Fericirea are chipul tău…

M-am întâlnit întâmplător cu ea într-un autobuz care ne ducea pe amândoi acasă. Fiecare la a lui. Timpul petrecut pe aceeași banchetă ne îndruma discuția fie pe banda de urgență – vremea, fie pe cea de viteză – dragostea. Între cele două, lin și ardelenesc problemele vieții și truismele pseudo-filozofice nășteau niște “da, ai dreptate” seci.

Pierdut cu gândurile preț de câteva clipe printre stropii prăfuiți de pe geamul din stânga revenii cu privirea la ea. Caldă, senină, dulce, tandră, delicată și lenevind cu telefonul în ureche, asculta ce-i spunea cineva de la un „capăt de fir” celuraric.

După ce se întoarse și ea spre mine cu sufletul parcă deschis am întrebat-o simplu și fără nici o subtilitate în glas:

-Ești fericită?

-Da. mi-a răspuns cu un entuziasm mărunt dar sincer. Acum sunt… a continuat ea fără să vrea să pară misterioasă.

-Acum? Cum vine asta? Adică… de ce tocmai acum? De ce acum fericită și altădată nu?

-Pentru că acum nu sunt nefericită. mi-a răspuns ea la fel de… aproape naiv de simplu.

Blocat în logica-i impenetrabilă mi-am retras aripile retoricii pregătită să decoleze. Simțeam fairplay-ul discursului ei ca pe un speech prezidențial ținut de un elev de clasa a 3-a. Sigur, logic, brutal de curat și eliberat de metafore și nuanțe. Eram ca într-o încăpere izolată în care mintea mea era singura care crea realități. Tot ce primeam de la ea era atât de chirurgical punctat, atât de sterilizat, incredibil de credibil. Plauzibilul simplității mă punea în genunchi și cojile de nucă îmi toceau argumentele banalei logoree.

Fericirea are chipul tau
Fericirea are chipul tau

Mă întrebam chiar și după ce coborâse multe lucruri. Veneau semnele de întrebare în turme încovoiate sub propriile lor greutăți. Simțeam copitele semnelor de punctuație prin sânge cum îmi încâlceau capilarele și aerul trebuia inspirat pe gură pentru că devenise parcă insuficient.

Suntem fericiți pentru că întâmplător astăzi nu am avut motiv să nu fim nefericiți? Asta era întrebarea pe urmele căreia pășeam peste dalele celor câțiva zeci de metri pe care-i mai aveam de parcurs până acasă. Și-atunci mi-am amintit melodia. Nu o înțelesesem așa niciodată.

“Fericirea are chipul tău.” Oricine ai fi tu, fericirea are chipul tău. Așa cum Ăldesus se pare că ne-a făcut după a sa asemănare, așa și noi ne facem fericirea după propriul chip.

Amintindu-mi de ea, cum stătea așa în lumina spotului cu incandescență de lumânare mi-am zis că fericirea ei semăna cumva cu ea. Acum mă și te întreb:
Fericirea ta are chipul tău?

Autor: Bogdan Voșloban

Anunțuri

4 comentarii

  1. Se întâmplă deseori să obosim să fim nefericiţi. Când reuşim să ne detaşăm ne simţim mult mai bine. De multe ori, fericirea este doar rezultatul închipuirii noastre. Şi atunci ne întrebăm: de ce sunt fericit? Ei bine, nu am un motiv. Sunt fericit pentru ca nu sunt nefericit.
    Eu înţeleg sentimentul…
    Te pup! multa inspiratie iti doresc.

    Apreciază

  2. Eu cred ca fericirea consta in persoanele apropiate pe care le iubesti, momentele care iti „incanta sufletul” si pozitivitatea cu care iti traiesti viata. Asa ca eu merg pe principiul „fericirea are chipul tau” „chipul tau ca in tu persoana draga care imi faci clipa mai fericita doar pentru ca te vad”…Multa FERICIRE!

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s