Ai ceva de spus? Sau poate … trebuie să spui și tu ceva?

„There is all the difference in the world between having something to say and having to say something.” – John Dewey

Mă voi opri puțin la zona online de blogging. Opinie versus necesitate. Aici cred că se duce „bătălia” pe ceea ce apare în online-ul blogosferic. Unii își dau cu părerea pe diverse subiecte încercând „marea” comment-urilor, like-urilor, share-urilor cu degetul, alții preferă, însă, să ofere ceva ce trebuie spus. Nu pentru că așa crede el/ea ci pentru că situația (mai mult sau mai puțin) o impune.

Argumentarea devine ciudată în momentul când ceea ce trebuie spus este spus sub o formă care ar putea să pară o opinie personală a cuiva. Cum faci în așa fel încât ceea ce transmiti unui public țintă (pe care îl cunoști? sau nu…) să nu fie ceva ce este doar „parerea ta” ci, într-adevăr, ceva de care acel public are nevoie? Te interesează de ce anume are nevoie publicul? Cum stabilești criteriile pe care tu, ființă subiectivă și emoțională, mergi fără să te abați de la drum? Ei bine aici ar putea să intervină o bună analiză. Pe care nu o să o fac textual aici (ci doar în cap), dar pe care mi-ar plăcea să știu că și-o fac în minte, cel puțin, și unii, alții… Cam așa aș construi ipoteza: caut o obiectivare a perspectivei care determină direcția către care conținutul, transmis de mine, se îndreaptă.

Se poate, desigur, să ai ceva de spus dar să nu fie necesar ca acel lucru să și iasă la iveală. Există pe de altă parte, nevoia de a transmite ceva, orice, numai de dragul de a transmite. Ce faci însă dacă nu ai și ce?

Nu sunt un fel de judecător al activității bloggerilor. Chiar deloc! Libertatea de opinie și libertatea de exprimare aparține, din fericire, tuturor și nu îi voi răpi prin opiniile mele nimănui aceste două libertăți. Dreptul pe care mi-l arog, totuși, este acela de observator. De „barcă” aflată printre aceleași „valuri”. Așa că, încercând să continui metafora, voi merge până acolo încât să spun că din barcă lucrurile se văd un pic  altfel.

Atunci când ești tu vâslașul și concomitent și cârmaciul, te confrunti cu acești cel puțin doi curenți contradictorii: vrei să spui, vrei să atragi oameni către blog, vrei să primești like-urile dar… ai pană de idei. Și scrii doar ca să dai check la încă o zi în calendar, la încă un articol postat…

Tot din aceeași barcă metaforică se mai vede un al doilea curent. Ai un subiect. Unul bun, unul care crezi că merită să fie cel mai apreciat de mica sau marea comunitate de oameni care iți urmărește progresul și produsul blog-ic … Și renunți. Nu-l publici pentru că începi să găsești tot soiul de pretexte… Sau invers! Publici subiectul și se iscă o mulțime de controverse, iar tu… parcă nu îți doreai așa ceva.

Indiferent de ce curenți îți vor mișca bărcuța trebuie să privești cu o oarecare, să-i zicem, o antagonică „detașare implicată”, toată experiența asta. E bine să nu lași nenorocirile să te afecteze și, în acelasi timp să nu le ignori. Cei care te citesc sunt oameni care prin ceea ce le oferi, încep să cunoască puțin din tine. Vor să cunoască mai mult. Refuzul de a te implica în momentele când apar probleme ar putea să fie văzut ca o problemă. De asemenea o problemă ar fi și reciproca. Să te implici atât de mult încât să ajungi la extreme…cred.

Revenind. Blogging-ul este o o zona a exprimării libere (slavă lipsei CNA-ului de pe net) care oferă oricui șansa de a fi ori genial, ori un mic antreprenor, ori un …ce-o vrea el. Oferă voce tastaturilor și pertinență (ce-i drept în timp, nu?) părerilor. Oferă expunere, faimă, satisfacție. Ce cere aș întreba? Ei bine cere mult. Implicare, informare, documentare, personalizare, eficientizare, cunoștințe tehnice, competențe mai mult sau puțin de “autor” al unor opere … să le zicem „aproximativ literare”, o apropiere îndreptată atent către publicul tău și o detașare de problemele care, inevitabil pot să apară…

Concluzionând, mai adaug doar atât. Blogging-ul este un domeniu în care poți comunica pentru că ai ceva de spus sau poți spune orice ne-comunicând mare lucru.

Retoric mă-ntreb eu cum fac? Alții dintre cei pe care i-am întâlnit cum fac? Care e rețeta? 😀

PS: …la un moment dat am primit un mail de la AUCB_Asociatia_Umanitara_a_Campilor_Batuti@gmail.com cu următorul mesaj:

“Domnule Voșloban,

Datorită activității dumneavoastră exercitată de-a lungul timpului într-un mod susținut, vă anunțăm că ne-am angajat avocat. Avem dovezi strânse de-a lungul timpului și am depus plângere pentru vătămare corporală.Vă așteptăm la proces.

Semnat,

Asociația Umanitară a Câmpilor Bătuți – AUCB”

Autor: Bogdan Voșloban

Anunțuri

5 comentarii

  1. Într-adevăr, slavă Domnului, nu există CNA pe net! Şi totuşi, parcă îi simt lipsa, uneori. Prea dau de comunicatori care nu comunică nimic!
    Dacă e să baţi câmpii, barem s-o faci cu graţie şi să-ţi comunici din timp intenţia, aşteptând aprobarea… cui? Vezi la ce e bun CNA-ul?
    Şi, ca să citez un clasic (încă) în viaţă, îmi place stilul tău!

    Apreciază

  2. Cel mai mare avantaj al bloggingului este ca scoate rapid valoarea la suprafata. Cine are un talentat special, si-l expune pe un blog personal si devine celebru aproape peste noapte. 🙂
    Altii nici nu doresc sa fie vestiti, isi trateaza blogul ca pe un jurnal online.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s