Campania umanitara a unui om

Stiu ca nu am mai postat de ceva vreme si o sa rog pe cei care sunt fideli cititori de Ned32News sa ierte aceasta absenta. Cum ar spune (or[cine)va], „am avut treaba”. Si inca mai am. Dar curand revin pe blog cu noutati.

Pana atunci insa vreau sa dau o mica manuta blogosferica de ajutor unei prietene. Este o studenta la master la Teatru. Arina Cojocaru se numeste si, din ce am vazut in statusurile ei de Facebok pare sa fi lansat o campanie umanitara personala.

Primul mesaj aparea in perioada sarbatorilor de iarna din 2012 iar al doilea aparea pe 17 ianuarie, un an mai tarziu. Naratorul se retrage acum si lasa in scena un alt narator.

PRIMUL MESAJ

Arina Cojocaru scrie:


„Dragi cititori de statusuri pe facebook,
In primul rand Craciun Fericit si tot ce-i frumos si bun si sa va doriti sa aveti. Dar dincolo de urarea pe care v-o adresez vreau sa impartasesc cu voi ceva ce mi s-a intamplat ieri. Bun, stau deci de Craciun la Universitate in targ si sunt spiridusul Mosului. Si in toate zilele in care am stat pe langa Mos Craciun l-au vizitat o gramada de copilasi care mai de care mai hazlii care vroiau diverse cadouri si il rugau pe Mosu daca e dragut, sa le aduca. Eh, si langa casuta lui Mos Craciun avem si o casuta postala in care copilasii si-au lasat scrisorile sa fie siguri ca vor primi ce si-au dorit. Intamplarea face ca noi, spiridusii, sa mai citim cand si cand scrisorelele astea sa ne mai amuzam si noi de ce simpatici sunt copiii. Si printre papusi, avioane, sanatate, „inca un copil lui Georgel”, laptopuri, tablete si alte nebunii, am dat ieri peste o scrisoare care m-a emotionat foarte tare. O fetita de 7 ani si mama ei care e somera de 2 ani, tatal le-a parasit cand s-a nascut fetita si care e tare sarmana si trista pentru ca Mosul nu a mai venit la ea de 3 ani iar ea „sta la geam de Craciun ca poate o vede Mosul pe geam si isi aduce aminte si de ea”. Si ea nu vroia tableta si laptop. Nu, vroia rechizite, cateva hainute mai groase, poate ceva de incaltat si un loc de munca de femeie de servici’ pentru mami pentru ca ea ea are doar o alocatie de 42 de lei.
Poate sunt eu emotiva si naiva dar nu le-am vazut cersind din jucariile de acolo si mi se pare chiar dragut ca cea mica i-a scris Mosului asa. Practic si-au incercat norocul poate cineva citeste scrisoarea si le ajuta. Si m-am gandit eu cu mintea mea de spiridus ca oricum in afara de noi nu mai citea nimeni scrisorile astea si deci nu le putea ajuta nimeni si va zic voua asa: Daca vreunul din voi are niste hainute pentru o fetita de 7 ani pe care ar vrea sa le dea, sau de incaltat, sau rechizite sau jucarii sau orice credeti voi ca ati putea rupe din casutele voastre, Da-ti-mi un mesaj privat pentru ca as vrea sa fac un gest frumos si oricand, nu neaparat de Craciun ca oricum a trecut, sa ii dau femeii un telefon (si-a lasat numarul pe scrisoare) si sa-i dau o veste buna ca dorinta fetitei ei a ajuns la cineva si Mosul a auzit si i-a adus cadourile cu intarziere.
Ce ziceti? Ma ajuta cineva sa facem un gest frumos si altruist de sarbatori? Sa fim cu totii spiridusi. Daca putem.
Pana una alta va pup cu drag si va doresc cu sinceritate sa aveti cele mai frumoase sarbatori.
Arina Spiridusul lui Mos Craciun 😀 (ca asa ma simt azi)”

