O noapte în gară

 Râdem, glumim, prieteni suntem.

Recent am avut ocazia de a da peste o poveste interesantă (zicem noi) și reală. O poveste despre solidaritate. Un prieten a avut privilegiul de a-și petrece în stil homlesscian câteva ore nocturne în gara din Constanța. De ce? Pentru că nu contează cei peste 1000 de friends de pe Facebook? Pentru că a fost iresponsabil? Poate că răspunsul e tributar multor motive. Premisa însă este puerilă: rămas dintr-odată fără bani, mijloc de transport sau posibilitate de cazare într-o seară frumoasă de iarnă, acest om a luat decizia de a se adăposti temporar în gara constănțeană pentru a fugi de frigul, vântul și ploaia înghețată care biciuia mărunțel străzile.

Pentru că spera să nu fie nevoit totuși să își petreacă timpul luând la pas gresia și admirând reclamele din geamurile magazinelor gării, a început să dea telefoane. Majoritatea fără răspuns. Câteva voci s-au auzit totuși. Problema nu s-a rezolvat însă.

Dovada irefutabilă că orele până la începerea călătoriei lui Helios trebuiau petrecute bântuind ungherele ceferistice a venit odată cu avertismentul “low battery” care anunța pâlpâitor cum urma să se deruleze noaptea ce de-abia începuse.

Până la ora 2

…lucrurile au mers în ritm obișnuit. Deja erau contorizate vreo 240 de minute de defilat la pas de plimbare cu o atitudine aparent nepăsătoare. Obosit de-atâta aparentă nepăsare, prietenul nostru se așeză la capătul opus al băncii pe care de suficient de multe minute un călător moțăia.

Pe geanta acestuia, triumfător și colorat, aproape ca un trofeu, plin de sine și cu atitudinea “eu știu ceva ce tu nu știi, sâc-sâc” era așezat cu mare grijă un ziar mototolit care trecuse prin mâinile majorității celor care erau în acea zona a “sălii de așteptare”.

Pardon: era un tabloid.

Omorâtor de plictiseli și consumator de timp acesta părea un fel de Pamela Anderson în Baywatch. Salvatorul de servici! Salvarea a venit, a rezolvat și a și plecat în maxim 10 minute. Cam atât a durat lectura conținutului. (cel relevant, desigur). Din nicăieri un ins cerea o țigară. “N-am!” – zise amicul pe-un ton deranjat, răstit dar cumva în șoaptă să nu-i trezească pe cei ce mânau porcii la jir.

(În paranteză fie spus: la etajul gării există niște spații impresionante care stau goale. Cât o fi de mare chiria?)

La 4 dimineața realitatea îngheață

Dimineața la ora 4 doar taxiurile, ca niște ciocli, caută suflete rebegite de ger sau pleoștite de alcool să le care pe “ultimul” drum – cel spre casă. E ora liniștei. Spartă poate de răzlețe ham-ham-uri sau deformări plastice ale obiectelor aflate sub influența exhaustivă a gravitației. Ce, mă? Farfurii sparte – ar putea fi un exemplu. În intervalul orar par trecut de la un moment la altul, cioclii au înșfăcat călătorii coborâți dintr-un tren de noapte și dintr-un autocar internațional. După potârnichereala taxiurilor în câteva direcții liniștea geroasă s-a lăsat iar greu peste decor.

Un personaj

O femeie. Pare tânără. Până în 40. Veterană a gării constănțene. De ce e interesantă? Umblă. Aparent fără noimă. Se deplasează prin spațiu ca și cum ar avea ceva foarte important de făcut. Șchiopătează ușor balansând întregul corp într-o asimetrie care vizual combină un Quasimodo cu un Smeagol. Calcă apăsat. Hotărâtă să ajungă unde are de ajuns. Iar acel loc e… nicăieri. Acolo merge. După câțiva pași de-ăștia hotărâți se oprește. Pare o pauză psihologică. Întoarce câteva capete ale celor care nu-s familiarizați cu prezența ei. Pare că s-ar gândi la ceva în timp ce stă acolo după neașteptata oprire a aproape dramaticei deplasări. Dă impresia că a uitat ceva de unde venea sau că poate pur și simplu… s-a răzgândit. La fel de brusc cum s-a oprit înaintea relașului cehovian, pleacă spre altă direcție. Ajunsă aparent la nici un obiectiv evident (om, loc, spațiu cu caracter de destinație), faza se repetă. Afecțiune psihică? Nu știm. Oricum ar fi, atrage atenția.

Final rotund

Pentru că vrem o încheiere de articol rotundă readucem solidaritatea în atenție. Gara pe timpul nopții este un sanctuar de universuri paralele coexistente. Necunoscuți deschid din plictiseală conversații pe subiecte care deraiază. Divagarea e chestiunea la ordinea nopții. Orele trec. Noi figuri apar. Noi conversații, de asemenea. Atmosfera de înghețată pusă în cornet de liniște se transformă. Voci, râsete, șoapte, glume, telefoane acoperă acum sforăitul care, în surdină, a acompaniat coabitarea necunoscuților tovarăși, pasageri călători în vagoanele trenului clipelor dormite pe bănci de plastic în curent ghețos.

Postscriptum cu liniuțe de la capăt:

– ceasul din gară nu e cel mai de încredere;

– nu e voie să stai în cur pe scară. Bad PR.

– cafeaua Lavața nu-i musai ce zice pe pahar că-i. E mai bună aia de la dozatoru’ de lângă agenții.

– Metafora femeii ar putea fi arhetipul Călătorului. Ajunși la destinații de oprim. Stăm mai mult sau mai puțin pe gânduri și pornim iar. Schimbând sau nu direcția.

Autor: Bogdan Voșloban

Anunțuri

3 comentarii

  1. Gara Constanţa ( sau „din Constanţa”, pentru pretenţioşi ) chiar nu e cel mai bun loc pentru astfel de „călătorii” nocturne meditative. Şi asta pentru că, pe timpul nopţii şi în special în extrasezon, gara este moartă. Nu vin şi nu pleacă trenuri de noapte, excepţie făcând veşnicul întârziat tren de Braşov care ajunge undeva după ora 1. După el, şi până la venirea zorilor, gara intră în hibernare. Astfel că orice „prezenţă” în acest interval este teribil de vizibilă atât pentru poliţişti cât şi pentru angajaţii societăţii de pază însărcinaţi cu „paza” gării. Nu te poţi „pierde printre destine” …

    Apreciază

  2. Mi-ai adus aminte de o experienta similara in gara Marasti sau Oituz, o gara mica in care am petrecut cateva ore bune aproape de iarna. Trebuia sa schimbam un tren si colac peste pupaza la 3 dimineata s-a dat ceasul cu 1h inapoi. Ca sa treaca timpul mai repede am inceput sa ne plimbam pe langa gara, dar mare lucru nu era de vazut.

    Stii vorba aia: cu rabdarea treci marea. De asta ai nevoie in situatii de genul asta.

    Apreciază

  3. Bine ai revenit! Din Constanţa, zici?
    Păi, pe vremea asta, pe litoral te cam plictiseşti. Chiar şi în gară.
    Am locuit mulţi ani lângă Gara de Nord şi sunt familiarizat
    cu cele descrise. În mai toate gările patriei e aceeaşi atmosferă.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s