Autor(i)

bogdan vosloban autor ned32news

Retro… viziune

  de Bogdan Voşloban

     „Obişnuit de mic să renunţ am ajuns la un moment de renunţare când am încetat să mai caut un partener pertinent de conversaţie şi am concluzionat stupid că scrisul ar fi singura scăpare şi în acelaşi timp un instrument cathartic pentru prea-plinul interior. Ce imi mai aduc aminte din copilărie nu e prea mult dar e suficient să îmi dau seama că jocurile pe calculator nu erau ceva foarte important ci mai degrabă datul pe bară, şotronul, elasticul, „Flori, fete…”, „Ascunsea” deveniseră o parte vitală a ceea ce însemna „joacă”.

     Compar inevitabil trecutul cu prezentul şi văd cum „Ben Ten”, „Bakugan”, „Hannah Montana” şi alte titluri din lumea Disney au devenit din nefericire într-o societate din ce în ce mai consumeristă o treaptă majoră în poate cea mai importantă etapă a vieţii – copilăria. După ce s-a terminat joaca a început partea interesantă a vieţii: Şcoala. Noii parteneri erau interesanţi prin noutatea lor dar parcă încă de atunci începeam să simt că ceva nu e în regulă. Acel sentiment de Matrix în care parcă un văl se aşează între idealuri şi finalitatea acţiunilor începea să apară. Mega-Super-Extraordinarele concerte date de trupe penibile prin diverse locuri începuseră să răsară într-un stil ciupercos. Cei care au trăit vremurile cu siguranţă îşi aduc aminte de Valahia, K-1, Candy, 3rei-sud-est, şi lista e clar întredeschisă… Probabil că dacă nu ar fi fost aceşti „artişti” ai neamului azi nu ne-am fi bucurat cu toţii de titluri ca „Hot”, „Lollipop”, sau nume de scenă de genul: Connect-R, Amna, etc.

     Ciudat e faptul că deşi erau cumva patetice, melodiile de atunci aveau ceea ce se numeşte „mesaj”. În cuvinte simple, poate adeseori prea simple, spuneau ceva. Acum sensul este mirific dar, caragialian spus, „lipseşte cu desăvârşire”. Trecură anii şi odată cu ei şi adolescenţa. Primele săruturi, flirturi, cuceriri, eşecuri au făcut în aşa fel încât prezentul de mai apoi să fie prea puţin incitant sau surprinzător. Viteza cu care măsurăm timpul trecut e impresionantă. Momente într-un album cu imagini care devin din ce în ce mai şterse odată cu anii. Liceul a trecut şi el cu sau fără peripeţii şi uite cum veni şi pasul cel mare: Facultatea. Bineînţeles că nu puteam să mă las să fac ceva care „să-mi ofere o meserie” aşa că am ales să încerc să mă descopăr mai bine făcând ceva mai interesant. Am ales teatrul. Practic el m-a ales pe mine şi… bine a făcut. Iarăşi uitându-mă spre trecut văd că teatrul a fost o alegere bună pe de-o parte, dar pe de alta… Americanul are o vorbă „Ignorance is bliss” (ignoranţa e binecuvântare)…

     Pe de altă parte, facultatea asta mi-a reaprins gustul pentru studiul uman. Aşa că, am început să văd. Vedeam în mine personaje, vedeam pe strada creaturi unele mai coborâte din copac, altele încă descoperind roata… vedeam peste tot parcă deschizând un ochi magic ceea ce la prima impresie nu părea să fie acolo. Odată deschis, acest „al treilea ochi” n-a mai putut fi închis.

     Totul în jur prindea nuanţe mai vii. Culorile oricât de frumoase ar fi fost ele în combinaţii prea intense creau o realitate mult prea penetrantă. Sufletul nu avea alt refugiu decât ignoranţa. Şi-am început să nu mai folosesc magia observaţiei spiritului uman în habitatul natural dar a fost imposibil. Dacă nu zilnic, oricum foarte frecvent, realul mânca pofticios din interiorul meu oferindu-mi teme de reflecţie pe marginea unor bizarerii cel puţin inacceptabile. Circul, casa de nebuni, iarmarocul de informaţii pe care toate mediile prin care treceam mi le furnizau deveneau gradual sursa unei nemulţumiri embrionare… Acest embrion, odată apărut s-a hrănit şi a crescut a ajuns la momentul de climax şi a trebuit să iasă la lumină.”

 Pentru informații serioase despre mine – CV, studii, experiență de muncă și/sau de viață, scrie-mi!
Răspund la mailuri repede ( în măsura în care se poate).
|____________________________________________|

Anunțuri

5 comentarii

  1. Dupa ce am citit ce ai scris, inclusiv interviurile (adica, de tine), am vazut ce s-a si ai scris despre tine. Intai teatrul, apoi jurnalismul. Si apoi? „Ca doar trebuie sa-ti castigi si tu existenta”, cum ar spune cineva care lucrat toata viata doar cu carca. Cred ca nu bati pana acolo, intr-un viitor atat de indepartat.
    Oricum, succes! Si nu te lasa de scris!

    Apreciază

    • Sunt deschis la colaborari 😛 In ceea ce priveste existenta, deocamdata ma descurc. Nu intentionez sa devin „un om de afaceri de succes” sau „multimilionar” in vreo multinationala. Scrisul, vorbele, ideile, comunicarea, gandurile. Astea-mi sunt „painea si cutitul” Daca voi fi vreun autor de bestseller sau doar un nenea care-si da cu parerea pe un bloguletz ramane de vazut. Timpul si experienta imi vor arata „calea, adevarul si viata”… 🙂

      Apreciază

  2. Para mí no hay nada como la pasta fresca hecha en casa. Siempre la hago rellena, de hecho el martes preparé unos raviolis riimg­squos.TenÃo que probar a hacer pasta sin relleno, seguro que queda fenomenal como la tuya :DUn beso!

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s