AL DOILEA MESAJ

„Dragi concetateni virtuali,

Va scriam acum cateva saptamani despre o fetita si scrisoarea ei catre Mos Craciun, in care cerea ajutor. Ei bine, datorita catorva oameni minunati, am reusit sa strangem niste haine si rechizite si ceva bun si Spiridusa Ari impreuna cu Spiridusa Iulia (zisa si spiridusa pestisor) am mers la Andreea acasa sa-i ducem cadourile de la Mos Craciun. Bineinteles ca micuta a inteles ca Mosul e batran si putin ramolit si ca a intarziat atat si l-a iertat. La inceput nu avea nicio reactie. Am crezut ca nu ii place nimic din cadouri. Abia cateva minute mai tarziu, cand a gasit o jucarioara de pus pe creion a venit langa mine si fara sa spuna nimic m-a imbratisat. Apoi au urmat multe „sarut mana” din vocisoara ei si multe lacrimi reprimate din ochisorii mei. Nu am vazut niciodata pe cineva atat de bucuros fara sa stie sa se bucure pentru ca de fapt era probabil prima oara cand primea atatea lucruri. La final i-am dat o scrisoare de la Mos Craciun si in timp ce i-o citeam ea mi se asezase in brate. Apoi am facut un pupic magic pentru Mosul: am inchis ochii, am zis de 3 ori „Cred in tine Mos Craciun” si am pus pupicul in suflet sa ajunga la destinatie. Si ea crede! Chiar crede!

Povestea de Craciun se termina aici. Deschidem ochii (si inima) si descoperim o mama disperata care nu are cu ce sa isi hraneasca copilul pe care il alinta atat de dulce „puiule”. Doamna Camelia nu vorbeste foarte corect. Sotul ei i-a infipt un cutit in gat al carei lama s-a rupt si a urmat o operatie in urma careia are un soi de pareza(respectele mele pentru o femeie care a avut curajul sa isi ia copilul si sa il paraseasca imediat dupa asta). Andreea e si ea bolnavioara. Are fierea marita si trebuie operata in primavara. Nu cred ca e cazul sa precizez ca nu au banii necesari dar mama o duce la doctor si la scoala. Bunicul care sta in camera de langa e cardiac si foarte slabit si colac peste pupaza sunt in pericol sa fie evacuate din casa fiindca nu stiu ce proprietar a castigat nu stiu ce proces. M-am uitat in ochii femeii la plecare si am vazut….nimic! Nu mai are nici un strop de speranta. Simte ca micuta ei sufera in sufletul ei de copil si nu poate sa faca nimic. Ii e rusine ca trebuie sa ceara paine de la parintele si ca are 43 de ani, e inca in putere si nimeni nu vrea sa o angajeze. Iar ea vrea sa se angajeze…orice. A depus o gramada de dosare pe la primarie, mesaje prin oras (ca cel care venea cu scrisorica mea draga) si nimeni nu face nimic.
Ma tin de cateva zile sa va scriu si voua treburile astea si mi-a luat atat in ideea ca oamenii judeca, interpreteaza, inteleg gresit, au prejudecati si eu sunt genul de om care are dureri de ficat la comentarii rautacioase. Si totusi intre ficatul meu si fierea Andreei care trebuie tratata, mi-am luat inima in dinti si va rog din nou, pe acei dintre voi care cred ca pot face ceva, ca pot contribui, ca stiu un loc de munca pentru Doamna Camelia sau care au pur si simplu o idee sa-mi zica „Uite Arina, eu zic sa faci asta…e o idee” fiindca sincer, habar nu am cum sa le ajut. Stiu doar ca vreau sa o fac si ca pot sa fiu vocea povestii asteia. Si cum o mare tacere e facuta din multe voci mici, vorba Corinei din „Jocul de-a vacanta”, la fel de multe voci mici pot face un final mai fericit acestei povesti.

Acum 2 saptamani eram spiridusi. Azi va propun sa fim povestitori. Ce ziceti? Ne jucam?”

-uneori putem da o mana de ajutor chiar si prin blogosfera – Bogdan Voșloban-

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s