Cine, cum, când schimbă România?

Cine, cum, când schimbă România?
Cine, cum, când schimbă România?

Recent mă uitam pe site-ul Realitatea la secțiunea în care nume mai mult sau mai puțin cunoscute ale timpurilor de-acum și de altă dată apăreau în încercarea de a răspunde la întrebarea din titlu…

M-a pus pe gânduri. Eu sunt oare unul din cei care vor schimba România? Oare voi reuși prin ceea ce voi face și prin ceea ce va rămâne în urmă-mi să aduc un impact pozitiv? Oare și cei din jurul meu se întreabă lucrurile astea?

Când eram mai mic am primit (cred că mulți dintre noi am pățit asta) întrebarea: “tu ce o să te faci când o să fii mare?”… Nu știam să răspund. Nici acum nu știu. Certitudinea pe care o am dincolo de ce știu este că vreau să fac CEVA. Acele urme pe care alții vor păși vor fi ale mele. Voi deschide niște uși, niște drumuri, niște căi pe unde alții vor veni în urmă și vor ajunge mai sus și mai departe decât am reușit sau voi reuși eu vreodată.

Nu sunt nici vreun Einstein și nici vreun Shakespeare. Nu am banii lui Gates și nici faima lui Obama. Sunt un tânăr cu vise, speranțe, încredere, putere de muncă și, bineînțeles o incomensurabilă încredere în faptul că există zeci sau sute de alți oameni asemănători mie în gândire.

Noi suntem generația cu cheia la gât. Noi suntem generațiile de sacrificiu ale unui sistem educațional schimbat mai rău decât cărțile la casino. Noi suntem cei care am pus mâna și pe sapă dar și pe touchscreen. A venit vremea în care îndemnul din imnul național să nu mai fie doar un vers cântat la începutul meciurilor de fotbal sau când se dau medalii la bârnă.

Cine va schimba România? În nici un caz cei care apar pe afișele electorale. Cu siguranță că nu va veni UE să “ne bage în traistă” schimbarea de mentalitate și modul de acțiune. Nu vom vedea decât gropi în drum până când nu vom pune noi mâna pe lopată.

Bulă sau Dorel sunt cazurile care apar în presă pentru că aduc încasări. Iar câte-un astfel de Bulă se găsește în majoritatea locurilor către care își îndreaptă cameramanul obiectivul. Că e vorba de zona politică, cea economică, cea socială… nu prea contează. Dorel va da cu bâta-n baltă la orice nivel. De la baza piramidei până în vârful ei poți vedea câte-un cercopitec coborât din răchită pregătit cu ciomagul și pe poziție de start pentru a face valuri. Dar ăștia sunt doar uscăturile pădurii.

Vedem selectiv. Deschidem ochii doar la ce primim via canale de media. Ne-am obișnuit tare prost să lăsăm ochelarii de cal pe nas iar când vine vorba de a ne uita în jur… căutăm telecomanda pentru o mai bună perspectivă.

Am trecut până acum prin destul de multe anturaje încât să pot face subiectiv următoarea generalizare: Există tineri capabili, competenți, cu putere de muncă, cu idei, cu inițiativă. Sunt oameni care știu ce vor, care pot, care tind către un “mai bine” atât al lor cât și al celorlalți.

Cine va schimba România? Noi. Fiecare dintre noi. E o problemă de atitudine doar. Așteptarea perei mălăiețe e ceva ce, încet dar sigur, se estompează. De sus n-o să pice nimic. Și atât timp cât din ce în ce mai mulți dintre noi vom înțelege lucrul acesta vom vedea și schimbările.

Cum schimbăm România? Știți cu toții citatele acelea care circulă pe rețelele de socializare. “Fiecare călătorie începe cu primul pas”. Fiecare dintre noi pășește zilnic către propria-i împlinire, satisfacție, bunăstare. De acord cu asta. Mă întreb cum ar fi dacă atitudinea ar fi de a păși către împlinirea, satisfacția, bunăstarea celorlalți? Dacă zilnic prin acțiunile și activitatea noastră am face în așa fel încât să impactăm pozitiv pe cel/cei de lângă noi…

Când? ACUM. Nu mâine, nu ieri, nu peste 5 ani când o să fiu șef la nu știu ce firmă. Nu. Tot ce se întâmplă e în prezent. Acum și aici (orice ar însemna asta) este momentul și locul pentru ca fiecare dintre noi să facă ceva.

Nu cred că e nevoie de modele. Fiecare dintre noi putem să ne setăm ca și obiectiv un “better self” către care să tindem. Nu trebuie să vină nu știu ce antreprenor de succes să ne spună “cine face ca mine o să fie …” Nu. Modelul este atitudinea din prezent. Indiferent de rahatul care se împrăștie din ventilator, anumite valori, principii, norme morale putem să ne asumăm, impunem și le putem urma.

Rezum: Cine? Eu, Tu, Noi, Voi. Cum? “running the extra-mile” Când? Doar ce ai făcut o parte din treabă citind acest articol ACUM.

Autor: Bogdan Voșloban

Anunțuri

6 comentarii

  1. Am o prietenă mi-a povestit care era răspunsul ei la întrebarea: „Ce o să te faci când vei fi mare?”
    Ei bine, ea răspundea cu seriozitate: „O să mă fac locomotivă!”
    A devenit profesoară de română, dar asta-i altă poveste.

    Apreciază

  2. We called and still call our daughter puahiknpemd. And what is funny she is absolutely drop dead gorgeous. Has always been pretty. Where did we ever get pumpkinhead. Our son was nicknamed Grego or the Mayor, not that it is too abnormal or anything, but a special guest in our home abreviated his name to Grego and it was cute and stuck and then when he was in fifth grade he was Mayor of 3rd, 4th and 5th grades. And that one stuck because my boss at the time was pretty impressed, as were we.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s