Stand-up în Constanța cu George și Bogdan

Da, există. Poate că personal aș vrea să fie o plajă mai largă pe subiectul ăsta. Poate că încă n-am cercetat toate “prosoapele”.  Dincolo de perspective personale mă bucur că am ajuns să văd un fragment din ceea ce înseamnă divertisment într-o seară într-un bar. Am dat peste George CT Comedy (așa am dat peste el inițial: pe facebook) și peste Bogdan Nistor.
N-am vrut să cred pe cuvinte ce zicea descrierea evenimentului de pe facebook așa că am mers ca un căutător de adevăruri (ar fi subestimare să zic jurnalist) la “fața locului”. Am ajuns, am râs, am băut o bere și-am avut o companie plăcută. Culmea, feminină.

Materialul pregătit de George a fost oarecum sincopat. One-liner-ele sunt greu de digerat dacă nu ești pregătit să sari de la o idee la alta relativ instant.  Bine, trebuie să recunosc: N-a avut numai one-linere. Poantele ceva mai lungi pe care le-a folosit au prins și ele bine. Dincolo, însă, de kangooroo-eala necesară, cred că merită să ai un ochi atent pe omul ăsta care are glume în program la modul cât se poate de (ne)serios.

Apreciez și recomand George CT Comedy fie că e pe facebook (unde puteți găsi câteva dintre glumele lui) fie că e pe scenă.
Despre el îl las pe el să vă zică două vorbe pe care mi le-a dat “on the record”:

george ct comedy“Am 27 de ani, îmi place să fac stand-up, îmi place să mă joc cu sensurile cuvintelor… și am un stil mai… pentru oamenii care au terminat școala. ” Cam asta-i de zis despre George. (cel puțin doar atât vrea el să recunoască deocamdată).

În partea a 2-a a șoului (show, da știu) a intrat pe scenă Bogdan. Stilul lui a fost ceva mai puțin sacadat. Și asta datorită faptului că a abordat monologul într-un fel mai cursiv. Flow-ul a fost legat și din pricină că poantele n-au fost (numai) one-linere.

De la Bogdan nu am reușit să scoatem 2 vorbe auto-biografice pe moment dar, ne-a trimis ulterior o scurtă descriere:

bogdan nistor“Am 23 de ani , sunt moldovean , din Dorohoi, îmi place foarte mult să fac oamenii să râdă și să se regasească în glumele mele . De aceea abordez absolut orice subiect , începand de la copii, femei insarcinate , educație, relații (subiectul relații pot spune că îl ador), și ajungând la glume despre absolut tot ce ne înconjoară. Îmi place scena, îmi place să fac spectacol când sunt acolo, îmi place să încarc oamenii cu energie pozitivă, și bineînțeles îmi place să îi văd că revin la show-urile mele .”

Acum în loc de concluzii adaug câteva idei. Poate că dacă-i veți vedea, veți veni voi cu adăugiri, completări, idei.

Pe scurt: 10 lei, 2 stand-up-eri, o seară plăcută și o speranță pusă într-un gen nu tocmai ușor acceptabil de majorități.
Mai pe scurt: Divertisment. Data viitoare vino și tu să râzi, să bei o cafea sau o bere și să te simți bine. Pardon! Să te distrezi.  (Mai știi ce înseamnă asta sau e musai să te duci într-un club de fițe să vezi pipițe rupte-n … de alcool?).

Autor: Bogdan Voșloban

Anunțuri

Un comentariu

  1. Il cunosc pe George de ceva timp si am fost la o parte din showurile lui, chiar la primele cand era putin mai „crispat”(dar ii ieseau bine showurile) si chiar va recomand sa mergeti sa-i vedeti pe amandoi live. Ma bucur sa vad ca sunt bagati in seama si de presa online.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s