântă invizibilitatea.

Mi-a plăcut mult cum s-adescurcat Rareș Stoica pe această bucățică și i-aș recomanda și lui Eugen Cozma să preia din elementele utilizate în coregrafie pentru a crea redundantul imaginii necesar pentru a exprima mai bine sentimentul Celophane – invizibil pe care acest fragment îl aruncă în public.

Chicago – UNATC

Un alt rol care mi-a plăcut și totuși ochiul critic simțea nevoia de ceva puțin diferit este cel al avocatului Billy Flinn. De data aceasta este vorba de un singur actor care interpretează rolul, mai exact, Petre Ancuța. În relația de scenă stabilită cu Arina se simte mai bine legătura dintre personajele lor. Nu însă la fel de bine și pe distribuția cu Ana în rolul lui Roxie.

Încă un lucru aș mai vrea să spun despre acest personaj. Dacă aș fi ales distribuția pentru a “pupa” trăsăturile fizice/psihice/emoționale ale actorilor cu cele ale personajelor, în mintea mea Billy este un tip masiv, șarmant, elegant, puternic (chiar și musculos). Un fel de wrestler cu cravată. Un Temișan cu clasă. Un fel de tip , vorba lui Caragiale, “înalt, bărbos, fioros”, viril și care nu știe ce înseamnă nu. Un sales-man în toată puterea cuvântului. Un tip coborât din “Boiler room”. Ce-i drept Billy-ul lui Petre se apropie destul de bine de descrierea mea 😀

Ok. Mă opresc din comentarii și spoiling rotund. Am început cu una dintre protagoniste, mă voi opri la cealaltă. Velma Kelly e de asemenea un personaj cu dublă distribuție. Îmi place relația dintre Velma făcută e Irina Cărămizaru  cu Roxie făcută de Arina Cojocaru dar îmi place mai mult pe duetul coregrafic sincronizarea dintre Andreea Hristu și Ana Odagiu. Tot despre Velma aș mai zice că mi se pare mai adunat și justificat în reacții și relații personajul din varianta Irinei.

Acum că mi-am făcut plinul pentru Crăciun cu cărniță vreau să mai zic două vorbe despre câteva faze din spectacol care sunt memorabile.
Încă de la începutul piesei avem un Corifeu cu versuri în stil de rap. Răzvan Krem Alexe și Andrei Huțuleac sunt “vinovații” pentru aceste versuri. Mi-a plăcut și scena cu ziariștii și păpușarul Billy. Merită văzută și dacă este și înțeleasă cum trebuie, va crea un mic fior rece pe șira spinării.

O altă fază care rămâne pe retină și memorie este vestea despre spânzurarea uneia dintre deținute. Huniak intră pe narațiune în scenă și agață un palton pe care îl lasă să se bălăngăne în lumina unui spot. Puternică și sugestivă imagine.

Marry Sunshine – rolul travesti al lui Emilian Mârnea este iarăși ceva ce trebuie precizat (bate step. Tare, nu?) 🙂 Cântă în falset și e o plăcere dulce-amară să-l asculți dar momentul este justificat de-abia la finalul piesei când încep să apară dezvăluiri.

Atât! Punct pun, linie trag și îndemn fac pentru curioșii care au timp în weekend-uri să vadă o piesă de calitate. S-a jucat la sala Atelier de la UNATC de la ora 19. (de fiecare dată.)

 Autor: Bogdan Voșloban

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s