Protest Roșia Montană – Constanța 1 septembrie (foto)

Unii au fost pro, alții contra. Unii vor aurul altora le e frică de cianuri. Sănătate, ecologie, locuri de muncă, și alte teme care ar fi necesar a fi dezbătute și înțelese de multă lume. Cam de toată lumea aia cu drept de vot. Pe scurt s-a protestat împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană.

Protest 01.09.2013 Constanta

A fost mare agitație la Universitate. Atât de mare încât unele televiziuni nu au catadicsit să își miște camerele înspre eveniment. Dă-l în mă-sa de public! Să citească pe net de pe facebook și bloguri ce se întâmplă. Transmitem născătoarea de nepoțel fâsâit, că-i subiect de breaking news!
Ei bine, fuse și la Constanța protest împotriva exploatării de aur. Cam puțini au avut inițiativa de a ieși în fața prefecturii să agite pancarta. Au fost totuși.

Dincolo de faptul că „zeci de persoane” nu sună într-un text știristic la fel de bine ca „mii de persoane„, e interesant de observat cât de mult mai avem de învățat ca și societate despre teme precum solidaritatea, susținerea unei cauze, promovarea unei idei, relatarea unui fapt de interes public…

Nu susțin nici una din cele două tabere. Dacă or să polueze Roșia Montană cu cianuri vor exista desigur consecințe. Drobul de sare o fi oare totuși o poveste actuală? Pe de altă parte, dacă se vor găsi niște locuri de muncă, nu e neapărat mare realizare. De ceva timp s-au inițiat programe pe mulți bănuți europeni pentru recalificări, educație, acces la informație și locuri de muncă. Chiar nu pot fi minerii și altceva decât asta?

Statul își ia „partea”. Ok. Unii zic că ar fi prea puțin. Perfect de acord. Hai să facem o paralelă (nu tocmai inspirată ci doar de dragul ilustrării): Gigel plantează un răsad de roșii pe un teren luat de la stat. De acolo el culege 5 roșii. Dintre alea statul îi cere o feliuță. Cam cât ar trebui să dea Gigel din roșiile sale statului ca acesta să fie mulțumit? Jumătate? Mai mult? Și de ce? Pentru că-i pe pământul statului? Păi și munca lu’ Gigel? Cum rămâne cu ea?

Concluzionez sec: a fost protest și la Constanța. Unul poate prea mic pentru a fi băgat în seamă? Parafrazând o vorbă, nu pică guverne când vor protestatarii, sau cum? Și „demos”+”kratos” nu mai stă în picioare?

_______

Protest 01.09.2013 ConstantaProtest 01.09.2013 Constanta
Protest 01.09.2013 Constanta
Protest 01.09.2013 Constanta

foto: https://www.facebook.com/anavliS.uilonaM/posts/542300649152338
event facebook – https://www.facebook.com/events/506842196069179/

Autor: Bogdan Voșloban

Anunțuri

Un comentariu

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s