Care-i treaba cu redistribuirea? Mi$cări ($)parlamentare

Recunosc, printre multele lucruri ignorate de mine (și de alții) e și treaba asta la care pare-se că se pricepe toată suflarea televizionistică, dar pe care arareori se întâmplă să o și explice careva pe înțelesul lu’ Nea „Ghoette” de la coada vacii sau a lu tanti Floarea enoriașa omniprezentă și cu frică (de 89 de ani deja) de Dumnezeu, redistribuirea la alegerile parlamentare.

Știu că mulți nu halim politică pe pâine pentru că avem gusturi sensibile iar astea nu se discută. Cică rahatul e servit la fel ca mirodeniile, după gust. Nu încerc să forțez bebelu’ cititor să deschidă gurița mare că vine trenu’ cu mâncare. Ce vreau să fac e să pricep și să încerc să explic ce pricep din treaba asta care pare să fie o mega-șmecherie…

Ei bine, cică m-am documentat. Prost, bine, suficient, nu știu. Cert e că m-am oprit la un articol scris acum vreo aproximativ “ceva vreme” pe-un site al cărui brand îl crezusem de ceva vreme cu pomenile făcute. Acolo am înțeles niște lucruri.(Nu dau linku decât la cerere pentru că nu vreau să-i fac trafic aiurea).

Așadar, redistribuirea asta se face-n 2 ture. Sau etape. După ce cei mai șmecheri dintre candidați își fac bocceluțele și se îndreaptă spre Radisson sau mai știu eu ce hotel din Bucha®Est, (pentru că și-au luat 50% +1) din opțiunile votacilor, vine momentul de „ruleți” rusești unde se stă la coadă de job de reprezentant al neamului mai rău ca-n melodia aceea…

“Iubito, dacă nu mă găsești la coadă la carne, caută-mă la oo….”

Practic ce se întâmplă? Multe. și… relativ și mărunte.

Cel mai bine pentru un candidat care n-are mari șanse să facă mare brânză este să aibă următoarea strategie printre ecuații:

Partid cu intenție de vot crescută + Colegiu mare=aproape succes garantat la redistribuire.

De ce?

Ok hai să încerc să explic cum funcționează titirezul ăsta de se-învârt politicienii în jurul cozii ca floarea soarelui după… stea. (Nu, nu e echipa de fotbal, nu sunt microbist).

Imaginați-va 3 partide, Avem un județ cu zece colegii, rezultă că 10 deputați ar trebui să îl reprezinte în Parlament. (la fel merge jmecherica și pe senatori).

3 partide se bat pe redistribuiri pentru că n-au făcut check-out-ul peste pragul de 50%+1 de care ziceam mai sus.

Așadar, să aleg niște procente, ca să vedem cum merge titirezul.

Partidul 1 = 49 %

Partidul 2 = 25 %

Partidul 3 = 18 %

Aproximarea se va face prin lipsă așa că rezultă că la prima tură de redistribuire, din 10 mandate disponibile P1 primește 4, P2 primește 2 iar P3 primește 1 mandat. 4+2+1= 7. Rămân 3  care se vor redistribui în tura 2.

Dacă prima tură, adică asta județeană s-a încheiat, resturile se duc la centru (resturile de locuri) și urmează o redistribuire națională (tura 2) în funcție de scorurile electorale obținute de partide/alianțe/formațiuni politice la nivel național.

Se-mpute treaba în Danemarca, ca să parafrazez o replică celebră, când vine șmecheria cu împărțeala la tura 2. Fiecare din cele 3 partide a avut 10 candidați, nu? Doar erau 10 colegii. Biroul electoral de circumscripție face lista cu toți candidații în ordinea descrescătoare a raportului dintre voturile valabil exprimate și coeficientul electoral al circumscripției. Cifra asta devine cifra magică pe baza căreia unii se cocoață cu bocancii plini de noroi și bălegar de la vaci, fix în fotoliul cel moale și numa’ bun de somn din Șparlament iar alții și-o iau pe la spate de jos în sus ca pe vremea lui Vlăduț cel Spinos.

Treaba absolut dulce , mai rău ca o dulceață de trandafiri însiropată cu miere și trasă prin zahăr pudră e că există posibilitatea ca din încoronații ăștia, (și mă refer aici la cei care iau premiu cu coroniță prin termenul “încoronat”) să se bată 2  pe-același scăunel. Vor să reprezinte aceeași circumscripție electorală. Sau… ca să o zic pe română, același județ. Oricât ar vrea să vopsească gardul, leopardul e că în județul în cauză, cifra prezenței la vot e aceeași. Locul unde dă cu radical din Ț e în faptul că pe colegiul mai mare, deși pe circumscripție cifra-i fixă, pe colegiul mare e mai multă populație care s-a prezentat la vot. Să zicem că unul dintre cei doi alergători în cursa pentru stat pe scaunul parlamentar a obținut 10 mii de voturi în colegiul său. Adică… un 30% rezonabil. Celălalt să zicem că a obținut 20% dar a avut colegiul mai mare deci, câteva voturi în plus. Chiar dacă procentul celui de-al doilea e mai mic, contează numărul de voturi. Rezultă că ăla cu procentul mai mare dar colegiul mic va face cunoștință cu Vlăduț de mai sus făcând o mișcare de “marșarier”. Își ia mega-Uie pentru că îl devansează ăla cu  procentul mai mic dar colegiul mai mare… Interesantă plasă de siguranță, nu? Cine-a zis că mărimea nu contează… se referea, cred la alte domenii.

Autor: Bogdan Voșloban

PS: Sper să o fi înțeles corect treaba cu redistribuirea. Dacă există contraziceri de făcut și am priceput-o eu prost, chiar rog cititorul avizat sa arunce cu comentarii explicative și pe subiect la coada acestui articol. Cine n-are aviz poa’ să comenteze orice 😀

Anunțuri

4 comentarii

    • vezi tu, lucrurile sunt intotdeauna „privibile” (ca sa-i parafrazez pe cei de la Taxi) dintr-o perspectiva. Treaba cu referendumul din 2009 e una. Ar mai fi si altele de luat in calcul pentru a raspunde la niste intrebari… Acum ca-s multi sper ca si puterea sa creasca si sa vedem niste rezultate (macar multe daca nu si bune). 🙂

      Apreciază

      • Or fi lucrurile de multe ori „privibile”, dar nu e cazul acum. Chiar nu vad vreun beneficiu ca avem 600 de parlamentari la 19 milioane de romani.

        Apreciază

      • priveste partea plina. sunt DOAR 600. imagineaza-ti cum ar fi fost sa se fi facut lucrurile in asa fel incat acest numar sa fie dublu, triplu… 🙂 retoric ma-ntreb cum ar fi fost daca pentru fiecare judet ar fi fost cate unul…

        Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s